„M-ai prins tocmai în lucru, pregăteam melodia mea care urmează să o cânt în spectacol. Este o mare plăcere, deosebită și mare bucurie în suflet să vin alături de colegii mei, să fiu implicată în acest spectacol, cu partea muzicală și nu numai. Să fiu și actriță, îi mulțumesc Victoriei pentru această ocazie frumoasă și abia aștept să mă văd pe 12 acolo, să mă văd în scenă. De data asta este mai multă implicare din partea mea și chiar am emoții să știți, ele sunt multe dar sunt pozitive și plăcute”, a spus interpreta Tatiana Martin.
În timpul repetiţiilor au fost prezenți și cei care apar mai rar pe scenă, însă depun mult suflet în pregătirile pentru spectacolul „Noi umblăm şi colindăm”.
„Ion este, eu zic colegii mei noi, nu sunt nici unul din ei noi, noi am mai avut proiecte cu fiecare din ei, dar Ion este cel care de fiecare dată, atunci când este vorba de un scenariu și de o parte textuală așa plină, mai piperată, cu personaje mai conturate să zic, atunci eu îl sun pe Ion. Nu este nimeni nou de aici și Ion are și el un rol, în acest spectacol deși lui nu prea îi place să iasă în scenă, noi îl provocăm și el se descurcă foarte bine”, a specificat regizoare Victoria Roșca.

Aceasta a mai spus că partea ce ține de Zâmbărele se ocupă mai mult ea, iar de partea Teatrului Popular, Ion Guțu.
Chiar dacă este profesor de matematică, Ion reuşeşte să combine perfect aceste două profesii, pedagogia şi actoria.
„Pentru mine este mai mult un hobby, pentru că sunt pedagog de matematică și iată, acest ieșit pe scenă este mai mult o plăcere. Foarte bine se leagă matematica cu teatrul”, a explicat Ion Guțu, profesor de matematică.
La repetiții Victoria Roşca arată o latură a sa ce ține de severitate, pe care mulți poate nu o știu.
„Uneori aș vrea să fie mai severă, că tot așteptăm indicații și poate și din modestie sau bun simț, încearcă să nu ne facă observații. Dar eu aștept, aștept la fiecare pas”, a adăugat Ion Guțu.

Victoria consideră că fiecare persoană este total implicată și că se străduiește pentru acest spectacol, aceasta mai crede că are o echipă foarte bună de oameni.
„Am mari emoții, pentru că eu prima dată o să fiu așa cu toată echipa, nu doar cu Zâmbărele, dar și cu Teatrul Popular, dar venim aici să repetăm în fiecare zi ca să fiu și eu la fel de pregătită ca ei. În fiecare zi venim aici, de la 17:00 până la 19:00-20:00, așa că ne pregătim intens ca să arătăm bine”, a notat interpreta Maria Cortac.
„Din copilărie am doar o amintire, legată de urătură, deci profesoara noastră de la liceu ne-a dat în ultima zi, penultima zi de matineu, să învățăm o urătură și tot programul nostru a fost genial, dar urătura nu a învățat-o toată clasa și a fost de Doamne Ferește”, a mărturisit actorul Vitalie Lașcu.

Unii dintre actori ştiu deja ce-şi doresc de la Moş Crăciun, iar printre dorințele lor se regăsește pacea pentru toată lumea și să fie mereu înconjurați de oameni buni.
Spectacolul va avea loc la Palatul de Cultură al Feroviarilor pe data de 12 decembrie la ora 18:00.

