Tânărul a povestit că experiența de la „Românii au talent” a reprezentat un punct de cotitură, moment în care a realizat că poezia și actoria pot deveni mai mult decât o pasiune.
„Am descoperit că îmi place poezia și că asta e cariera mea în viață, actoria”, a declarat el, subliniind că își continuă formarea artistică prin recitarea și învățarea de noi poezii.
Pe lângă poezie, Vlad Ciobanu a început să exploreze și muzica. Recent, el s-a apucat de pian și chitară, experiență pe care o descrie ca fiind provocatoare la început, dar extrem de motivantă.
„La orice chitarist începător e greu, te dor degetele, dar după aceea te obișnuiești”, a spus acesta, menționând că perseverența l-a ajutat să depășească dificultățile inițiale.
Micul artist consideră muzica o formă de exprimare universală, capabilă să depășească barierele lingvistice.
„Muzica este limba tuturor sufletelor. Poezia o înțelegi doar dacă știi limba română, dar muzica o înțelege toată lumea”, a explicat Vlad.

În ceea ce privește repertoriul său, Vlad Ciobanu rămâne fidel poeziei cu tematică patriotică și emoțională, inspirată din familie, sat și țară. Acest tip de creații continuă să fie în centrul interesului său artistic, atât în interpretare, cât și în procesul de învățare.
Întrebat despre modul în care își alege textele, el a menționat că pasiunea pentru acest gen de poezie s-a conturat încă din copilărie, participând de mai multe ori la competiții artistice încă de la vârste fragede.
Cine este Vlad Ciobanu
Vlad Ciobanu este un copil cu abilități intelectuale remarcabile, devenit celebru pe ambele maluri ale Prutului pentru memoria sa deosebită și modul profund în care recită poezii patriotice și clasice. Dragostea pentru versuri i-a fost insuflată de tatăl său, care obișnuia să îi citească și să îi recite poezii în fiecare seară, înainte de culcare. Vlad a început să le memoreze extrem de repede, dând dovadă de o memorie fotografică. La doar 4 ani, a urcat pentru prima dată pe scena „Românii au talent”, unde a ridicat sala în picioare recitând poezia „Unire, frați români”. Prestația sa i-a adus Premiul de Originalitate în valoare de 10.000 de euro.



