22 de ani de VIP Magazin
Pentru Rodica Ciorănică, fondatoarea VIP Magazin, cei 22 de ani înseamnă o mare parte din viața sa și o muncă începută încă de la 28 de ani.
„Este viața mea de fapt. Azi mi-am dat seama că primul eveniment VIP Magazine, sau când am lansat revista, aveam 27 de ani, iar acum 22 de ani aveam 28 de ani. Deci eram foarte tânără și mă mir de unde am găsit atât ambiția să fac și să cred că o să ajung până aici. 22 de ani este foarte mult pentru un brand moldovenesc”, a spus Rodica Ciorănică.
Fondatoarea revistei spune că, de-a lungul anilor, echipa a urmărit să creeze o adevărată arhivă a oamenilor care contribuie la dezvoltarea Republicii Moldova.
„Avem o comunitate de care sunt foarte mândră. Am spus tot timpul poveștile oamenilor și cred că azi am înțeles că m-am gândit foarte mult la ce înseamnă pentru mine VIP Magazine și de ce facem asta. Cred că avem misiunea să lăsăm în urma noastră o arhivă de istorii despre oameni care fac ceva pentru Moldova”, a explicat ea.
Rodica Ciorănică și Emilian Crețu au lăsat trecutul în urmă
Ediția aniversară are două coperte, iar una dintre ele îl are în prim-plan pe Emilian Crețu. Alegerea vine după o perioadă în care între actor și Rodica Ciorănică au existat replici mai puțin prietenoase.
„Da, să știi că abia acum l-am descoperit cu adevărat pe Emilian, pentru că din supărarea mea poate că nici nu l-am urmărit prea mult în anii ăștia. Iar acum comunicăm practic în fiecare zi datorită acestei colaborări și mă uimește gradul extrem de neașteptat de omenie, de simplitate, de căldură, de profunzime în tot ce face”, a mărturisit Rodica Ciorănică.
La rândul său, Emilian Crețu spune că privește acum lucrurile diferit și se declară onorat de apariția pe coperta aniversară.
„Eu trebuie să recunosc acum, lăsând la o parte tot ceea ce a fost câțiva ani în urmă, pentru că eu sunt o persoană destul de impulsivă și reacționez poate un piculeț mai dur la un moment dat. Eu sunt onorat să fiu pe coperta unei ediții speciale, aniversare, o ședință foto unde am muncit foarte mult și cumva am vrut ceva diferit, dar în același timp să și mă reprezinte pe mine ca om, ca artist, ca tot”, a notat actorul.

Emilian Crețu, într-o ipostază diferită
Pentru ședința foto, Emilian a ales un look aparte, cu o perucă blondă și un sacou cu ținte. Actorul a explicat că ținutele au avut și o semnificație personală.
„La un moment dat, pe TikTok, văd o poză la o doamnă, la o fetiță cu coadă de-asta de cal strânsă și două ținte puse acolo. Și eu automat zic stai, stai, stai și mi-am adus aminte de acea povestioară și zic vreau un sacou, iată, fiecare țintă, care cumva să reprezinte mesajele pe care le-am primit eu sau piedicile pe care le-am primit eu de-a lungul anilor. Și acest sacou e despre mine”, a povestit Emilian Crețu.
Sora lui, Nina Crețu, a fost alături de el și la alegerea imaginilor pentru copertă.
„Eu sunt mândră și foarte fericită văzându-l pe el aici, inclusiv și pe copertă, pentru că de fiecare dată pentru el contează părerea mea și noi împreună cumva am ales”, a spus Nina Crețu.

VIP Magazin, o arhivă a oamenilor și poveștilor din Moldova
Invitații evenimentului au vorbit despre cei 22 de ani ai revistei și despre impactul acesteia. Victoria Roșca a remarcat longevitatea publicației și modul în care Rodica Ciorănică a reușit să adune în jurul său oameni cu povești.
„Foarte plini, foarte consistenți, cu foarte multe coperte, interviuri, cu oameni faini. Rodica a avut întotdeauna grijă să adune în jurul ei lume bună, lume care are ce spune și mă bucur din toată inima că e destul de complicat să ai 20, 21, 22, dar ea reușește în continuare să fie cea mai bună revistă din Moldova”, a afirmat prezentatoarea PRO TV.

Interpreta Cristina Scarlat a descris VIP Magazin prin prisma poveștilor și evenimentelor care au adunat oameni din diferite domenii, în timp ce Svetlana Sainsus a vorbit despre munca din spatele celor 22 de ani de activitate.
„Pentru mine VIP Magazine înseamnă seriozitate, onestitate și multă muncă”, a spus influencerița..
Și domeniul culturii a avut un loc important în paginile revistei. Soprana Mariana Bulicanu a remarcat faptul că oamenii de cultură s-au regăsit constant în materialele VIP Magazin.
„Tot timpul domeniul culturii a avut o importanță pusă într-o lumină foarte frumoasă pentru VIP Magazine. Oamenii de cultură s-au regăsit tot timpul pe paginile acestei reviste”, a precizat Mariana Bulicanu.
Astfel, aniversarea celor 22 de ani a fost marcată nu doar printr-o nouă ediție, ci și printr-o întâlnire care a arătat că unele neînțelegeri pot rămâne în trecut. Iar Emilian Crețu a devenit una dintre figurile centrale ale ediției aniversare VIP Magazin.



