.... acum, Emilia privea la fereastra umezita de o ploaie rece de primavara. Simtea, stia si vroia acea liniste de nedescris.Intredeschise fereastra. Mirosul ii inundase narile, camera si apoi, sufletul... Daca ai fi vazut-o, pe fiinta asta, intr-o zi de dumunica, nepieptanata, nemachiata si cu o privire obosita, ai fi spus ”e lipsita de farmec”. Emilia stia, farmecul nu este un par bine coafat, nu este un machiaj si un ruj ”asortat” cu un zambet cuceritor. Farmecul nu poate fi mascat. Farmecul e ceva... e ceva pentru Emilia. E ceva pentru fiecare din noi...
Ii plac zilele de duminica. Unica zi cand isi odihneste timpanele de galagia si furia unei societati grabite. E unica zi cand chiar ea, nu e manata de aceasta societate... E ziua cand in agenda nu sunt insiruite intalnirile si sunete care trebuie sa le faca. E ziua cand isi permite sa fie lenoasa. E ziua cand, intr-o camera scaldata de un asfintit irepetabil, Emilia simte linistea.
Sunt lucruri pe care le recunoaste si ganduri care le poate roti zile intregi ca un CD cu muzica preferata. De fiecare data cand isi revede una dintre cele mai bune prietene, nu apuca sa dea volumul mai tare la gandurile ei. Cel mai des are un rol activ de om care asculta. A citit pe undeva ca oamenilor le place sa fie ascultati, mai ales femeile! Si daca asta e putinul pe care il poate oferi, atunci il ofera, chiar daca asta ii poate starni deseori dureri de cap. Nu-i plac oamenii plangaciosi, negativisti si care cauta mila. Admira oameni puternici care in privirile celor din jur par niste neajutorati, dar cu adevarat sunt niste luptatori. Oamenii si incercarile vietii i-au facut sa fie asa. Emilia stie si asa face, nu se plange decat paretilor din camera ei si decat ferestrei scaldate zilnic in asfintit....
De la o zi la alta intalneste oameni noi si ii redescopera pe cei care credea ea ca ii cunoaste cu adevarat. Multi din ei sunt buni sfatuitori. ”Ar fi bine asa...”, ”Sa nu mai faci asa”, ”Vai, tu faci asa? Gresesti!”. Ii asculta cu atentie pentru ca e continut pentru ”terapia” de inainte de somn. Obisnuieste sa ”mestece” cu gura creierului informatiile pe care le-a absorbit. Deseori e marcata de ceva anume sau de cineva anume si volens nolens, le acorda minute din serile cand are insomnie... Si mereu isi spune: ”Nu sunt din plastilina”. O fi bine sau nu prea...