„Fratele meu s-a stins din viață la 17 ani, a fost o durere enormă în familie și în ziua de azi persistă. Nimeni nu poate să înțeleagă cât nu este pe propria piele”, a povestit îndurerat Valeriu Mircea.
Pierderea a fost cu atât mai șocantă, cu cât s-a produs într-un context aparent banal. Fratele său se afla într-o vacanță la rude.
„Noi nu ne-am așteptat. El era într-o simplă vacanță la mătușa mea. Și el era sportiv, practica sportul, era un băiat sănătos, puternic, era mai înalt ca mine”, a afirmat sportivul.
Când a primit vestea, Valeriu a plecat imediat acasă, cu sufletul sfâșiat și cu un șir de întrebări fără răspuns.
„Cu siguranță nu eram liniștit în suflet, psihologic nu stăteam foarte bine și îmi părea un pic straniu că așa băiat puternic și sănătos să se ducă la baltă într-un iaz și să nu mai iasă din apa aia”.
Povestea i s-a părut suspectă, iar dorința de a face lumină a fost mai puternică decât durerea. A decis să ia atitudine și să caute adevărul.
„Este stranie toată istoria asta. Mi-am trimis părinții în Italia, iar eu mi-am luat hainele și am venit în Moldova ca să merg înainte să aflu dacă e corect ce s-a întâmplat sau poate există ceva la mijloc”, a menționat luptătorul MMA.
O imagine ce a emoționat Internetul! Marcela Paladi: „Mă topesc după ăștia doi” - FOTO

După mai multe cercetări, Valeriu a reușit să pună cap la cap detaliile dramatice din acea noapte. A aflat că anturajul în care se afla fratele său nu era unul sănătos:
„Cu siguranță ceva neplăcut, ceva ce persistă în ziua de astăzi. Fratele meu avea un anturaj greșit din punctul meu de vedere. Anturajurile în care umbli întotdeauna te duc la niște lucruri rele, iar în grupul acesta persistau drogurile”, a subliniat Mircea.
Tânărul consumase substanțe interzise înainte de incident.
„În ziua aceea au consumat ceva droguri, au fumat ceva, după cum am înțeles. Până la urmă am și aflat ce drog și unde și cine i le-a adus și cum”.

Totul ar fi început cu o noapte de distracție care a degenerat într-o tragedie.
„Practic, vineri seara el nu a dormit toată noaptea, a fost cu prietenii, distracție, alcool. A doua zi, fiindcă era cald afară el nu s-a liniștit, a plecat la iaz tot cu prietenii lui mai departe ca să continue ceea ce făcuseră cu o seară înainte”, a mai povestit sportivul.
Întrebat dacă a simțit nevoia să se răzbune pentru moartea fratelui, Valeriu a răspuns cu o maturitate impresionantă:
„O să se răzbune Dumnezeu în lumea cealaltă, eu nu vreau să mă răzbun, nu vreau să îmi stric viața. Eu am încercat să fac claritate și am înțeles că nu l-a impus nimeni, el singur a luat și a fumat”.

Cu toate acestea, sportivul recunoaște că nu poate rămâne indiferent când vine vorba despre familia sa.
„În viața reală eu nu sunt o persoană rea sau războinic, dar dacă mi se atinge familia sau ceea ce ține de mine, de viața mea personală, încerc cumva să clarific situația, nu pot să las, pentru că așa sunt eu de caracter”, a notat Valeriu.
„Oamenii care au minte reușesc să evite toate prostiile astea”, a ținut să sublinieze el.
Valeriu Mircea este un luptător de arte marțiale mixte din Republica Moldova. Este căsătorit cu sportiva olimpică - Anastasia Nichita. În curând va deveni tătic de fetiță.

SURSA FOTO: INSTAGRAM

