Încă din primele ore ale dimineții, când a ajuns acasă de la alergat, Valentina a fost surprinsă cu un buchet imens de flori.
„Bună dimineața! După o mică alergare prin parc am ajuns acasă, la aceste minunate flori și la aceste minunate jucării și începem ziua minunat”, a menționat soprana în timp ce își filma florile.
De asemenea, în descrierea filmulețului, Valentina Nafornița a notat câți ani a împlinit: „37! Thank you”.
De ziua ei de naștere, nelipsite au fost și felicitările din partea prietenilor, dar și a familiei:
În pofida certurilor, Patric Hanganu și-a surprins fosta iubită de ziua feciorului - FOTO
Valentina Nafornița s-a născut în Moldova, mai exact, în satul Cuhnești, raionul Glodeni, acolo unde a și studiat vioara. Peste ani ea a aflat că nu i se oferă nicio bursă la Conservatorul din Chișinău. A perseverat, din zori până în noapte, ca într-un final să fie admisă la Conservatorul din București. De acolo – la masterat, dar și la Opera din capitala României. La 24 de ani, Valentina Nafornița câștigă cel mai prestigios concurs din Marea Britanie, pentru cântăreții lirici din lume, „BBC Singer of the World”.