Gestul care a șocat internetul
Florile au fost transportate într-un complex rezidențial din cartierul Ramenki din Moscova și depozitate atât la parter, cât și pe etajul unde locuiește tânăra. Trandafirii roșii au fost aduși în lăzi și aranjați și sub formă de buchete, ocupând toate spațiile de la intrarea în bloc.

20 de mii de tradafiri pentru iubita sa
Potrivit informațiilor apărute în presa rusă, curierii au lucrat pe tot parcursul nopții pentru a descărca întreaga cantitate de flori, operațiunea fiind una de durată din cauza volumului mare.

Valoarea totală a celor 20 de mii de trandafiri s-ar ridica la aproximativ 600 de mii de ruble, adică în jur de 7 mii de euro.
Potrivit relatărilor, o parte dintre flori au fost păstrate de fată, în timp ce restul ar fi fost ulterior scoase din bloc și puse la ghenă de către personalul de la întreținere, de unde au fost luate de trecători, scrie protv.ro.
Reacții pe internet
Povestea a stârnit numeroase reacții pe rețelele sociale, unde utilizatorii au avut opinii împărțite. Unii au criticat gestul, comentând: „Mai bine dădea un avans pentru o casă”, „Doamne, da ce se întâmplă aici, suntem la mausoleu?” sau „Este un exemplu de analfabetism financiar”. Alții au speculat asupra costurilor, spunând: „Cred că a făcut credit, săracul”.
În același timp, au existat și voci care au apreciat gestul romantic: „E un cadou minunat, a creat o impresie frumoasă, nu mai fiți invidioși”.


