Nicolae Botgros a transmis cu profundă tristețe vestea trecerii în neființă a lui Vasile Mardare, administrator dedicat al Orchestrei Lăutarii, un om care a fost stâlp și suflet al echipei:
„Cu mare regret în suflet, Orchestra „Lăutarii” vă dă o veste foarte dureroasă. Vasile Mardare, care ne-a fost administrator trei deceni și ceva, a plecat în cer să administreze îngerii și să vegheze de sus. Cuvintele nu -și au rostul. Vasile rămâne un OM care a trăit pe acest pământ. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în liniștea sa”.
Maestrul a publicat și câteva fotografii de arhivă cu Vasile Mardare.

Mesajele de condoleanțe nu au întârziat să apară.
„Dumnezeu să-l odihnească cu drepții”, a notat interpretul Igor Cuciuc în secțiunea de comentarii. „Odihnească-se în pace”, „Odihnă și lumină veșnică”, „Dumnezeu să-l ierte”, sunt și câteva dintre mesajele scrise de fanii lăutarilor.
Vasile Mardare a fost un administrator remarcabil, cunoscut pentru dedicarea sa în promovarea muzicii tradiționale.
De-a lungul carierei, a fost administrator al Orchestrei Lăutarii, contribuind semnificativ la organizarea și succesul acesteia.

Sursa Foto/Video: Facebook

