Ultima piesă pe care a lansat-o este alături de iubita lui.„Este și ea artistă, solista la Teatrul Național de Operetă din București. Este masterandă la Conservator. Acum, ea stă la București și urmează să vedem cine și unde pleacă”, a explicat Nicolae Palade.

Întrebat cum este viața de cuplu la distanță, interpretul a răspuns:
„Are relația greutățile ei, dar este bine. Ne susținem, ne înțelegem. Sunt implicat în ansamblu în Republica Moldova, sunt aici și nu se poate produce atât de brusc schimbarea asta de serviciu, dar cu siguranță urmează să clarificăm aceste aspecte”.
Totuși este gata să facă această schimbare, ținând cont de faptul că, activează mai mult peste Prut:
„Aș fi gata să plec, pentru că oricum noi activăm destul de mult în România și evident că, ar fi posibil, dar trebuie să constuiesc un pic acasă și după să plec și peste Prut”.

Nicolae este artist independent:
„Știam de ce mă apuc, dar nu este ușor. Este mult de muncă în spate, poate este mai greu pentru că, chiar dacă avem o anumită vizibilitate în cadrul ansamblului, trebuie să muncim separat pentru a ajunge să fii invitat undeva”.
Iar gazda emisiunii, Anișoara Loghin, a a subliniat:
„Partea bună este că ești bărbat, iar cât nu ar fi de straniu, interpreți de muzică populară nu sunt atât de mulți. Vocile feminine sunt mult mai întâlnite, dar ai și un timbru care face cumva diferența”.
