07.05.2025
Ultimele repetiţii pentru „Deschide-ţi inima”! Ce piese va interpreta Adrian Ursu la concertul din acest weekend, dar și cum își va surprinde publicul - VIDEO

Repetiţiile pentru concertul „Deschide-ţi inima” sunt pe ultima sută de metri. Un spectacol dedicat tuturor vârstelor, plin de emoţii, dragoste şi surprize. Adrian Ursu va interpreta atât prima piesă cântată pe scena Palatului Naţional în urmă cu mai bine de 22 de ani, cât şi cele mai cunoscute hit-uri ale sale. Mai multe imagini de la repetiţii, vezi în cadrul unui reportaj marca „O Seară Perfectă”. 

„Mai avem tocmai 5 zile de repetiție înainte de concert, ele sunt cele mai importante, aici ne adunăm și astăzi încă nu suntem toți pentru că, la toate astea se mai adaugă încă 14 vioriști de la Sala cu Orgă, plus Orchestra de Muzică Popolară, sunt 20 și ceva de băieți acolo, care repetă melodiile de muzică populară pe care vreau să le cânt în concert. Va fi un concert plin, cu multă lume și cu alți colegi care vor cânta împreună cu mine în duet. Avem un pic de emoții, dar avem și încredere pentru că, am făcut o repetiție generală pe 20 noiembrie, anul trecut, când am reapărut pe scena Palatului Național, iar acum am reinvitat oamenii, le-am dat întâlnire în zilele de weekend, sâmbătă și duminică, pe 10 sau pe 11, să aleagă ei în care zi sunt liberi și vor să vină”, a povestit Adrian Ursu.

Internauții cred că Marina Cârnaț e însărcinată! Vezi imaginile care au stârnit semne de întrebare - FOTO

Cele 2 zile de concert se vor direfenția una de altă prin câteva melodii, a notat interpretul: 

„Pe data de 10, 70% va fi muzică ușoară și 30%, muzică populară. La data de 11 facem jumătate muzică populară și jumătate muzică ușoară. Diferența este foare mică, cam vreo 2 sau 3 melodii se schimbă. Oamenii trebuie să aleagă cu inima, așa cum simt ei că vor să vină la concert”.

Muzică live, atmosferă deosebită şi cele mai îndrăgite piese de muzică uşoară şi populară, sunt doar o parte din surprizele pregătite de Adrian Ursu pentru concertul din acest weekend. 

„Deosebit este de fiecare dată pentru că, se depune mult efort, multă muncă și se creează o atmosferă care se simte în sala Palatului Național, cu lumini, ecrane, cu sunet bun. E mult sentiment, multă emoție, zâmbet, facem momente interactive cu publicul, în care le dăm oamenilor posibilitatea să-și manifeste sentimentele, chiar să se sărute și să fie arătați pe ecran”, a menționat Ursu. 

Cum arată „cea mai frumoasă fetiță din lume” la 24 de ani. A primit acest titlu la 6 ani, iar acum are o carieră solidă în modă - FOTO

„În primul rând, vrem să deschidem inima, asta înseamnă să găsim acele melodii care să emoționeze, să amintească despre valorile importante, o melodie care să-i bucure. La melodia <<De ziua ta>>, să-și amintească de acel tort de la ziua de naștere. Vor fi melodii foarte diferite, în stil latino, pop rock, dance, muzică populară unică”, a adaugat interpretul. 

Întrebat dacă are vreo piesă la care nu ar renunța niciodată și pe care o cântă mereu la concertele sale, Ursu a răspuns:

„<<Jumătate eu, jumătate tu>>, asta neapărat răsună pentru că, cumva a devenit ca și o carte de vizită a mea și pot să cânt împreună cu publicul, iar asta s-a adeverit și la concertul anterior și de câțiva ani buni o tot cânt cu mare drag, dar și alte melodii, despre care am mai vorbit: <<De ziua ta>>, <<Unica>>, piese care mă reprezintă, și cele de muzică populară: <<La mulți ani cu drag vă spun>>, <<Ștrengărița>>, o melodie pe care o cântam în 2003, acum 22 de ani. La acest concert o să cânt prima piesă cu care am evoluat pe scena Palatului Național, se numea: <<Pe colinele Moldovei>>, am s-o cânt împreună cu Orchestra”. 

Îl recunoști? Băiețelul adorabil din imagine e azi unul dintre cei mai râvniți burlaci din showbiz - FOTO

Înainte de fiecare spectacol important, Adrian Ursu urmează un ritual personal care îl ajută să se concentreze şi să transmită emoţie publicului. 

„Mă rog să iasă bine, eu cred că noi avem o forță supremă care ne ajută. Cineva crede în Univers, cineva în Dumnezeu, important e să credem în ceva pentru că, atunci când credem, atunci avem speranță, avem suținere, atunci poate chemăm toate puterile interioare pe care le avem să le mobilizăm și în acel moment, în acea zi, să dorim tot ce este mai bun. Acest concert este pentru oameni, nu pentru mine pentru că, în primul rând oamenii cumpără un bilet, investesc și noi ne străduim să îi răsplătim cu emoții, muzică și gânduri frumoase”, a explicat Adrian. 

SURSA FOTO/VIDEO: INSTAGRAM

Articole din aceeasi categorie