Un eveniment neașteptat a avut loc recent în familia artistei Daniela Carcea: „Am o surioară de 6 ani și un frățior de 1an și 7 luni”.
De asemenea, de curând, Daniela a devenit mămică, iar diferența de vârstă dintre copilul său și frate s-a adeverit a fi una foarte mică.
„Fetița mea este mai mică decât fratele meu cu 7 luni”, povestește interpreta Daniela Carcea.

În acest sens, interpreta a compus o piesă dedicată fraților săi în care îi mulțumește lui Dumnezeu pentru cadoul pe care l-a primit:
„Ce minune s-a întâmplat tocmai, Doamne,
Surioară tu mi-ai dat, măi
Mi-ai dat și un frățior, of, măi, Doamne
Cât de tare îl ador, măi
Mă topesc de dragul lor, măi
......
Sora mea și frățiorul, dar sunt de la Dumnezeu
Ei îmi fac viața mai bună, am să îi iubesc mereu
Dragostea cea mai curată este dragostea de frați
Cine are soră, frate, de ei să vă bucurați...”
La întrebarea Anișoarei Loghin despre cum s-a întâmplat ca între copilul și fratele ei să fie o diferență atât de mică, artista a răspuns:
„Așa a vrut bunul Dumnezeu, mereu mi-am dorit să am frați mai mici, a durat un pic procesul, dar să știți că așa vin cei mai buni frați și surori, exact atunci când îi aștepți cel mai mult”.

Când are evenimente sau concerte, artista povestește că își duce odorul acasă la mama ei: „Ea stă cu toți trei împreună. Este o experiență inedită, am devenit cu mama cele mai bune prietene și acum împărtășim cele mai frumoase momente și ne creștem împreună copiii, eu îmi cresc fetița, iar mama îl crește pe frățiorul meu”.
SURSA FOTO: ARHIVA PRO TV CHIȘINĂU