În pelicula care va avea premiera în 2026, Ryan Gosling îl interpretează pe Ryland Grace, un profesor care devine astronaut. Filmul SF este adaptat după romanul omonim din 2021, scris de Andy Weir.
Actorul în vârstă de 44 de ani, despre care presa străină a scris că-n trecut ar fi refuzat titlul de „cel mai sexy bărbat în viață” oferit de revista People, a uimit cu transformarea sa pentru noul rol.
Ryan Gosling apare cu plete, barbă și un look neîngrijit, departe de imaginea păpușelului Ken, pe care l-a jucat alături de Margot Robbie în Barbie.
Care este povestea filmului în care joacă Ryan Gosling
Ryan Gosling se trezește singur într-o misiune spațială crucială pentru salvarea omenirii. Cu amintirile șterse, el trebuie să descopere cine este și să găsească soluții pentru a evita o catastrofă globală.
Personajul lui Gosling nu-și amintește trecutul sau cum a ajuns pe nava spațială. „Nu sunt astronaut”, declară el de mai multe ori, în timp ce trailerul dezvăluie evenimentul care a dus la plecarea sa în spațiu.
Ryland este un profesor de gimnaziu cu un doctorat în biologie moleculară și este recrutat de o forță spațială pentru a afla de ce stelele, inclusiv soarele, se sting. Misiunea lui Ryland în spațiu este un ultim efort pentru a opri moartea stelelor și a salva toate formele de viață, potrivit Daily Mail.

În Project Hail Mary joacă și Sandra Hüller, cunoscută pentru „Zona de interes" din 2023 și „Anatomia unei căderi".
În trailer, personajul Sandrei Hüller spune amenințător: „Soarele nu este singura stea care moare. Dacă nu facem nimic, totul pe această planetă va dispărea”.
Diana Ballerini nu mai e brunetă! Femeia de afaceri și-a schimbat total look-ul - FOTO
Ryan Gosling: „Acesta este motivul pentru care mergem la film. Și nu o spun doar pentru că joc în el”.

Filmul este regizat de Phil Lord și Christopher Miller și ajunge în cinematografe pe 20 martie 2026.
„Este o poveste ambițioasă, cu o anvergură uriașă, și pare foarte greu de realizat, iar asta e genul nostru”, a spus Gosling despre film la CinemaCon.
El a continuat: „Acesta este motivul pentru care mergem la film. Și nu o spun doar pentru că joc în el. O spun și pentru că sunt producător al filmului”.

SURSA FOTO: GOOGLE