Dacă nu ai planuri de Dragobete și preferi o seară romantică, liniștită, acasă, echipa perfecte.md are o propunere ideală: un maraton de filme. Tot ce trebuie să faci este să îți creezi atmosfera perfectă și să te răsfeți cu gustările tale preferate, în compania unui film care să îți încălzească inima.
The Most Beautiful Girl in the World (2025)
Dacă ești un fan al filmelor romantice, acest film este alegerea perfectă pentru tine. „The Most Beautiful Girl in the World” aduce pe ecran o poveste captivantă despre iubire, frumusețe interioară și autodescoperire. Acest film indonezian urmărește povestea lui Reuben, un playboy chipeș care, pentru a moșteni averea tatălui său, trebuie să îndeplinească ultima dorință a acestuia: să se căsătorească cu cea mai frumoasă fată din lume. Pentru a-și atinge scopul, Reuben organizează o emisiune de întâlniri, însă atenția sa este captată nu de participante, ci de producătoarea emisiunii, Kiara.
A Copenhagen Love Story (2025)
Pentru cei care preferă povești mai realiste și încărcate de emoție, „A Copenhagen Love Story” este un must-watch. Drama daneză urmărește viața autoarei Mia și a partenerului său, Emil, un tată singur. Cei doi se îndrăgostesc și decid să își întemeieze o familie, însă fericirea lor este pusă la încercare atunci când trebuie să urmeze tratamente de fertilitate pentru a avea copii. Filmul abordează subiecte sensibile precum iubirea, familia și provocările legate de fertilitate, oferind o perspectivă intimă și emoționantă asupra relațiilor de cuplu.
The Broken Hearts Gallery
„The Broken Hearts Gallery” este un film de comedie romantică lansat în 2020, în regia lui Natalie Krinsky. Lucy (Geraldine Viswanathan) știe prea bine ce înseamnă suferința din amor. A adunat în timp atâtea suvenire, care o țin captivă emoțional în fosta relație cu Max, chipeșul curator al unei galerii de artă. Vulnerabilă, neîncrezătoare, se închide în cameră cu zilele. Noroc cu prietenele care o scot la propriu dintre cearceafuri, obligând-o să iasă în lume. Dar cum să avanseze cu optimism spre viitor, când este încă atât de legată de trecut? Printr-un straniu concurs de împrejurări, îl cunoaște pe Nick (Dacre Montgomery), un tip care îi tot iese în cale.
Geta Burlacu vrea să se recăsătorească! Ce dezvăluiri a făcut interpreta - VIDEO
The Notebook
Pentru cei care preferă povești de iubire mai intense, „The Notebook” este o alegere perfectă. Bazat pe romanul lui Nicholas Sparks, filmul urmărește evoluția unei iubiri care durează o viață întreagă. Cu scene încărcate de emoție și un final care nu lasă pe nimeni indiferent, „The Notebook” continuă să fie unul dintre cele mai iubite filme romantice.
500 Days of Summer
Dacă preferi filmele cu o abordare mai realistă și modernă asupra iubirii, „500 Days of Summer” este o alegere ideală. Acesta nu este un film cu un final clasic de basm, ci o reflecție asupra unei relații care nu a avut un final fericit. Însă, tocmai din această abordare sinceră și profundă, filmul rezonează cu mulți dintre noi. El oferă o viziune mai matură despre dragoste.
Beating Hearts
Doi adolescenți din clase sociale diferite cresc în același oraș, la același liceu, în jurul acelorași docuri portuare. Drumurile lor se încrucișează și se îndrăgostesc nebunește. În timp ce Jackie își urmează drumul și studiază, Clotaire este prins în vârtejul bandelor și ajunge la închisoare pentru 12 ani, sub acuzații de crimă false. Viața încearcă din răsputeri să-i țină departe, dar sunt ca două jumătăți ale aceleiași inimi care bate.
5 cupluri cunoscute din Moldova care au rămas în relații excelente după ce au divorțat - FOTO
Parthenope
În regia lui Paolo Sorrentino, filmul ne poartă într-un Napoli contemporan, unde Parthenope (Celeste Dalla Porta), o femeie extrem de frumoasă, încearcă să își găsească drumul în viață, în timp ce învață să gestioneze valul de misticism pe care l-a creat în jurul ei.
Marked Men
Bazat pe seria de romane „Marked Men” de Jay Crownover, filmul se concentrează pe povestea de dragoste dintre Rule Archer (Chase Stokes), un artist tatuator rebel, și Shaw Landon (Sydney Taylor), o tânără cu un trecut complicat. Relația lor este pusă la încercare de diferențele sociale și de secretele personale, dar împreună descoperă puterea vindecătoare a iubirii.
Cum să amplifici energia feminină? Sfaturi de la numerologul Alisa Macovenco
SURSA FOTO: GOOGLE