Întrebați ce lecție i-a învățat anul 2025, invitații emisiunii au răspuns pe rând la această întrebare.
„Ne-am făcut niște notițe, dar nicidecum întrebarea aceasta, oricum suntem pregătiți să răspundem. Am înțeles că, dacă să vorbim despre toată echipa noastră „Brass Band”, ne face bine să cunoaștem cât mai multă lume, dacă noi cântăm de la Chișinău, până la București și după București încolo, înseamnă că trebuie să învățăm încă mult mai multe în ale învățatului, dacă vorbim pe plan profesional”, a răspuns Viorel Buliga.

Totuși acesta a spus că anul 2025 l-a învățat să păstreze oamenii prețioși aproape, dar și cei care îl prețuiesc pe el și să le ofere mai mult timp. Solistul mai crede că dacă sunt oamenii potriviți la locul potrivit și rezonează, atunci, cu siguranță, lucrurile vor merge bine.
„Fiind un an plin, nefiind acasă, ocupația asta, toată activitatea asta, cumva te ține ocupat și realizezi că timpul trece foarte repede, să apreciem timpul și să prețuim orice clipă, cu cei dragi, momente frumoase, amintiri, asta ar fi una dintre ele”, a menționat solista Olga Sarmaniuc.

În cele din urmă, Radu Cazac crede că timpul este cel mai prețios și că acum acordă o importanță mai mare repetițiilor și mai apoi timpului liber.
„Cred că timpul și nu doar anul 2025, dar cu cât înaintăm în viață, realizăm că timpul este cel mai prețios, pentru că văd și repetițiile, dacă înainte organizam o repetiție și parcă acolo am făcut ceva, acolo nu s-a primit, ei bine acum vrem să fim productivi sută la sută, pentru că realizăm că timpul este prețios și facem totul din prima. De asta ne mobilizăm și pe urmă glumim sau povestim. Aceasta este concluzia”, a mărturisit Radu Cazac.

