Astăzi este ziua de naștere a lui Ilie Maxian, iar soția sa, Tatiana, i-a dedicat un mesaj profund.
„Astăzi este ziua omului cu care am petrecut jumătate din viața mea și lângă care vreau să o petrec pe toată cealaltă”, a scris Tatiana.
Privind în urmă la anii trăiți împreună, aceasta spune că multe dintre lucrurile pe care le cerea cândva în rugăciunile sale au ajuns să prindă contur prin familia pe care au construit-o.
„Uneori mă gândesc la rugăciunile mele de pe prispa casei, la toate lucrurile pe care le ceream atunci de la viață, fără să știu exact cum vor arăta. Și astăzi îmi dau seama că multe dintre răspunsurile la acele rugăciuni erai, de fapt, tu. Tu și familia pe care am construit-o împreună”, a spus influencera.
„Mi-ai fost sprijin, liniște și siguranță”
Tatiana a remarcat și sprijinul pe care l-a primit din partea soțului său în cele mai grele momente, dar și despre felul în care îl vede astăzi în rolul de tată.
„Ai fost lângă mine când mi-a fost bine, dar mai ales când mi-a fost greu. Ai crezut în mine când poate nici eu nu mai credeam, mi-ai fost sprijin, liniște și siguranță”, a spus Tatiana.
Pentru ea, Ilie alături de copiii lor este una dintre cele mai puternice dovezi ale iubirii.
„Iar să te văd astăzi fiind cel mai bun tată pentru copiii noștri mă face să te iubesc într-un fel pe care nu știu dacă voi reuși vreodată să-l explic în cuvinte”, a adăugat ea.
Anii petrecuți împreună i-au învățat că orice dificultate poate fi depășită atunci când rămân uniți.
„Am trecut prin atât de multe împreună și, dacă viața mi-a demonstrat ceva, este că indiferent ce vine peste noi, eu vreau să fiu acolo. Lângă tine”, a scris ea.
Dacă ar avea posibilitatea să retrăiască totul de la început, cu toate bucuriile și greutățile care au venit odată cu această poveste, alegerea ei ar fi aceeași.
„Dacă ar trebui să o iau de la început, cu toate bucuriile, greutățile, lacrimile și încercările noastre, te-aș alege tot pe tine. De fiecare dată. În orice viață”.
La final, Tatiana i-a promis că îi va fi mereu alături.
„La mulți ani celui mai bun soț, celui mai minunat tată și omului meu. Îți promit că, indiferent unde ne va duce viața, eu voi fi alături de tine. Mereu”.
Cine sunt Ilie și Tatiana Maxian
Tatiana Maxian este soția interpretului Ilie Maxian. Aceasta este o bloggeriță cu aproape 240 mii de urmăritori pe Instagram. Ei sunt părinții a trei copii minunați: Riana, Ianis și Ilie.


