29 septembrie 2026, 09:00

Tatiana Heghea a revenit după 20 de ani la școala în care a învățat pentru a filma un videoclip dedicat profesorilor: „A fost emoționant” - VIDEO

Tatiana Heghea
PRO TV/ Tatiana Heghea

După aproape două decenii, Tatiana Heghea a revenit în școala în care și-a petrecut anii de studii pentru a filma un videoclip dedicat profesorilor. Interpreta a ales să filmeze chiar în liceul în care a învățat din clasele primare până la absolvire și i-a chemat în fața camerelor pe foștii săi profesori, pe unii dintre ei revăzându-i pentru prima dată după 19-20 de ani. În cadrul unui reportaj marca „O Seară Perfectă”, interpreta a spus că proiectul este unul dintre cele mai emoționante pe care le-a realizat și își dorește ca piesa să fie lansată înainte de Ziua Profesorului, ca un omagiu pentru cei care au contribuit la formarea mai multor generații.

Tatiana Heghea spune că, de-a lungul carierei, a filmat videoclipuri dedicate mai multor teme, însă până acum nu a avut unul dedicat profesorilor. 

„Eu, de-a lungul carierei mele, am filmat diverse videoclipuri, diverse melodii, diverse imagini pentru mulți oameni, pentru femei, pentru dragoste, dar pentru profesori nu. În pofida faptului că le port recunoștință, întotdeauna am respectat și mi-am admirat profesorii mei, profesorii din țara asta”, a povestit interpreta.

Artista spune că a simțit că este momentul să dedice o piesă celor care își dedică viața educației.

„Am simțit, i-am spus domnului Eugen Doibani să facem o melodie dedicată profesorilor, învățătorilor, educatorilor, acestor oameni care sunt atât de importanți, o verigă atât de importantă într-o țară, într-o societate, ca să creștem, ca să mergem”, a spus Tatiana Heghea.

Pentru videoclip, interpreta nu a ales însă o locație oarecare. A revenit la școala în care a învățat din clasele primare până la liceu.

„Sunt emoționată, pentru că nu filmez oriunde. Ăsta este un nou liceu minunat din orașul nostru, dar am ales cu sufletul să revin în liceul meu, acolo unde Tatiana Heghea și-a primit diploma de gimnaziu, diploma de liceu și chiar și primare”, a mărturisit ea.

„Vreau să trăiesc încă o dată acea autenticitate”

Tatiana Heghea își amintește că era o elevă sârguincioasă și foarte dornică să învețe.

„Am fost o elevă, consider eu și profesorii mei astăzi mi-au confirmat, o elevă foarte sârguincioasă, cel puțin până în clasa a IX-a, că după a IX-a eram un fel de fată mare”, a povestit interpreta.

Mai ales perioada claselor primare îi trezește emoții.

„În clasele primare eram mereu eminentă, flămândă de cunoștințe, de tot ceea ce se întâmpla la școală și, dacă m-ai întreba în mod aparte de clasele primare, am așa un soi de piele de găină. Aș vrea să trăiesc încă o dată acea autenticitate, acea transparență, acea puritate a unei eleve de clasele primare și această oportunitate de a învăța”, a adăugat artista.

Profesorii ei apar în videoclip

Pentru videoclip, Tatiana Heghea a ales să nu lucreze cu actori, ci să-i aducă în fața camerelor chiar pe profesorii săi. Unii dintre ei au revăzut-o după aproape două decenii.

„În acest videoclip nu am invitat actori, nu am invitat oameni care știu a juca la cameră, a juca o emoție. Am invitat profesorii mei. Chipurile lor vor apărea nu doar din școală, dar chiar și în el meu, ca profesori. A fost foarte emoționant, pentru că am văzut pe careva dintre ei după 20 de ani, pe care nu i-am văzut efectiv. Ei mă văd la televizor, dar eu pe ei nu știu. Și a fost foarte emoționant”, a povestit Tatiana.

Tatiana Heghea pregătește un omagiu pentru profesori

Piesa este dedicată tuturor celor care activează în domeniul educației, indiferent dacă lucrează în sate, orașe sau în capitală. 

„Cred că va fi un omagiu, un tribut național pentru toți învățătorii, educatorii și profesorii din țara noastră, pentru că avem profesori minunați, care activează și în sate, și la oraș, și în capitală, și în alte orașe ale țării noastre și, credeți-mă, că toți au niște calități minunate de la care noi putem să învățăm necontenit, la orice vârstă”, a declarat Tatiana Heghea.