Din pacate pentru noi, copiii de pe vremea URSS, lucrurile care se vindeau pe atunci prin magazine erau al naibii de trainice si calitative! Le purtau cateva generatii si tot bune ramaneau. O pereche de pantaloni sport o puteai purta si trei ani, pana se rodeau in cur si se vedea ratusca de pe chiloti!
Cel mai norocos copil din familie era cel mai mare!
Daca era baiat, siorsaia o pereche de pantofi vreo trei ani si o lasa „mostenire” lu’ frate-su. Dar daca al doilea copil din familie era fata, purta sarmana „tuflele” lu’ frate-su si nici nu cracnea. Erau greutati, saracie.
Cand cel mai mare copil din familie era fata, ceilalti, dupa ea, ii purtau galgocii, sandalele cu cureluse multicolore si… chilotii fetelesti. Evident, cand un baiat trebuia sa imbrace pentru prima data chilotii lu’ sor-sa, era muuuulta jale, lacrimi si suferinta in suflet si in casa, dar mam-sa ii spunea sa rabde ca intr-o zi o sa aiba si el haine noi, pantofi noi, chiloti noi… Cu mucii pana la urechi si cu chilotii lu’ sor-sa pe buci, el visa si isi imagina cum va arata in haine noi din cap pana in picioare. Toate ar fi fost bune daca la nervi si suparare, sor-sa nu l-ar fi tachinat si luat peste picior! Da’ pentru un barbat cu sprinca (prastie) in mana si halicele din sarma de aluminiu in buzunar, nu exista nimic mai umilitor decat sa-i amintesti ca pe bucile lui barbatesti tronau o pereche de chiloti cu rata sau cu iepurasul din „Nu, pagadi!”. Uneori, ca sa se razbune, sor-sa spunea secretul lui la scoala, taman cand el era inconjurat de fete si baieti. Evident, radeau toti! Chiar si baietii care erau imbracati si ei cu chiloti fetelesti.
Eu am fost o norocoasa. Am fost primul copul in familie. De fapt, am fost unica.
Pentru ca erau greutati, saracie, parintii mei au decis sa nu mai zdrogheasca copchii dupa mine, asa ca am fost un pic mai alintata decat copiii din alte familii. Am avut si uniforma scolareasca din Estonia, si ananas din Asia, si pantofi albi din piele naturala, si bomboane de la Cuciurgan, si rochita cu ciresele de la Leningrad, dar mereu mi-a lipsit ceva – o sora sau un frate.
Toata copilaria si adolescenta am purtat „sportivnisi” – niste saravari din bumbac care dupa ce-i purtai de cateva ori, se largeau si se intindeau la genunchi, asa ca apareau doua damburi mari, care imita forma genunchilor. Stiam ca lana se strange cand o bagi in apa fierbinte, asa ca atunci cand sportivnisii mei albastri au facut genunchi, i-am bagat in apa fierbinte crezand ca s-or strange la loc. Pe naiba! Bumbacul sovietic era tare incapatanat! Pentru ca nu a ajutat, am pandit cand mam-mea a plecat de acasa si le-am tras vreo doua clocote in cratita in care ea facea bors. Nimic! Asa ca am purtat sportivnisii ceia cu genunchii spanzurati tare-tare multi ani! Si acum ii tin minte: albastri, cu doua tivituri prin parti si cu „frana ” la talpi.
Mam-mea intotdeauna imi cumpara cizme si sandale cu vreo trei marimi mai mari. Asta pentru ca sa-mi ajunga pe mai multi ani! Cand erau noi, le slembaiem din picioare. Cand imi erau tocmai bune, erau deja roase si vechi.
Pantofii mi-i cumpara tot cu o masura mai mare. Secretul era sa le ticsasti niste vata in bot! In fine, „viata” unei perechi de pantofi trecea prin trei etape: cu vata in bot, fara vata in bot si cu zadnicul taiat. Cand degetele nu mai incapeau in pantofi, mam-mea le taia partea din spate si-i transforma in sliopant.
Hainele de iarna. Doamne fereste! Si acum am cosmaruri cand imi amintesc de o geaca din denim cu blana, pe care am purtat-o de la varsta de 17 ani.
Eram fata mare. Ma curtau flacaii.
Intr-o zi, se intoarce mam-mea din Romania si ma anunta vesela si fericita:
– Dotica, mama t-o luat crutcusoara varionca djansovaia! La utaneonca lor am gasit-o! Asa di frumusaciiii!
Cand a scos din geanta „varionca” mai n-am lesinat de placere, dar cand am masurat-o – era cu vreo zece marimi mai mare!
– Dap’ mai mititeli nu erau! Era numai asta asa ieftioara! Si, nu-t plasi, dotica?
„Dotica” a purtat sacul cela cativa ani! I-am suflecat manecile de vreo doua ori si am purtat-o fara sa arat nazuri. Erau greutati, saracie. Da „varionca” nu avea oricine. Ei si ce daca era mare, pardon, enorma???!!!
In sviter turetchi BOUS, crutca varionca enorma si pantaloni varionca bagati in cizme sliombaite! Cool!
Sviterele turetchie pe care era scris „BOYS”. Pentru ca limba engleza era pentru noi la fel de necunoscuta ca limba chineza, noi le spuneam „svitere bous”, cu accentul pe O. Daca nu aveai „bous” nu existai! Erai un nimeni! Mare „bousi” mai eram!
Geaca din cheliseli de albini. Cool! Pentru ca nu oricine isi permitea luxul de a-si cumpara o geaca de piele, a aparut si varianta econom – geaca din piele de albini, adica „crutca din bacatali”. Cusatoresele de la fabricile de haine nu aruncau ramasitele de piele naturala, dar coseau bucatica de bucatica si astfel au aparut renumitele „crutce din piele de albini” care costau in jur de 250 de … (nu-mi amintesc valuta…ruble, lei, cupoane). Mam-mea a strans banut cu banut si mi-a cumparat o geaca de asta si… o cusma de nurca „obmanca”. Tare bine-mi mai statea! Ma fataiam in fata oglinzii si eram sigura ca in lumea asta nu-i fata mai eleganta decat mine! Mam-mea, insa, a considerat ca nu-i cazul sa iau geaca si caciula la oras ca „sa nu mi le fure tiganii”, da sa le bag in dulap si sa le port doar cand vin acasa, in sat. Am tanjit dupa ele si tare imi mai doream sa ma vada colegii de facultate cat de eleganta-s in geaca din pielicele de albini si caciula de nurca… Unul cate unul, colegii mei si-au cumparat si ei astfel de geci, iar a mea tot statea in dulap, in sat. Intr-o zi, cand brusc devenise rusinos sa mai porti geaca peticita, mam-mea mi-a permis sa scot geaca din dulap si s-o iau la Balti. N-am mai luat-o. Si acum ii reprosez ca m-a lipsit de placerea de a ma simti cool.
Renumita crutca din cheliseli de albini si frumoasa mea cusma de nurca…
Cusma aceasta este si acum. Uneori o pun pe cap, ma uit in oglinda si ma stric de ras. Din pacate, crutca din cheliseli de albini nu mai este printre noi. Mam-mea acoperea lada cu boboci ca sa le fie caldut. Dupa asta am vazut-o in potnaves plina de gainat. Intr-o zi, cand bobocii nostri au mai crescut, crutcusoara mea a disparut.


