03 octombrie 2026, 09:41

Tânărul care a făcut senzație la Paris cu o piesă de Julio Iglesias a ajuns la „Vocea României”: Cine este Lucas Urdea - VIDEO

Lucas Urdea
protv.ro/ Lucas Urdea

După „The Voice Kids” din Spania și semifinala „Românii au talent”, Lucas Urdea a revenit în fața publicului din România pentru o nouă provocare. Tânărul a urcat pe scena „Vocea României”, unde interpretarea sa i-a făcut pe Smiley și Irina Rimes să întoarcă scaunele și să înceapă o adevărată luptă pentru a-l convinge să aleagă echipa lor. Smiley i-a lăudat vocea și trecerile dintre registre, în timp ce Irina Rimes a mărturisit că s-a întors abia în ultimul moment, convinsă de caracterul momentului.

„Am simțit aroma de jamon în aer! Doamne, câtă dulceață ai în voce! E extraordinar! Nu doar că ai o voce dulce, dar toate trecerile alea prin voce… A fost extraordinar”, a spus Smiley.

La rândul său, Irina Rimes a recunoscut că a stat în cumpănă până în ultimul moment înainte de a apăsa butonul.

„Eu m-am întors la final pentru că am avut mare debate. Vocea ta ajungea foarte greu la mine, îmi venea să îți spun să îți deschizi mai mult gura, dar caracterul momentului tău m-a convins”, a spus Irina Rimes.

Cine este Lucas Urdea

Lucas Urdea cântă de la vârsta de șapte ani. A început cu lecții de chitară, însă și-a dat seama rapid că vocea este instrumentul prin care vrea să se exprime. Pentru el, talentul muzical este un privilegiu, iar una dintre calitățile pe care le consideră importante este capacitatea de a crea rapid o conexiune cu publicul.

Povestea lui este strâns legată de Spania, țara în care s-a născut după ce părinții săi au plecat acolo, în urmă cu aproximativ 20 de ani, în căutarea unei vieți mai bune. Lucas a urmat o școală privată de muzică, iar studiile generale le-a făcut la un liceu teoretic, la profilul Științe Sociale. Mama sa lucrează la aeroport, iar tatăl său activează în domeniul construcțiilor.

De-a lungul anilor, tânărul a participat la numeroase concursuri și festivaluri și a cântat alături de mai mulți artiști. Unul dintre momentele importante din parcursul său a fost un spectacol organizat la Madrid pentru comunitatea românească, unde a urcat pe scenă în fața a aproximativ 15.000 de oameni.

Semifinalist la „Românii au talent”

În urmă cu doi ani, Lucas a participat la „Românii au talent”, unde a ajuns până în semifinală. Experiența i-a întărit dorința de a-și construi un drum muzical în România, mai ales că spune că atunci când cântă în limba română simte o legătură aparte cu publicul, scrie protv.ro. 

În ultima perioadă, Lucas a început să fie remarcat și în mediul online. În timpul unei excursii la Paris, a cântat o piesă de Julio Iglesias în apropierea Turnului Eiffel, iar imaginile au devenit virale. Unul dintre videoclipurile sale a ajuns la aproximativ patru milioane de vizualizări și a fost preluat inclusiv de presa franceză și de mai multe televiziuni.

Acum, participarea la „Vocea României” reprezintă pentru Lucas un nou pas spre obiectivul pe care și l-a propus: să-și construiască o carieră muzicală în România.

Tânărul își dorește să se mute la București împreună cu familia și să-și continue studiile. Ia în calcul Facultatea de Management, pe care o vede ca pe o variantă de siguranță pentru viitor, însă muzica rămâne principala sa direcție. Lucas speră ca experiențele acumulate până acum, atât în Spania, cât și în România, să-l ajute să-și găsească locul în industria muzicală de aici.