În urmă cu puțin timp, nutriționista Svetlana Cherney i-a uimit pe toți cu noul look pe care l-a adoptat. Femeia s-a tuns foarte scurt, însă schimbările nu s-au oprit aici, pentru că a hotărât să îl vopsească într-o culoare gri deschis.
Svetlana Cherney, de nerecunoscut! Nutriționista s-a tuns foarte scurt - FOTO/VIDEO
Recent, femeia a postat o serie de fotografii cu un look îndrăzneț, iar oamenii s-au împărțit în două tabere, cei care au criticat-o și cei care au susținut-o.

Svetlana a hotârât să le răspundă:
„În Moldova, dacă porți o tunsoare scurtă, tatuaje și blugi rupți – ești, inevitabil, „prea”.
Prea stridentă.
Prea curajoasă.
Prea zgomotoasă.
Prea diferită”.
„Dar știi ceva? Prea mult timp am trăit după regulile altora. Acum trăiesc după ale mele. Sunt mamă, femeie, antreprenoare, am parcurs drumul de la 115 kilograme până la mine – cea autentică. Nu sunt obligată să fiu comodă. Sunt obligată să fiu eu însămi... Și dacă înfățișarea mea provoacă panică unora - să se obișnuiască. Pentru că generația fetelor din anii ’90 nu mai tace și nu se mai ascunde. Ne ridicăm. Vorbim. Mergem înainte”, a completat influencerița și nutriționista.

De asemenea, Sveta Smyle, fiind o persoană nonconformistă, a hotărât să intre în horă și să danseze cu vârstinicii aflați chiar în centrul capitalei.
Urmăritorii săi de pe Tik Tok i-au apreciat curajul:
„V-ați integrat foarte bine acolo”, „Bravo Svetlana, te admir și stimez pentru asta”, „Bravo, doamna Svetlana”.

Svetlana Cherney, cunoscută în mediul online ca Sveta Smyle este o nutriționistă care cândva a cântărit 115 kilograme, dar a reușit să slăbească 60 de kilograme cu ajutorul unei diete keto. Acum, Svetlana ajută și alte femei să slăbească.

SURSA FOTO: INSTAGRAM

