„Nici n-am simțit când au trcut acești 35 de ani și o să vă dați seama și voi când o să mai treacă câțiva zeci de ani că într-adevăr, viața pur și simplu zboară ca o clipă. Dar timpurile sigur că au fost întotdeauna diferite, dacă să o luăm cum am început noi, lansarea noastră, „Florile Dragostei”, asta a fost prima noastră piesă”, a mărturisit Irina Bivol.
Momentul debutului a venit, însă, cu totul întâmplător.
„Asta a fost întâmplător, în locul potrivit și la timpul potrivit. Eu eram la o stație de troleibuz și atunci m-am întâlnit cu o cunoștință foarte bună, care pe timpul acela lucra la Televiziunea Națională, Victoria Ciobanu Malai. Ea mă cunoștea, știa că sunt autor, am activat în formația legendară „Noroc” și voia un interviu. Și m-a întrebat dacă n-aș dori să mă filmez cu o piesă la Revelion și eu i-am spus: „Eu nu sunt interpret, dar am o soră și ea cântă”, și ea ne-a spus că ne primește cu două piese. Noi ne-am lansat și a doua zi, de la sud la nord, de la vest la est cânta <<Florile Dragostei>>”, a menționat Anatol Bivol.

Pe parcursul celor peste trei decenii, cei doi au trecut prin multe momente de cumpănă.
„De exemplu, pentru mine ca autor de muzică, trecuseră vreo cinci ani și pe atunci se lansau șlagăre și ne era frică ca ultima piesă să nu fie mai nereușită”, a spus Anatol.
Pentru Irina, adevărata provocare a fost menținerea în timp:
„Provocarea de a te menține, pentru că a te lansa poate fi ușor, dar peste ani ca să menții nivelul acesta”, a mai spus Irina.
Un subiect sensibil pentru ambii artiști rămâne cel al drepturilor de autor.
„Asta este o temă bolnavă, care din păcate de când mă țin minte. Eu am senzația că noi cerșim banii ăștia, pe când, dacă să faci o comparație cu alte țări... ”, a spus Anatol Bivol.
Iar Irina Bivol a completat:
„În țările civilizate, interpretul când ajunge la o vârstă mai decentă, prin asta și se țin, prin drepturile de autor, pentru că au niște onorarii”.

Chiar și fără susținerea financiară, cei doi rămân optimiști și recunoscători.
„Din pensie, noi deja nu mai atragem atenția și ne bucurăm de ceea ce avem noi astăzi. Ne bucurăm că lucrăm în țara în care ne-am născut, eu stimez țara asta”, a notat Anatol.
La rândul său, Irina a subliniat recunoștința pentru sănătate și public:
„Suntem bucuroși că suntem sănătoși, dar ne mai bucurăm că sunt admiratorii noștri care ne invită, avem deseori plecări în diasporă. Vor urma și niște turnee foarte frumoase, iar asta ne bucură că ne menținem”.
Când vine vorba de repertoriul cerut la spectacole și petreceri, răspunsul este clar.
„Sunt mai multe, dar ca orice interpret, avem și noi o „carte de vizită”. Și asta este desigur „Trenule”, fără asta nu plecăm niciodată acasă”, a spus Irina.

„Au fost cazuri când începeam spectacolul cu „Bine ați venit, amicii mei”, și lumea la sfârșitul programului ne mai cerea încă o dată. Sau la fel „Zurgălăii”, „Hai la dans”, sunt multe piese și ne bucurăm că pe parcursul anilor că Dumnezeu ne-a dat așa note, pe parcursul a 35 de ani”, a completat Anatol.
Frații Irina și Anatol Bivol s-au născut în satul Cojușna, raionul Strășeni, Republica Moldova. În anul 1991, au devenit laureați ai concursului „Tinere talente” din România. După acest succes, Ion Suruceanu i-a invitat să devină solisti ai formației „Real”, unde au activat până în 1992. Repertoriul Irinei și al lui Anatol Bivol include piese nu doar în limba română, ci și în limba rusă, ucraineană, franceză, gagauză și spaniolă.

SURSA FOTO: ARHIVA PRO TV CHIȘINĂU; INSTAGRAM

