„Aceasta este o întrebare foarte controversată. Orice spun acum poate fi folosit împotriva mea și mă refer aici pentru că mai sunt și părinte, am trei copii, respectiv înțeleg și susțin teoriile care susțin sănătatea neuronală și spun că copilul este pregătit de a accesa orice lume virtuală după trei ani, când sistemul neuronal este un pic mai dezvoltat, dar cu cât putem amâna mai mult, este mai bine”, a spus Anna Comendant, psiholog.

Anna Comendant a descris realist provocările familiilor cu copii mici, explicând că, în lumea de azi, interacțiunea cu ecranele apare inevitabil chiar și la șase luni sau un an.
„Suntem într-o realitate în care și la șase luni, și la un an, la un an și zece luni, se întâmplă copilul să aibă interacțiune cu un cântecel, cu un filmuleț, cu o povestioară, cu un desen animat. Din realitatea mea, eu având o familie cu trei copii, copiii mai mari pornesc televizorul sau se uită la un desen și atunci celui mic nu pot să-i zic: „Hai, mami, te iau de aici, că nu e voie până la trei ani”. Este altceva când copiii se uită fără supravegherea părinților. Deci, noi ca părinți suntem cei care explicăm ce se întâmplă la ecrane, noi ca părinți dozăm timpul și observăm că copilul clipește în timp ce privește desenele animate. Ne conectăm cu copilul să vedem ce-a înțeles, despre ce este, îi povestim și îl ajutăm ulterior să iasă și să revină la lumea reală. Nu oprim desenele brusc, dar setăm, îi zicem: „Uite, acuș se termină filmulețul și eu am să opresc și fii pregătit”, a spus aceasta.
Psihologul a explicat: „Suntem conștienți că orice oprire a televizorului, extragerea gadget-urilor o să fie însoțită de o criză emoțională, de o descărcare prin lacrimi, trântituri, strigăte, pentru că copilului i se ia ceva de ce el oricum a format un atașament, oricum i-a plăcut. I se ia o plăcere de la care el nu se poate opri independent decât prin ajutorul părintelui”.
„În viața reală, când avem situații, similitudini, avem contacte cu ceva ce se poate asocia desenului animat, îi spunem: „ Ții minte un trenuleț albastru care ducea o văcuță? Uite, trenulețul e și afară”, deoarece nu lăsăm copilul doar cu o realitate virtuală, pe care o privește și nu o înțelege, dar încercăm apoi în lumea reală să ne conectăm, să-i spunem, să explicăm, să facem o atribuire și îl încurajăm să fie prezent, conștient și bine în procesul de vizualizare”, a precizat Anna Comendant.
Psihologul a subliniat că, în cazul copiilor mai mari, momentul în care primesc primul telefon ține exclusiv de decizia fiecărui părinte. Ea a explicat că nu există o „vârstă perfectă”, ci doar contextul potrivit.
„ Este la discreția părinților”, a spus aceasta.



