Știați că salata Olivier poate fi reinterpretată? Irina Negară a dezvăluit cum este posibil acest lucru: „În locul salamului, în salata Olivier am pus creveți, pe care i-am prăjit. Eu am ales să pun și castraveți proaspeți în locul castraveților murați”.

Dacă tot cei doi au renunțat la carne, Iulia Deliu i-a întrebat ce au pe masa de sărbătoare în locul cărnii. Irina a spus: „Noi avem și bucate din carne, cum ar fi rață pentru că, ceilalți membri ai familiei mănâncă”.
Adrian a completat: „Părinții noștri mănâncă și noi nu avem nimic împotrivă. Noi nu mâncăm doar carne, în rest, de toate mâncăm, cum ar fi pește, creveți, fructe de mare și tot felul de alte bucate gustoase pe care le apreciem, iar pentru cei dragi din familie găsim ceva delicat”.
Irina și Adrian nu au venit cu mâinile goale la Gusturile se Discută, astfel, au adus un advent calendar pentru prezentatorii emisiunii: „Ideea principală atunci când am decis să facem un asemenea calendar a fost ca oamenii să-l poată oferi drept cadou celor dragi”, a spus Irina.

Adrian a adăugat: „Anul acesta l-am redenumit și anume - Cutia cu Daruri, acesta include 24 de daruri mici, majoritatea din ele sunt deserturi și câteva din ele sunt vouchere la patiseria și localul pe care îl avem”.

De asemenea, Adrian a dezvăluit și ce face în acest an de Revelion: „Deja de câțiva ani am decis ca de Revelion să fiu acasă alături de familie, deoarece în noaptea aceea toate se simt altfel. Pe parcursul anului eu reușesc să cânt, iar în noaptea de Revelion voi reuși să cânt până la ora 22:00 și după cu cei dragi acasă”.

Irina a spus că atunci când Adrian nu era acasă de Revelion muncea și ea: „Ne sunam doar la ora 00:00, țin minte că într-un an am întâlnit noul an în drum spre casă. Am lucrat destui ani de sărbători și de asta am decis în ultimii ani să încercăm să readucem valorile care erau și pe care probabil mulți dintre noi le-am uitat, noi am revenit la ele și cred că și ceilalți vor reveni”.
SURSA FOTO: ARHIVA PRO TV CHIȘINĂU


