L-am descoperit pe Ștefan Tofan pe rețelele de socializare. Tânărul a învățat să trăiască fără lumină, dar nu și fără speranță. Într-o lume pe care nu o mai vede, a reușit să-și construiască propriul drum. Postează constant despre locul în care muncește și despre oamenii care, deși nu văd, creează lucruri cu o precizie impresionantă.
„Funcția mea se numește specialist marketing în rețea. Eu mă ocup de partea de promovare și vânzări. Pe rețelele de socializare promovez produsele noastre, care sunt fabricate la noi în uzină, și totodată arăt activitatea persoanelor cu dizabilități care sunt angajate aici la noi, pentru că în mare parte sunt angajate persoane cu dizabilități de vedere”, a menționat Ștefan Tofan, specialist marketing rețea.
A fost un tânăr sănătos, cu planuri și visuri obișnuite. Viața lui s-a schimbat brusc în momentul în care a suferit o ruptură de retină. Au urmat intervenții şi tratamente, dar în cele din urmă, medicii i-au spus că nu mai există șanse de recuperare. Ștefan a rămas nevăzător.
„Eu, de mic copil, am moștenit de la mama miopie, unde ochiul este puțin alungit și, din această cauză, am avut dezlipire de retină. Am încercat prin intervenții chirurgicale să recuperăm, am avut nouă la număr și încă nu e totul. Am recuperat vederea, după care am pierdut-o și iarăși am recuperat-o, și după am pierdut-o de tot și deja nu mai văd”, a spus Ștefan.
„Nu văd de doi ani și jumătate, iar problemele mai grave au început din vara anului 2022. Am studii gimnaziale, după care am făcut școală profesională, și apoi au început problemele mele de vedere. Cu ochelari vedeam 100 procente și nu mă socoteam deloc persoană cu dizabilități. Nu mai există nicio șansă nicăieri în lume”, a mai adăugat acesta.
A urmat cea mai grea etapă, acceptarea. Să înveți să trăiești fără lumină nu înseamnă doar adaptare fizică, ci și adaptare interioară.
„La început eu nu știam deloc de ce sunt capabili nevăzătorii, dar trebuie să-ți dorești și poți depăși orice. Zi de zi lucram cu mine și încercam să mă depășesc, iar până în prezent fac asta fără să mă opresc la un anumit nivel”, a precizat Tofan.
Astăzi, folosește telefonul și calculatorul cu ajutorul tehnologiilor speciale. Scrie, editează, postează şi se orientează într-o întreprindere care se întinde pe mai bine de zece mii de metri pătrați.
„Nici eu nu știam că pot folosi calculatorul până anul acesta, când m-am dus la un centru de reabilitare de la noi din Chișinău. Noi, nevăzătorii, avem pe telefon și pe calculator un sistem care citește tot ce avem pe ecran. Noi nu folosim cursorul, ci lucrăm doar prin combinații de taste”, a explicat el.
La Lumintehnica, majoritatea angajaților sunt nevăzători sau slab văzători. Chiar dacă nu văd, au „mâini de aur”.
De cinci ani, în aceeași întreprindere muncește și Gheorghe Staver, șef de producere. Și el este nevăzător. Munca manuală nu le permite să concureze mereu cu marile companii, dar le oferă ceva mult mai important, un loc de muncă stabil pentru oamenii cu dizabilităţi de vedere.
„Aici avem cleștișoare care se asamblează manual de către persoane cu dizabilități, iar ca să ajungi la salariul minim pe economie trebuie să faci 1700 pe zi, iar pe lună se primesc 35.000. Automatul face 60.000 pe zi, dar o persoană cu dizabilitate de vedere face cam 5000–7000 pe zi și nu putem concura”, a menționat Gheorghe Staver, șef de producere.
Chiar dacă nu pot concura pe piaţă din cauza faptului că multe produse sunt confecţionate manual, anume acest lucru le oferă şansa persoanelor cu dizabilităţi de vedere să fie independente.
„Noi activăm pentru a le oferi un loc de muncă, dar nu ca să obținem profituri. Noi nu lucrăm pentru a deveni bogați, ci pentru ca ei să poată ulterior pleca undeva la odihnă și să aibă strictul necesar. Noi nu facem business, ci oferim locuri de muncă oamenilor. Dacă alți agenți economici sunt dotați cu utilajele necesare, noi special o facem în continuare manual, ca oamenii să aibă de lucru”, a notat Andrian Bobeica, administrator.
Cleşti, capace, hârtie igienică, prosoape de hârtie, mături sau mărțișoare, gama de produse este variată. În spatele fiecărui obiect se află răbdare, efort și dorința de a demonstra că limitele pot fi depășite.
„Avem mărțișoare care sunt confecționate de către persoane cu dizabilități de vedere. Lumea nu cunoaște marfa noastră, deși oferim cel mai bun preț de pe piață, aș putea zice, la moment, ținând cont că este produsă la noi acasă”, a spus Ștefan Tofan.
Din cauza problemelor de sănătate, Ștefan și-a întrerupt studiile după clasa a noua. Și-ar dori să revină pe băncile școlii, însă limita de vârstă pentru liceu a fost depășită.
„Doi ani am stat acasă pe perioada operațiilor pe care le-am avut. Există o limită de vârstă pentru liceu, deoarece eu nu l-am finalizat, dar, de fapt, nici nu sunt licee la noi pentru persoane cu dizabilități de vedere. A fost la Bălți o școală, dar, cu părere de rău, s-a închis, și mai este în Chișinău un liceu și am încercat, dar nu mi-au permis, deoarece am depășit vârsta liceală, iar unica posibilitate era la un liceu seral, obișnuit, dar ar însemna un efort extrem, prea complicat. Am încercat și în România și am fost primit cu brațele deschise, dar, din nou, birocrația din România și situația din Moldova au complicat lucrurile”, a povestit Ștefan.