În video putem observa faptul că, nu doar Valentina are talent atunci când vine vorba de muzică, și Lidia a moștenit o voce splendidă.
„Visul meu cu doi ani în urmă a devenit realitate, am cântat alături de sora mea. Tare mult îmi doream acest lucru și cum mai mereu primesc întrebarea: „Dar tu poți cânta?”, am decis să las câteva secvențe aici pe pagina”, a scris Lidia Naforniță pe online.
De asemenea, Lidia a adăugat:
„Copacul, nu putea fi alta piesă, este exact ceea ce ne reprezenta, familie, credință, răbdarea, înțelepciune pe care am primit-o de la părinții noștri minunați”.
Internauții au apreciat momentul celor două surori:
„Două surori, aceeași vibrație… Foarte frumos!”, „Sunteți superbe amândouă”, „Wow, ce moment, foarte frumos”.
Valentina Naforniță s-a născut în Republica Moldova, mai exact, în satul Cuhnești, raionul Glodeni, acolo unde a și studiat vioara. Peste ani ea a aflat că nu i se oferă nicio bursă la Conservatorul din Chișinău. A perseverat, din zori până în noapte, ca într-un final să fie admisă la Conservatorul din București. De acolo – la masterat, dar și la Opera din capitala României. La 24 de ani, Valentina Naforniță câștigă cel mai prestigios concurs din Marea Britanie, pentru cântăreții lirici din lume, „BBC Singer of the World”.



