14.09.2023
Sophie Turner, prima aparitie dupa ce a anuntat divortul de Joe Jonas. Detaliul care a atras atentia - FOTO

Sophie Turner si Joe Jonas au anuntat recent ca divorteaza dupa patru ani de casnicie.

Sophie Turner a fost vazuta pentru prima oara in public dupa ce a anuntat ca divorteaza de Joe Jonas. Actrita in varsta de 27 de ani a fost surprinsa de paparazzi Page Six pe platourile de filmare ale serialului Joan, care momentan se filmeaza in Spania. Turner, care interpreteaza rolul hoatei de bijuterii Joan Hannington, purta o peruca blonda si scurta si un machiaj puternic. Cum iesise intr-o pauza de tigara, actrita purta o tinuta lejera, formata dintr-o pereche de pantaloni scurti si un maiou ce ii lasa la vedere tatuajul temporar de pe spate.

Horoscop 14 septembrie 2023. Zodiile care dau lovitura in afaceri si dragoste. Schimbari majore la orizont

Insa detaliul care a atras atentia fanilor a fost husa de telefon a lui Turner, care avea un print cu desenul animat Toy Story. In 2018, ea si Jonas si-au facut tatuaje similiare cu celebra fraza a lui Buzz Lightyear (personaj in seria Toy Story), „To infinity and beyond.”

Recent, Sophie Turner si Joe Jonas au publicat pe conturile lor personale de Instagram o declaratie comuna prin intermediul careia au facut o serie de dezvaluiri despre divortul lor.

„Dupa patru ani minunati de casnicie, am decis de comun acord sa punem capat mariajului nostru pe cale amiabila. Exista multe speculatii cu privire la motivul pentru care am ajuns la despartire, dar, cu adevarat, aceasta este o decizie de comun acord si speram sincer ca toata lumea poate respecta dorintele noastre de intimitate pentru noi si pentru copiii nostri”, se arata in declaratia transmisa de Sophie Turner si Joe Jonas.

Declaratia celor doi vine la scurt timp dupa ce artistul a cerut divortul de actrita. Cantaretul a depus la Miami o cerere de desfacere a casatoriei, dupa cum confirma documentele obtinute de publicatia PEOPLE. In cererea depusa se sustine ca „mariajul dintre parti este iremediabil rupt.”

Potrivit cererii de divort, Sophie Turner si Joe Jonas au incheiat un contract prenuptial. Muzicianul isi va pastra toate drepturile de autor din muzica, in timp ce Turner va pastra banii pe care i-a obtinut din cariera de actrita. Amandoi vor putea pastra toate proprietatile pe care le-au dobandit inainte de casatorie si vor trebui sa imparta doar casa conjugala. Au impreuna doua fete, pe Willa, iar a doua, identificata in actele de divort drept DJ, care s-a nascut in luna iulie a anului 2022.

Ludmila Adamciuc in rochia mamei dupa 25 de ani! Ce imagini a publicat bloggerita pe social media - FOTO

Sophie Turner si Joe Jonas s-au logodit in octombrie 2017, dupa un an de relatie. La vremea respectiva, actrita avea 21 de ani si a marturisit ca nu s-a imaginat niciodata casatorita, insa ulterior l-a intalnit pe artist, de care s-a indragostit. Ea a mai declarat ca a fost socata ca a facut acest pas, dar se bucura ca a gasit persoana potrivita pentru ea. Vedeta a mai precizat atunci ca nu crede ca a fi casatorita este cel mai bun lucru care i se poate intampla, explicand ca pentru ea este importanta si cariera.

„Ma pregateam sa fiu singura pentru tot restul vietii. Cred ca din moment ce ai gasit persoana potrivita, iti dai seama pur si simplu. Simt ca am un suflet mai intelept decat varsta pe care o am de fapt. Cred ca am trait suficient incat sa stiu. Am intalnit suficienti baieti incat sa stiu – am intalnit suficiente fete incat sa stiu”, a declarat in trecut Sophie Turner pentru Rolling Stones.

Sophie Turner si Joe Jonas s-au casatorit in mai 2019 in cadrul unei ceremonii surpriza care a avut loc la Las Vegas, imediat dupa participarea la Billboard Music Awards. Cel care a oficiat ceremonia era costumat in Elvis Presley, iar cei care au cantat au fost Dan + Shay. Dupa rostirea juramintelor, actrita si muzicianul au facut schimb de inele din bomboane in locul unor verighete adevarate.

Articole din aceeasi categorie