Stiu exact momentul cand am inteles ca voi fi medic dentist. De dorit nu mi-am dorit niciodata, insa am stiut ca un fel de certitudine treaba asta. Cu mintea mea de clasa a 2a.
Eu cand eram mica n-am avut niciodata fantezii din astea imbibate in prostie si hormoni, de genul “cand voi fi mireasa” ori “eu ma fac doctorita”. Pana si cuvantul asta, “doctorita”, ma scoate din sarite.
Eram la bunici, la o vecina in curte, intr-o incercare de-a ma imprieteni cu nepoata ei. Care nepoata era atata de isteata, ca mai mult am povestit cu bunica-sa. Si ma dadeam pe leagan, cand m-a intrebat ce vreau sa ma fac cand o sa fiu mare. I-am spus ca mai e mult pana atunci si am timp sa ma razgandesc. Si desi n-am mintit (pana la vremea aia, deja-mi dorisem sa fiu balerina, cantareata si invatatoare, poate toate in aceeasi saptamana, deci atata lucru intelesesem despre mine: ca nu-s tocmai cea mai stabila si decisa persoana din lume), ala a fost momentul. In care am stiut. Ca o sa fac dintatorie. De ce? Pentru ca asa e cel mai bine pentru mine.
Habar n-am de ce-am stiut. Si habar n-am de ce nu mi-am dorit niciodata.
Doua sute de ani mai tarziu: De la inceputul anului lucrez intr-una. 5 zile pe saptamana, de la 9 la 6. Uneori nici sa ma pis n-am timp si ma rog de vezica sa ma mai duca doar inca un pacient. Cat sa nu-l las pe amarat s-astepte, mai bine ma chircesc io pe dinauntru. Si rezista. Exact ca coafura pe vant si ploaie.
Ne apropiem de finalul anului fiscal, avem si noi un target de livrat, niste guri de spalat. E munca, nu gluma. O roboteala din aia care ajunge sa nici nu te mai deranjeze, fiindca inertia iti ignora total nevoile sufletesti. Sa speram ca nu si pe cele fiziologicesti, ca sa zic asa. pis-pis-piiiiiis.
Stiti cum e cand te muti de la o coada la alta (in trafic, de exemplu, sau la magazin), fiindca ai impresia ca cealalta merge mai repede si ca faci mutarea vietii tale? Asa simt eu acum, ca stau la coada gresita.
Si habar n-am de ce inca nu-mi displace. Parca nu mai stiu sa altceva face.
Cum ar fi…sa scriu.