Marina a ales o metodă inedită de a-și spune povestea: un „interviu” cu ea însăși, varianta de la 20 și ceva de ani. Cu maturitatea și blândețea dobândite în timp, ea îi explică tinerei din fața ei parcursul fascinant, dar și provocările care o așteaptă.
Cea mai șocantă veste pentru „tânăra Marina” a fost, fără îndoială, numărul membrilor familiei sale. Reacția de uimire din video este una autentică, reflectând drumul incredibil de la o tânără la început de drum, la femeia care astăzi gestionează cu brio o familie numeroasă și o comunitate de mii de oameni.
„Vei descoperi că a fi mamă de mulți copii este cea mai mare pasiune și binecuvântare a ta”, îi spune Marina versiunii sale mai tinere.
Marina nu a ezitat să vorbească și despre momentele grele. Ea menționează „trei despărțiri grele” care, deși dureroase, au fost necesare pentru a învăța cine este cu adevărat.
„O să doară”?,întreabă tânăra Marina. „Da... Dar nu te va rupe. Te va așeza”, vine răspunsul plin de înțelepciune.
Dincolo de povestea personală, mesajul Marinei conține sfaturi pe care orice femeie ar trebui să le audă:
„Nu mai economisi atât fiecare bănuț. Investește în educația ta, în sănătatea ta, în mintea ta. Banii se întorc, dar timpul nu”, a notat aceasta.

Marina pune accent pe acceptarea de sine și pe refuzul de a te „micșora” pentru a fi pe placul celorlalți.
„O parte din lume te va admira, iar alta te va judeca, pentru că nu vor înțelege”, a subliniat influencerița.
Marina Cârnaț recunoaște că sacrificiul cel mai mare este timpul pentru sine și somnul puțin, încercând să fie acolo pentru fiecare copil în parte, să-i asculte și să-i facă să se simtă minunat. Totuși, concluzia este una care ne dă tuturor de gândit: „Aș alege același drum de mii de ori”!

Marina Cârnaț este o influenceriță devenită cunoscută în mediul online datorită postărilor despre alimentație, educație și viața de zi cu zi ca mamă a zece copii. De-a lungul timpului, ea a reușit să adune o comunitate de peste 326 mii de urmăritori.


