Aceste creaturi masculine au necesitate acuta de sentimentele cuiva, chiar daca sunt siguri ca ei nu le vor oferi. Îi înÈ›eleg. Și eu sunt mai plina de sine când îmi aduc aminte de barbaÈ›ii carora nu le-am facut viaÈ›a deloc dulce. Dar È™i mai plina de sine sunt atunci când ma cauta È™i ma conving ca nu ma vor uita. Paradoxul e foarte simplu, dar È™i greu de explicat sau de înÈ›eles. Recentele doua experienÈ›e au fost diferite. TotuÈ™i - au avut un punct comun. Ambii aveau nevoie sa fie iubiÈ›i. Despre ei am mai scris aici: Infidelity. Unul dintre ei era maestrul cuvintelor. Și îl credeam. Culmea e ca m-am prins ca o proasta (cum spunea un prieten de-al meu).
"EÈ™ti cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat în viaÈ›a asta" sau "Ma bucur ca exiÈ™ti"etc. - au fost doar câteva fraze ce ma faceau sa ma simt apreciata È™i fericita. Era într-o relaÈ›ie serioasa. Eu l-am crezut atunci când spunea ca pune punct relaÈ›iei. Și pâna la urma... a disparut. Iluzia unei iubiri împlinite a fost frumoasa. TotuÈ™i de ce a recurs la atâtea minciuni daca avea o viaÈ›a paralela? De ce nu a avut curajul sa recunoasca macar când a disparut ca nici nu avea de gând sa fie cu mine? Probabil ca a avut nevoie de o aventura.
Și daca ai nevoie de o aventura trebuie sa minÈ›i? Celalalt a dat mereu impresia ca este sincer. Nu spunea multe minciuni. Pur È™i simplu ascundea multe lucruri È™i nu obiÈ™nuia sa vorbeasca despre ce (în viziunea lui) nu trebuia sa È™tiu. Nu a vrut sa fim împreuna È™i nici nu a vrut sa-È™i defineasca "relaÈ›ia" dintre noi. Probabil ca astfel este mult mai comod. Probabil ca aÈ™a È™i este... doar daca am fi roboÈ›i. Și totuÈ™i: pâna unde poate ajunge egoismul masculin? Și pâna unde poate ajunge naivitatea femeilor?
Citeste mai mutle articole pe www.scriitoareaperversa.blogspot.com