28 octombrie 2026, 12:00

Șase concerte și un program muzical inedit! Pianistul Marcel Lazăr a dezvăluit surprizele celei de-a XI-a ediții a Festivalului Moldo Crescendo - VIDEO

Marcel LAZĂR
Facebook/ Marcel LAZĂR

Festivalul Moldo Crescendo a ajuns la cea de-a XI-a ediție și aduce, în cadrul proiectului „Scrisori”, șase concerte și un workshop, organizate în mai multe localități din țară. Pianistul Marcel Lazăr a dezvăluit ce surprize pregătește festivalul, de la concerte în care publicul va putea dansa pe muzică electronică până la o incursiune în universul folclorului. Mai multe detalii aflați dintr-un material marca „O Seară Perfectă”.

Scrisori de dragoste și de prietenie, transformate în muzică

Ediția din acest an este dedicată scrisorilor de dragoste și de prietenie, dar și poveștilor mai puțin obișnuite pe care acestea le pot ascunde. Marcel Lazăr a explicat că ideea festivalului pornește de la aceste mesaje, care au inspirat o serie de piese muzicale.

„Îi așteaptă șase concerte și un workshop, Moldo Crescendo, ediția a XI-a. Anul ăsta ediția se numește «Scrisori» și o dedicăm scrisorilor și de dragoste, dar nu neapărat, și de prietenie. Uneori sunt niște scrisori așa cu un conținut foarte interesant. Și toate scrisorile astea duc la niște muzici, la niște piese foarte-foarte frumoase”, a menționat pianistul.

Programul va reuni artiști din mai multe țări, printre care Austria, Germania, China, Lituania și Italia. Publicul va putea asculta inclusiv un cvartet din Germania și un ansamblu de muzică experimentală și electronică din București, care va aduce și dansul în program.

Un prilej de relaxare și de reconectare cu sine

Dincolo de muzică, organizatorii își propun să le ofere spectatorilor un moment de liniște, departe de știri și de rutina zilnică. Marcel Lazăr a explicat că festivalul este o invitație la reflecție și la o seară petrecută în compania muzicii.

„Este o invitație către oameni ca ei să aibă un moment de reculegere, un moment de reflexie, să abandonăm un pic știrile și rutina asta care ne face anxioși pe toți și să avem pur și simplu parte ca oamenii să aibă parte de o seară în care vin la Sala cu Orgă, la Palatul Republicii, la studioul 2, așa, în care vin și pur și simplu să se conecteze cu ei înșiși, să se relaxeze, poate beau un pahar cu vin și pur și simplu petrec o seară frumos cu muzică bună”, a explicat pianistul.

Festivalul va ajunge în acest an la Bălți și Basarabeasca, dar va include și concerte la Sala cu Orgă, Palatul Republicii și Studioul 2 al Teleradio-Moldova. Potrivit lui Marcel Lazăr, două dintre evenimentele programate la Sala cu Orgă vor avea loc pe 28 octombrie și pe 1 noiembrie, când este prevăzut concertul de închidere.

Muzică electronică, dans și o incursiune în folclor

Una dintre noutățile ediției „Scrisori” este îmbinarea muzicii electronice și experimentale cu dansul. Programul va include și o incursiune în universul colecționarilor de folclor, prin referințe la activitatea unor personalități precum Constantin Brăiloiu, Speranța Rădulescu și Béla Bartók.

Marcel Lazăr a subliniat că această componentă își propune să atragă atenția asupra folclorului și asupra importanței păstrării lui.

„Cred că surpriza cea mai mare anul ăsta este că avem muzică electronică, experimentală și dansuri, adică o să explorăm un pic scrisorile colecționarilor de folclor, anume Constantin Brăiloiu, Speranța Rădulescu, Béla Bartók, cei care au colecționat folclor și prin concertul ăsta vrem să atragem cumva atenția asupra folclorului de care trebuie să avem grijă”, a notat pianistul.

Mai mult, organizatorii pregătesc un format diferit de cel al concertelor clasice obișnuite, în care publicul va putea asculta muzica în picioare și va avea ocazia să danseze. Evenimentul va include și un DJ.

„Cred că este pentru prima dată la festivalul nostru, cred că la un festival de muzică clasică, când muzica se va asculta în picioare, oamenii vor dansa, vom avea și un DJ, adică o să fie așa parte-parte. Apoi, în rest, avem tradiționalele concerte la Sala cu Orgă, unde ne îmbrăcăm elegant, venim la timp, bem un vin și ne bucurăm de muzică”, a mai spus Marcel Lazăr.