10.03.2025
Sarcina o prinde bine! Marcela Paladi, imagini înduioșătoare cu burtica de graviduță - FOTO

La doi ani de la tragicul accident de pe viaduct, în urma căruia Marcela Paladi și-a pierdut picioarele, viața sa a căpătat o nouă nuanță. Acum însărcinată, ea a ales să împărtășească cu urmăritorii săi momentele de fericire, postând imagini cu burtica de graviduță.

Sarcina o prinde bine! Marcela Paladi, imagini înduioșătoare cu burtica de graviduță - FOTO

După ce a anunțat la începutul acestui an că așteaptă primul ei copil, Marcela Paladi a devenit tot mai activă online.

Recent, a ales să publice pe contul său de Instagram, unde este urmărită de peste 52 de mii de persoane, câteva fotografii cu burtica deja frumos conturată. În imagini, ea zâmbește larg și ține mâna pe burtică.

Fotografiile au emoționat aproape 10 mii de internauți în mai puțin de o zi, iar mulți dintre urmăritorii Marcelei i-au lăsat și mesaje de felicitare și susținere:

„Foarte frumoasă”, „Foarte frumoasă mamică. Domnu să te binecuvânteze în toate”, „Rază de soare”, „Frumoasă ca întotdeauna! Eşti o adevărată luptătoare. Din inimă îți doresc o sarcină uşoară. Bunul Dumnezeu să vă aibă în paza lui! Fii sănătoasă şi fericită”, „Felicitări, dragă Marcela. Sarcină ușoară. Domnul să vă binecuvânteze în toate. Ești o mămică foarte frumoasă”.

Marcela Paladi rupe tăcerea după ce a anunțat că este însărcinată. S-a căsătorit sau nu? Detalii exclusive

Cu câteva zile în urmă, Marcela Paladi a decis să răspundă pe social media la cele mai frecvente întrebări legate de sarcină și de viața ei personală. Întrebată cine este partenerul ei de viață și dacă este căsătorită, Marcela Paladi a răspuns că nu dorește să discute despre viața sa personală online, însă a precizat că nu este căsătorită:

„Știu și înțeleg nivelul vostru de curiozitate, la fel de curioasă poate aș fi fost și eu în ipostaza voastră, dar din motive personale nu vorbesc în public despre viața mea intimă/de familie. Unicul lucru ce îl pot spune este că nu sunt căsătorită. În caz că mă voi răzgândi, voi da de știre. Până atunci, sper să îmi fie înțeleasă și respectată poziția”.

Totuși, Paladi a răspuns sincer la întrebarea: „Cum ai decis să devii mămică?”.

„Mereu mi-am dorit copii și mi-am dorit propria mea familie, dar evenimentele din ultimii ani m-au impus să îmi iau gândul de la dorințele mele. Așa a decis Dumnezeu/soarta/Universul, că acum e momentul”, a notat aceasta.

Pe 6 februarie 2023, Marcela a fost victima unui grav accident pe bulevardul Dacia din capitală. Tânăra a rămas fără picioare și a suferit două intervenții chirurgicale, iar acum se bucură de proteze de ultimă generație.

După acest tragic incident, Marcela a devenit activă pe rețelele sociale, unde împărtășește momente din viața ei. Pe Instagram, ea are o comunitate de peste 50 de mii de urmăritori.

SURSA FOTO: INSTAGRAM/marcelapalladi

Articole din aceeasi categorie
16.06.2025
Design italian și soluții complete pentru interior – totul în showroom-ul HomeItaly

O amenajare reușită înseamnă mai mult decât mobilier frumos. Este nevoie de echilibru între stil, funcționalitate și calitate.

16.06.2025
16 iunie: evenimentele, curiozitățile și personalitățile zilei - FOTO

16 iulie este a 197-a zi a calendarului gregorian și a 198-a zi în anii bisecți. Mai sunt 168 de zile până la sfârșitul anului.

16.06.2025
„Gusturile se discută” revine la Pro TV din septembrie în formulă nouă. O nouă casă, noi invitați, dar și... o nouă prezentatoare. Cine este ea, dar și ce emoții a avut la primele filmări, află astăzi, la „O Seară Perfectă” - VIDEO

Mai multe detalii poți afla începând cu ora 18:00 la Pro TV sau pe paginile de Facebook „O Seară Perfectă la PRO TV” și „ProTV Chișinău”.

16.06.2025
Daniela Andreev se retrage pentru o perioadă de la pupitrul știrilor! Ce dezvăluiri a făcut prezentatoarea PRO TV: „Mai pot un pic, dar va fi foarte curând” - VIDEO

Prezentatoarea știrilor Pro TV de la ora 20:00, Daniela Andreev, a anunțat public că este însărcinată în șapte luni, deși, după cum recunoaște aceasta, ar fi preferat să păstreze bucuria doar pentru ea și cei apropiați. Cu sinceritate și umor, Daniela a vorbit despre motivul pentru care a ales, totuși, să-și împărtășească vestea cu telespectatorii, dar și despre susținerea soțului ei, videograful Dorin Spătaru, care a încurajat-o să nu ascundă acest moment special. După șase ani petrecuți în redacția PRO TV, Daniela se pregătește să se retragă temporar pentru a-și îndeplini cel mai important rol: cel de mamă. Află mai multe dintr-un interviu marca „O Seară Perfectă”.

16.06.2025
Din pasiune pentru muzică a format un taraf! Cum a ajuns dirijorul Vitalie Boicu să ofere lecții gratuite copiilor din Trifănești care vor să învețe să cânte la instrumente - VIDEO

Din pasiunea pentru muzică, un bărbat din raionul Florești a decis să le oferă copiilor din sat o șansă rară - să învețe să cânte la instrumente gratuit. Reporterul „O Seară Perfectă”, Mădălina Visterniceanu, a mers la Trifănești să-i cunoască pe acești copii și să afle povestea omului care i-a adus împreună.

16.06.2025
Relația dintre Katy Perry și Orlando Bloom, în pragul colapsului? „Așteaptă să termine turneul”

Relația dintre Katy Perry și Orlando Bloom pare să se afle într-un punct critic, potrivit unor surse apropiate cuplului. Deși în aparență totul merge bine, zvonurile indică faptul că despărțirea ar fi deja decisă, iar cei doi ar aștepta finalizarea turneului artistei pentru a face anunțul oficial.

16.06.2025
Interviu exclusiv cu Marej! Cum a luat naștere „Piesa asta-i foc”, ce înseamnă pentru el fata perfectă și cum e să urce pe scenă alături de cei mai populari artiști de la noi - VIDEO

O piesă fierbinte, exact ca zilele de vară. La fel de incediar este şi videoclipul producţiei „Piesa asta-i foc”. Mai mult, interpretul a urcat pe scena unuia dintre cele mai aşteptate concerte din ţară - „Născut în Modova”, alături de artişti care definesc noua generaţie. Află mai multe din cadrul unui reportaj marca „O Seară Perfectă”.

15.06.2025
Adevărul nespus despre starea lui Kate Middleton. De ce nu se poate reface complet după lupta cu cancerul - FOTO

În Regatul Unit – și nu numai – Kate Middleton, Prințesa de Wales, este văzută de mulți ca o figură aproape de basm: înconjurată de lux, rafinament regal și o familie celebră.

15.06.2025
„Superbe!”. Prințesa Kate și fiica ei, impecabile în ținute asortate, la Trooping the Colour. Declarație de stil și rafinament - FOTO

Prințesa Kate și fiica sa în vârstă de 10 ani i-au încântat pe britanici cu prezența lor la evenimentul Trooping the Colour. Cele două s-au alăturat regelui Charles și altor membri ai familiei regale, la ceremonia militară a regimentelor armatei britanice.

15.06.2025
George Clooney a făcut, în sfârșit, ce l-au rugat toți apropiații săi. Inevitabilul s-a produs. Ce simte Amal în aceste momente - FOTO

Unul dintre cele mai fabuloase cupluri de la Hollywood a avut o ieșire de nota 10 la premiile Tony 2025. „Vulpea argintie” a revenit. După câteva luni în care a trebuit să-și vopsească în nuanțe castanii podoaba capilară celebră, George Clooney a redevenit el însuși.

15.06.2025
Carlo Acutis va deveni sfânt pe șapte septembrie. „Influencerul lui Dumnezeu”, primul milenial canonizat de Papa Leon al XVI-lea - FOTO

Data canonizării lui Carlo Acutis a fost stabilită: șapte septembrie 2025. Evenimentul va avea loc în Piața Sfântul Petru din Vatican și va fi condus de Papa Leon al XVI-lea, primul suveran pontif american, potrivit anunțului făcut de Vatican și relatat de CNN.

15.06.2025
În urmă cu 8 ani era una dintre cele mai populare vloggerițe din Moldova, însă la un moment dat a dispărut! Acum i-a uimit pe toți cu revenirea sa. Vezi despre cine este vorba - VIDEO

Leanka Boo, așa cum se prezenta pe YouTube acum câțiva ani, este o moldoveancă stabilită în Marea Britanie care a făcut furori cu vlogul ei „Scaun la cap” – o combinație de umor acid și discuții cu mult adevăr. Deși a dispărut o vreme din online, Leanka revine acum în forță. Recent, a postat un video pe TikTok care a făcut furori. În stilul ei tranșant, a pus la punct un bărbat care a făcut un comentariu deplasat la adresa Marinei Cârnaț, după ce aceasta a anunțat că va deveni mamă pentru a zecea oară. Răspunsul Leankăi: „Vaginul nu e găleată! E mușchi”. Află mai multe în articolul de mai jos.

15.06.2025
Prietenul Prințului William a murit la doar 53 de ani, după ce a înghițit o albină în timpul unui meci de polo. S-a prăbușit pe teren sub privirile tuturor - FOTO

Omul de afaceri indian Sunjay Kapur, în vârstă de 53 de ani, un apropiat al Prințului William, a murit în mod tragic în timpul unui meci de polo desfășurat la prestigiosul Guards Polo Club din Windsor, Marea Britanie.

15.06.2025
Secretul longevității unei femei de 92 de ani. Ce mănâncă la micul dejun și ce aliment a scos din dietă: „Nu fac mofturi!” - FOTO

La 92 de ani, încă locuiește singură, este activă, lucidă și plină de viață. Este povestea impresionantă a unei femei care a traversat foametea din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a emigrat din Europa în Australia și a rămas fidelă unor principii simple de viață: echilibru, credință și minte ageră.

14.06.2025
Melania Trump, ravisantă în negru. Prima Doamnă SUA a impresionat din nou cu prezența sa magnetică în toiul unui nou scandal prezidențial - FOTO

Președintele Donald Trump și Prima Doamnă Melania Trump au fost văzuți ieri când plecau de la Casa Albă pentru a participa la premiera filmului „Les Miserables”, la Centrul Kennedy.

14.06.2025
La 73 de ani, Lynda Carter demonstrează că e Femeia Fantastică! Ce secret a ascuns în toți acești ani - FOTO

E unul dintre idolii fostelor generații de copii și tineri și una dintre primele super eroine de pe micile ecrane. Acum, actrița dezvăluie și ce anume a făcut-o atât de faimoasă.

14.06.2025
Olivia Munn spune că regretata Shannen Doherty a sprijinit-o în cele mai grele momente, după diagnosticul de cancer: „M-a ajutat mult!” - FOTO

Olivia Munn, care a trecut printr-o perioadă dificilă după ce a fost diagnosticată cu cancer de sân, a avut un moment de profundă recunoștință în cadrul galei Hollywood Creative Alliance's Astra TV Awards, unde a fost distinsă cu premiul Trailblazer. Actrița în vârstă de 44 de ani a vorbit despre sprijinul esențial primit de la două persoane din industrie care, din păcate, au pierdut lupta cu aceeași boală.

14.06.2025
Semne că aerul din casa ta e poluat și ce poți face în privința asta - FOTO

De multe ori, atunci când ne gândim la poluare, ne imaginăm străzi aglomerate, gaze de eșapament sau fabrici care scot fum. Rareori ne gândim că unul dintre cele mai poluate locuri poate fi chiar locuința noastră. Aerul din interiorul casei, pe care îl respirăm zi și noapte, poate fi încărcat cu substanțe toxice invizibile, iar efectele se resimt subtil, dar constant, asupra sănătății noastre.

14.06.2025
Actrița de-o frumusețe rară care a șocat în declarații: „Îmi place să joc în seriale nud” - FOTO

Sydney Sweeney (27 de ani) a declarat recent că nu se simte deloc inconfortabil în scenele de nuditate şi că, dimpotrivă, le vede ca pe o formă de exprimare care „oferă putere”.

14.06.2025
Katy Perry și Orlando Bloom și-au spus „adio” după 9 ani de relație? De ce s-ar fi despărțit - FOTO

Katy Perry (40 de ani) și Orlando Bloom (48 de ani) par să se confrunte cu o nouă criză în relația lor, iar zvonurile despre o posibilă despărțire încep să capete contur. Se pare că cei doi nu mai formează un cuplu, iar de vină ar fi faptul că artista este extrem de ocupată cu cariera ei muzicală.

14.06.2025
4 motive pentru care îți este mereu foame

Abia dacă au trecut câteva ore de când ai mâncat ultima oară și deja simți că ai consuma alte alimente? Citește mai jos motivul.

14.06.2025
Soția lui Bruce Willis s-a neglijat pentru a avea grijă de actorul bolnav de demență: „Am crezut că trebuie să mă pun pe ultimul loc”- FOTO

Când Bruce Willis a fost diagnosticat cu demență frontotemporală în 2022, soția sa, Emma Heming Willis, a fost lăsată complet fără direcții sau sprijin.

14.06.2025
Natalie Portman și noul ei partener, Tanguy Destable, apariție rară de cuplu. Cum au fost surprinși cei doi - FOTO

Natalie Portman a fost văzută recent în Paris alături de noul său iubit, muzicianul francez Tanguy Destable. Actrița a fost surprinsă purtând o bluză albă, o fustă din denim și o jachetă neagră, ținând în mână sticle de apă. Destable, îmbrăcat într-o jachetă din denim și pantaloni și cămașă închise la culoare, transporta o valiză.

14.06.2025
Obiceiuri aparent inofensive care îți strică somnul fără să știi

Te trezești adesea mai obosită decât te-ai culcat? Te chinui să adormi, iar somnul tău este superficial sau fragmentat, fără să înțelegi exact de ce? Adevărul este că unele dintre cele mai mari obstacole în calea unui somn odihnitor nu vin din probleme medicale, ci din obiceiuri cotidiene care par inofensive. Fiecare gest aparent banal poate tulbura profund ritmul tău circadian. Iată ce ar trebui să eviți dacă vrei ca noaptea să fie cu adevărat un timp pentru regenerare.

13.06.2025
Brad Pitt, despre greșeli și echilibru: Când ajungi la vârsta mea, realizezi ce important e să fii înconjurat de cei pe care-i iubești - FOTO

Brad Pitt devine tot mai introspectiv în ultima vreme. Aflat la premiera filmului său despre Formula 1, în Mexico City, actorul în vârstă de 61 de ani a vorbit despre cum își gestionează lecțiile de viață și cum își păstrează echilibrul, dincolo de lumina reflectoarelor.

13.06.2025
Justin Bieber și-a adus soția la disperare! Ce are de gând să facă Hailey Bieber: „Este tot mai greu de controlat” - FOTO

Justin Bieber ar putea ajunge sub tutela legală a soției sale, Hailey Bieber, din cauza comportamentului său tot mai instabil. Potrivit publicației RadarOnline, Hailey ar lua în calcul această măsură extremă, după ce artistul a fost văzut consumând droguri în public și a postat mesaje ciudate pe rețelele sociale.

13.06.2025
Regula de neclintit care o ghidează în viață pe Kylie Minogue la 57 de ani - FOTO

Cu o carieră care se întinde pe peste patru decenii și o prezență scenică inconfundabilă, Kylie Minogue continuă să inspire generații întregi.

13.06.2025
Între visul de a ajunge la Hollywood și realitatea dură din satele Moldovei! Povestea Polinei Cupcea, desemnată în 2018 și 2022 cea mai bună jurnalistă din țară - VIDEO

Polina Cupcea fiind invitată în cadrul videocastului„Fii cu Zina Bivol”, a povestit despre copilărie, traume și despre puterea de a transforma suferința într-o misiune de viață. Cum a reușit jurnalista să fondeze „Oameni și Kilometri”, să scape de traumele din copilărie în timp ce-și educa propriul copil, dar și cum apără femeile din Republica Moldova de violența în familie, află în articolul de mai jos. 

13.06.2025
Era obsedată să slăbească și a încercat tot ce se poate, de la pastile până la liposucție. La 44 de ani, Amy Schumer a reușit să „topească” zeci de kilograme - FOTO

Amy Schumer a trăit, pe pielea ei, obsesia cu greutatea, standardele imposibile ale industriei și glumele răutăcioase care încep, de obicei, cu „ai văzut ce față umflată are?”. La 44 de ani, Amy e, în sfârșit, mulțumită cu corpul ei. Dar drumul până aici a fost un rollercoaster de hormoni, injecții, diete, operații și... un diagnostic neașteptat.

13.06.2025
El Radu are o pasiune despre care puțini știu! Ce a făcut interpretul recent în Elveția - VIDEO

La Chișinău, El Radu obișnuiește să alerge seara, iar recent, aflat în Elveția, a parcurs 14 kilometri cu bicicleta, dar a avut parte și de o escapadă în munți. Despre pasiunea sa pentru sport, interpretul a vorbit chiar el, în cadrul unui interviu marca „O Seară Perfectă”.

13.06.2025
Deși vara a venit, fiica Adrianei Ochișanu, Mihaela, este încă la școală. Care este motivul - VIDEO

Fiica Adrianei Ochișanu, Mihaela, se pregătește să încheie anul școlar și numără zilele până la vacanță. De cealaltă parte, îndrăgita artistă este în plin sezon de evenimente, cu un program încărcat și spectacole atât în ţară, cât şi peste Prut. Ce planuri are pentru această vară şi dacă vor reuși sau nu să plece într-o vacanță împreună, află din cadrul unui reportaj marca „O Seară Perfectă”.

13.06.2025
TOP 15! Care sunt cele mai populare piese ascultate de moldoveni pe YouTube, în ultima săptămână - VIDEO

În articolul de mai jos echipa Perfecte.md îți prezintă top 15 cele mai ascultate melodii de către moldoveni pe YouTube din ultima perioadă.

13.06.2025
Despre curățenie, organizare și obiceiuri japoneze! Travel bloggerul Diana Mocanu împărtășește experiența trăită în Asia și lecțiile învățate acolo: „Am rămas șocată că te descalți chiar și în cabinele de probă” - VIDEO

Diana Mocanu vine dintr-o altă lume. O lume a ordinii, a culturii și a peisajelor de vis. Despre Japonia și Coreea a vorbit travel bloggerul în cadrul unui interviu marca „O Seară Perefctă”. 

13.06.2025
Sfaturi pentru a ne menține sănătoși pe perioada verii! Detalii află de la Corina Dascălu și Tania Costin, sâmbătă, la iSănătate - VIDEO

Corina Dascălu și Tania Costin vin cu sfaturi utile pentru sănătatea organismului în perioada verii și ne povestesc despre regimul lor de alimentație și somn.

13.06.2025
13 iunie: evenimentele, curiozitățile și personalitățile zilei - FOTO

13 iunie este a 164-a zi a calendarului gregorian și ziua a 165-a în anii bisecți. Mai sunt 201 zile până la sfârșitul anului.

13.06.2025
Pleci în vacanță cu mașina în România, Bulgaria sau Grecia? Află ce documente auto sunt obligatorii pentru anul 2025 și cum le poți obține rapid, online și sigur

Sezonul vacanțelor a început, iar tot mai mulți moldoveni aleg să meargă cu propria mașină spre destinații populare precum litoralul românesc, bulgăresc sau grecesc. Înșă, înainte de a porni la drum, trebuie să știi că ai nevoie de câteva documente auto obligatorii, pentru a evita problemele neplăcute la frontieră și amenzile consistente.

13.06.2025
Ce faci în weekend-ul 14-15 iunie în Moldova! Recomandările perfecte.md - FOTO

Te așteaptă un weekend plin de energie și distracție! Petrece într-un mod memorabil, participând la evenimentele pe care ți le recomandăm.

13.06.2025
Soții Macron, apariție neașteptată după incidentul din avion. Brigitte, total schimbată - FOTO

La două săptămâni de la momentul tensionat petrecut în avion, Emmanuel Macron și soția sa, Brigitte, au fost surprinși într-o ipostază complet diferită, în timpul unei plimbări prin Monaco.

13.06.2025
A fost idolul unei generații și toți puștii visau să ajungă ca el! Acum, de nerecunoscut în cele mai recente imagini - FOTO

Înainte de Cristiano Ronaldo, a fost un alt Ronaldo care a scris istorie în fotbalul mondial. Supranumit „Il Fenomeno”, Ronaldo Luis Nazario de Lima a uimit lumea cu viteza și tehnica sa. Brazilianul a câștigat două Baloane de Aur, a fost campion mondial cu Brazilia și a fost idolul unei generații întregi de puști care visau să ajungă ca el într-o zi.

12.06.2025
Vlada Boțan le dă peste nas haterilor! Din această toamnă, influencerița se pune cu burta pe cartea: „Am plătit contractul... Niciodată nu este târziu să înveți” - VIDEO

Câteva luni în urmă, în cadrul emisiunii „La Covor” realizată de jurnalista Anastasia Slacfenco, influencera și prezentatoarea radio, Vlada Boțan a deschis o pagină din viața sa, povestind despre cel mai intens val de hate pe care l-a avut, care a fost legat de examenele de Bacalaureat, două dintre care nu le-a susținut. Pentru ca să îi „mulțumească” pe oameni, aceasta a menționat de faptul că vrea să susțină Bacalaureatul și să meargă la „Universitatea de Jurnalism”. Zis și făcut! Vlada Boțan a anunțat recent într-un story pe Instagram că se apucă de învățat. Află mai multe detalii în articolul de mai jos.

12.06.2025
Iuliana Beregoi - imagini rare din copilărie! Cum arăta interpreta în primii ani de viață - VIDEO

Iuliana Beregoi a publicat recent o serie de InstaStories din copilărie, oferindu-le fanilor ocazia să o vadă așa cum era în primii ani de viață. Secvențele video surprind momente emoționante și naturale, iar imaginile pot fi urmărite în articolul de mai jos.

12.06.2025
Interviu exclusiv cu membrii ansamblului „Șoimanii”! Cum reușesc să mențină o relație frumoasă în colectiv, dar și cum sunt împărțite rolurile între ei - VIDEO

Ansamblul „Șoimanii”, format din 10 bărbați talentați, cântă la evenimente atât naționale, cât și internaționale. Invitați în platoul emisiunii „O Seară Perfectă”, membrii ansamblului au povestit cum reușesc să mențină o atmosferă caldă în echipă și ce obiective profesionale își propun pentru viitor.

12.06.2025
Lia Cavcaliuc i-a dedicat o melodie emoționantă Svetlanei Sainsus! Vezi cum sună vocea micuței - VIDEO

Svetlana Sainsus își sărbătorește ziua de naștere, iar cu această ocazie a primit și un cadou special din partea fiicei sale - o piesă.

12.06.2025
Sărbătoare cu gust de Moldova! Fotografa Marianna Petrenko a organizat un eveniment de suflet chiar în inima Georgiei - VIDEO

Invitată în platoul emisiunii „O Seară Perfectă”, fotografa Marianna Petrenko a povestit cu drag despre un eveniment de suflet cu gust de „Acasă”. Într-un colț pitoresc al Georgiei, ea a reușit să aducă spiritul autentic al Moldovei printr-un eveniment tradițional care a îmbinat bucatele alese, vinurile, obiceiurile și căldura specifică ospitalității moldovenești. Mai multe detalii, află din articolul de mai jos.

12.06.2025
Umorul dincolo de scenă! Marin Madan vorbește despre adevărata față a meseriei de comediant - VIDEO

Se spune că viața personală a comedianților este cea mai tristă. Este sau nu așa pentru Marin Madan, află chiar de la el, din cadrul unui interviu marca „O Seară Perfectă”. 

12.06.2025
12 iunie: evenimentele, curiozitățile și personalitățile zilei - FOTO

12 iunie este a 163-a zi a calendarului gregorian și ziua a 164-a în anii bisecți. Mai sunt 202 zile până la sfârșitul anului.

12.06.2025
Chiar dacă a văzut lumea în lung şi-n lat, nimic nu se compară cu Japonia. Despre trăirile ei, dar şi ce a impresionat-o cel mai mult în Ţara Soarelui Răsare, ne povestește Diana Mocanu, astăzi, la „O Seară Perfectă” - VIDEO

O călătorie printre temple, străzi luminoase și un univers încărcat de o energie aparte, după care nimic nu mai pare la fel. 

12.06.2025
Momente amuzante din culise cu Natalia Gordienko: „Aveam un eveniment privat și m-am dus repede la toaletă și în momentul când eram acolo, am auzit că...” - VIDEO

În cadrul unui interviu blitz marca Pro TV Chișinău, interpreta Natalia Gordienko a fost provocată să răspundă la câteva întrebări. Care este cel mai amuzant moment din culise pe care și-l amintește, dar și cine este artistul cu care ar face un duet, află din articolul de mai jos.

12.06.2025
Nunta unei tinere, stricată de propriul ei tată: „A încălcat singura regulă impusă”. Ce a făcut în ziua cea mare

O mireasă a povestit cum ziua nunții ei a fost ruinată de propriul tată, după ce acesta a încălcat singura regulă pe care ea o stabilise pentru eveniment. Povestea a fost împărtășită pe platforma Reddit și a stârnit valuri de reacții din partea internauților.

11.06.2025
Dovada că Jennifer Garner nu are de gând să se împace cu fostul soț! Cum au surprins-o recent paparazzii pe celebra actriță - FOTO

După ce Ben Affleck și J lo au divorțat, iar actorul a fost surprins tot mai des în compania fostei neveste, o altă Jennifer la fel de celebră, au existat speculații că între cei doi s-ar reaprinde flacăra vechii iubiri.

11.06.2025
La un an de la prima încercare, Olga Țăpordei se află din nou într-o expediție spre cel mai înalt vârf din America de Nord: „Au fost avalanșe” - FOTO

Experta în personal branding, Olga Țăpordei, se află într-o expediție pe muntele McKinley (vârful Denali). Cu această ocazie, ea i-a scris un mesaj soțului său și i-a cerut să-l facă public.

11.06.2025
Daniel Șveț - în studio la „O Seară Perfectă” după 3 ani de absență! Unde a dispărut în tot acest timp, dar și ce surpriză a pregătit pentru fanii săi - VIDEO

I-a venit muza după ce a început să studieze spiritualitatea. Invitat în platoul emisiunii „O Seară Perfectă”, interpretul Daniel Sveț a povestit despre piesa lansată recent. Află în articolul de mai jos care este subînțelesul melodiei și de ce a dispărut o perioadă din spațiul public.

11.06.2025
Dorin Galben și Violeta Scrișu vor fi nașii unui cuplu cunoscut de la noi! Despre cine este vorba - FOTO/VIDEO

Jurnalistul Dorin Galben și antrenoarea de dicție Violeta Scrișu de curând au acceptat să fie nașii de cununie a unui cuplu cunoscut de la noi. Despre cine este vorba, dar și cum au reacționat atunci când li s-a propus să fie părinți spirituali, vezi în articolul de mai jos.

11.06.2025
Ionel Istrati, mesaj plin de durere la un an de la decesul lui Arcadie Spoială! Interpretul vrea să îndeplinească una dintre ultimele dorințe ale regizorului: „A fost ziua care mi-a schimbat viața” - VIDEO

În urmă cu un an, viața interpretului Ionel Istrati s-a schimbat pentru totdeauna. Ceea ce trebuia să fie o simplă ieșire cu prietenii apropiați, pe malul Nistrului, s-a transformat într-o tragedie. În timpul unei furtuni, o creangă s-a rupt și a căzut peste regizorul Arcadie Spoială, prieten apropiat al artistului. Impactul a fost fatal, iar Ionel Istrati a fost martor la pierderea uneia dintre cele mai dragi persoane din viața sa.