Katy Black a pregătit un decor festiv, cu baloane aurii și mesajul „Happy Birthday”, dar și un tort aniversar. Eugen a fost întâmpinat cu îmbrățișări, urări de la mulți ani și numeroase cadouri, bucurându-se de atenția mamei și a fraților săi.
Katy Black, cuprinsă de emoții în ziua aniversării fiului său
Pentru bloggeriță, aniversarea lui Eugen a fost și un prilej de a-și aminti de momentul în care a devenit mamă pentru prima dată. Katy a povestit că încă îi vine greu să creadă că au trecut șapte ani de la nașterea băiețelului său și a rememorat experiența trăită.
„Chiar azi dimineață mi-am adus aminte cum a trecut nașterea lui Eugen. Nu-mi vine să cred că asta, în primul rând, a fost 7 ani în urmă, și în al doilea rând, cât de ușor eu acceptam toate lucrurile. Eu l-am născut foarte, foarte mare. Adică eu, mărunțică, de 20 de ani, și el de 4,220 kilograme. A fost greu, dar rezultatul”, a povestit Katy Black în videoclipul publicat pe rețelele de socializare.
Cine este Katy Black
Katy Black are 27 de ani și este una dintre cele mai populare bloggerițe din Moldova. A devenit cunoscută încă în 2015, atunci când publica adesea filmulețe amuzante împreună cu fratele său Ilie, pe canalul ei de YouTube. La moment, tânăra se bucură de peste 345 de mii de abonați pe Youtube și 610 de mii de urmăritori pe Instagram.


