Andra:„Am descoperit cea mai interesantă variantă a acestei melodii. Nu cred că era cineva mai potrivit”.
Andi Moisescu:„Este un război continuu între adultul care e în ea și copilul ăsta absolut minunat. Este ceva de vis! Îmi face plăcere să mă uit la tine”.
Mihai Bobonete:„De aici încolo, o să fie mult mai frumos drumul tău. Ești, în continuare, o descoperire. Cât mă bucur că ți-am dat Golden Buzz. Vreau să îți sărut mâna, pentru că ai fost extraordinară!”.
Dragoș Bucur:„Ești o luptătoare în adevăratul sens al cuvântului. Puterea de a lupta se vede în felul în care cânți”.
Sara a început să cânte de la vârsta de 4 ani, iar, mai apoi, s-a înscris la cursuri de canto la Palatul Copiilor din Sibiu, continuând să-și urmeze visul.
Sara s-a confruntat cu o provocare fizică încă de la naștere, suferind de paralizie plexbrahială la mâna stângă, o afecțiune cauzată de o resuscitare greșită. Până la vârsta de 5 ani, nu putea folosi deloc mâna stângă.

Cu toate acestea, a urmat un program de recuperare intens și, treptat, a început să își miște mâna, ajungând să o poată folosi în proporție de aproximativ 20%. Până acum, a trecut prin trei intervenții chirurgicale și mai are nevoie de o nouă operație, pentru a-și îmbunătăți mobilitatea.
În audițiile „Românii au talent”, Sara Hanț a primit Golden Buzz de la Mihai Bobonete.
SURSA FOTO: PRO TV