Întrebată cum a reușit Marina să-l aducă pe soțul ei la perfecțiunea de care are parte, invitata podcastului a explicat: „Eu vă spun secretul, vorbesc acum și cu Manuella, ei la fel îi spun să se uite la bărbat, iar dacă o deranjează cel mai mic moment, iar la el este o obișnuință, nu accepta pentru că, sunt milioane de bărbați. Nu trebuie să faci pasul de casnicie, dacă este ceva care te triggeruieste”.
„Cu cu Teo ne-am întâlnit 2 săptămâni. El m-a dus acolo unde el trăia și el avea o pungă cu mâncare și m-a așezat la masă și mi-a spus că vrea repede să mă hrănească. Eu am observat că pentru el este prioritar și nu contează cu ce hrănește, dar anume momentul de afecțiune. Am înțeles că pentru el, la fel, este importantă mâncarea”, a continuat Marina.
De asemenea, influencerița oferă sfaturi și fiicei ei mai mari, Manuella. În acest sens, Cârnaț a spus: „Acum Manuella s-a întâlnit cu băiatul care i-a dăruit flori, el m-a sunat pe mine să mă întrebe dacă-i permit să o scoată în oraș. Am zis că e interesantă abordarea și am zis că poate chiar este jumătatea ei. Când am venit, am discutat deja ca între fete. Eu știu că ei îi place să fie admirată, el a fost foarte zgârcit la complimente, la întrebări, parcă nu a fost cu interesul ăsta autentic. Pe ea în schimb, am încurajat-o să pună întrebări asa cum simte ea pentru că, el deja era cucerit de felul în care ea arată. I-am zis deja să-i arate minusurile ei, să-i arate ce o interesează pe ea”.

„Eu cu Teo, de parcă ne întâlneam, dar comportamentul meu îi artă ca nu este suficient, încă îl testam. El simțea presiunea că trebuie să mă cucerească încă. Cu asta am intrat în casnicie, și așa este și acum”, a subliniat influencerița.
Manuella Cârnaț este al doilea copil din familia Cârnaț și cea mai mare dintre fete. Inspirată de mama ei, a început să fie activă în mediul online, unde are un blog pe Instagram urmărit de peste 63 de mii de abonați. La începutul acestui an, Manuella a fost suprinsă de mai multe ori de către unul dintre admiratorii ei cu buchete de flori, dar și alte gesturi drăguțe.

Marina Cârnaț este o influenceriță devenită cunoscută în mediul online datorită postărilor despre alimentație, educație și viața de zi cu zi ca mamă a zece copii. De-a lungul timpului, ea a reușit să adune o comunitate de peste 326 mii de urmăritori.


