Un soi de emotii asemanatoare cu cele pe care le aveam cu totii de prin 89 încoace mi-au amintit de toate noptile în care noi, studentele de la jurnalism, cântam pe strazi cântece patriotice românesti… Mi-am amintit cum un politist a venit dupa noi la caminul 6 al Universitatii si ne-a facut un proces verbal pentru ca am deranjat linistea Chisinaului… Cum Diana Gradinaru si-a asumat toata vina pentru aceasta deloc socanta, pentru acele vremuri, infractiune si cum noi, celelalte eroine, ne dadeam tari ca am cântat si noi “Traiasca, traiasca, traiasca si-nfloreasca Moldova, Ardealul si Å¢ara Româneasca. Eram atât de fericite si libere la minte, încât eram gata sa mergem toate la politie, sa ne aresteze, sa ne închida… Ei bine, domnul maior sau ce era el, ne-a lasat sa dormim, ca a doua zi trebuia sa mergem la universitate…
…Mi-a trebuit mult timp ca sa ajung sa depun actele pentru redobândirea cetateniei române. În primul rând pentru ca ma înfiora ideea cozilor de la consulat, iar în al doilea, pentru ca obisnuiesc sa tot amân treburile care nu ard.
Iar la noi, la moldoveni, arde abia atunci când nu mai ai solutie aici, în tara, si vrei s-o iei la sanatoasa prin tari straine. Eu nu ma gândesc înca ca as putea locui si avea o activitate de succes undeva în alta parte… Motivele pentru care am decis eu ca trebuie sa am buletin românesc au fost banale – sa pot merge de câte ori vreau mâcar pâna la Iasi la Diverta, cu prietenele în weekend pâna la Suceava, cu familia la sora-mea la Sibiu, sa-i arat Parisul Paulei si, uneori, când o sa am multi bani, sa dam o fuga cu fetele la shopping la Milano… Ieri, ascultându-l, alaturi de înca vreo 300 de moldoveni, pe dl Consul Tiberiu Trifan, mi-am uitat pragmaticele interese de mai sus… Mi-am amintit adolescenta extraordinara în care m-am format cu televiziunea si radioul roman, în care am preferat, din întâmplare, “Liceenii” în loc de “Robînea Izaura” (din cauza ca la noi acasa televizorul nu prindea nici un canal rusesc)… Mi-am amintit de revolutia româna si de vara care a succedat-o, în care Aurelian Silvestru a avut inspiratia sa adune întro tabara de creatie de la Condrita câtiva copii talentati de pe aici si mai multi tinerii veniti de pe baricade, cu capurile legate cu batiste si cu Paunescu în acordurile de la chitari… Apoi de protestele în frute cu Godea si Cernei… Desi stigam ca sunt românca acum 20 de ani, abia acum am devenit si oficial…Priveam ieri multimea de la consulat si ma gândeam ca unirea s-a produs, indiferent de motivele pentru care moldovenii s-au facut români cu actele în regula… Unirea s-a produs, doar ca în alta formula, poate mai reusita, decât cea pe care ne-o imaginam noi cândva…
Sigur ca, daca vreti, putem punem pe foaie si o multime de motive pentru care nu vrem sa fim români, dar despre ele vorbim altadata. Totusi, ieri am trait cel mai emotionant eveniment în care istoria s-a intersectat cu viata mea privata si nu vreau sa-mi stric sarbatoarea.