„La început de an, cel mai important lucru nu este lista de dorințe, ci scopul. Dacă există un scop major, toate celelalte obiective devin doar pași de susținere. Acest scop trebuie să fie clar, bine conturat și profund personal:„Pentru ce trăiesc eu? Care este direcția vieții mele?” – sunt întrebările de la care pornește totul”, a explicat invitata podcastului.
„În lista dorințelor pentru noul an, primul punct trebuie să fie acest scop central, urmat de obiectivele care derivă din el. Este o formă de clarificare interioară, pentru că, de multe ori, purtăm „datorii karmice” tocmai fiindcă am urmat scopuri superficiale, împrumutate de la alții sau care nu ne aparțineau cu adevărat”, a continuat Corina Leonte, astrolog, numerolog, profesoară de matematică și informatică.
Potrivit Corinei, ideal este să folosim o foaie separată, care simbolizează o energie nouă și un început curat. „Ritualul se poate face pe 30 sau 31 decembrie, pe 1 ianuarie sau în primele zile ale anului, nu există o dată strictă, important este momentul de claritate și prezență.
Dorințele trebuie împărțite în două planuri: plan spiritual - ce vreau să devin ca suflet, ca om și plan material - ce vreau să construiesc în această viață. Întrebarea profundă „pentru ce trăiesc din viață în viață?” deschide o adevărată poartă interioară. Anul care începe cu cifra 1 vorbește despre începuturi, iar întrebările corecte vor aduce răspunsurile potrivite pe parcursul anului”.

Se spune că trebuiesc a fi scris 108 dorințe pe foaie:„Numărul 108 simbolizează continuitatea, fluxul și mișcarea vieții. Nu este vorba doar de dorințe mari, ci de tot ce formează viața noastră: carieră, sănătate, hobby-uri, relații, emoții, calități de caracter, proiecte, vise mărunte, dar importante. Dacă începi să notezi doar calitățile pe care vrei să le dezvolți, ajungi rapid la 30. Adaugi emoțiile pe care vrei să le controlezi, cărțile pe care vrei să le citești, obiceiurile pe care vrei să le formezi și 108 nu mai pare deloc mult”, a continuat Corina.
„Regula de aur este ultima dorință, ultimul punct, al 108-lea, trebuie să fie: „Să fie voia de Sus.” „Spre binele meu și al tuturor”. Pentru că există un bine personal, dar și un bine comun, iar Universul vede întotdeauna mai larg decât noi”, a ținut să sublinieze invitata podcastului.

În aceeași ordine de idei, Leonte a explicat cum formulăm corect dorințele „Nu este obligatoriu să folosești un timp anume. Poți scrie simplu, clar, fără să fixezi rigid realitatea: „Aș fi vrut…”, „Îmi doresc să…”, „Este important pentru mine să…”. Rigiditatea dorinței poate închide uși, când lași spațiu, viața vine adesea cu ceva mai frumos decât ai imaginat”.


