13 august 2026, 08:00

Rihanna, moment emoționant alături de cei trei copii. Artista i-a dus în locul în care a crescut

Rihanna
Getty/ Rihanna

Rihanna și A$AP Rocky au ales să petreacă o parte din vacanță în Barbados, țara natală a artistei. Cântăreața și-a dus cei trei copii în cartierul în care a crescut și le-a arătat casa copilăriei sale, într-un moment rar surprins și împărtășit cu fanii.

Rihanna și-a dus copiii pe strada care îi poartă numele

Cei trei copii ai cuplului, RZA, Riot și Rocki, au apărut într-o fotografie realizată în fața casei în care Rihanna și-a petrecut copilăria. Imaginea a fost publicată de artistă pe Instagram și a atras rapid atenția fanilor, mai ales pentru că Rihanna obișnuiește să păstreze viața de familie departe de lumina reflectoarelor.

Locul vizitat de artistă are o semnificație aparte. Strada din zona Bridgetown poartă, din 2017, numele „Rihanna Drive” și a devenit între timp un punct de interes pentru admiratorii artistei. Aici se află și casa colorată în care Rihanna a locuit în copilărie.

Artista a însoțit fotografia de un mesaj emoționant despre revenirea în locurile care au marcat-o.

„Într-un moment mă simt ca acel copil din Westbury. În următorul moment îmi aduc propriii copii înapoi pe «Rihanna Drive». E ciudat cum funcționează viața! Iar gloria ÎI APARȚINE și ÎI VA APARȚINE ÎNTOTDEAUNA Creatorului Atotputernic!!!”, a scris Rihanna.

Familia a sărbătorit ziua de naștere a lui Riot

Vacanța în Barbados a fost și un prilej pentru familie de a marca un moment special. Riot, unul dintre cei trei copii ai cuplului, a împlinit 3 ani, iar aniversarea a fost sărbătorită printr-o petrecere inspirată de universul Spider-Man.

Pe lângă timpul petrecut în cartierul copilăriei Rihannei, familia a participat și la mai multe evenimente organizate în timpul vacanței, scrie protv.ro.

Rihanna alături de copii săi
Rihanna alături de copii săi/ Instagram

Rihanna, apariție spectaculoasă la Crop Over Festival

Rihanna și A$AP Rocky au profitat de vizita în Barbados și pentru a participa la Crop Over Festival, una dintre cele mai importante sărbători ale insulei.

Artista a atras toate privirile printr-o ținută spectaculoasă, decorată cu pene voluminoase în nuanțe de roz, mov și turcoaz, potrivită atmosferei de carnaval.

Citeste si :  Rihanna a făcut senzație la carnavalul din Barbados. Ținuta spectaculoasă a atras toate privirile - VIDEO

Imagini rare cu cei trei copii ai Rihannei

RZA, Riot și Rocki apar doar ocazional în fotografiile publicate de părinții lor. Rihanna a ales să protejeze în mare măsură viața privată a familiei, astfel că fiecare apariție publică a celor mici stârnește un interes considerabil.

Revenirea în Barbados a avut, însă, o semnificație aparte pentru artistă, care a ales să le arate copiilor săi locul în care și-a petrecut primii ani de viață.