Omul sfințește locul, iar vara aceasta Emilian Crețu a demonstrat-o încă o dată. Actorul a inaugurat parcul din preajma casei sale - un spațiu deschis pentru toți cei care vor să se bucure de natură.
„Este parcul meu, parcul tău, la toată lumea”, a spus actorul Emilian Crețu.

A fost sărbătoare și în familia Botgros. Corneliu, fiul marelui dirijor, a sărbătorit 50 de ani.
„Mi-am dat seama că 50 de ani faci o singură dată în viață”, a spus instrumentistul.

Iubirea adevărată rezistă timpului. Părinții lui Nicu Țărnă, Dorel și Zinaida, au celebrat 55 de ani de căsnicie.

Cei mici au dat adevărate lecţii de viaţă despre dedicare şi pasiune. Dumitriţa Cojuhari a stabilit un record naţional şi a devenit cea mai tânăra autoare de carte din ţară.

Muzica a făcut vara și mai fierbinte, prin premiere și videoclipuri așteptate.
Unii artiști au muncit fără pauze şi au povestit despre noile proiecte.
„Pe 19 octombrie voi avea cel mai mare concert al meu la Sala Palatului din București, un concert intitulat „Hai români, cântați cu noi!”, cu Lăutarii și cu maestrul Nicolae Botgros”, a menționat interpretul Ion Paladi.

Alții au avut parte de peripeții - de la concerte extraordinare până la confruntări neașteptate cu boala.
„E o artistă cosmică, aveam impresia deodată că nu este de pe pământ, din Univers, de pe undeva. Am prins așa un Covid frumos în Turcia că am rămas și fără miros și fără gust, mi-a ieșit concertul acela pe ochi”, a spus interpretul Gabriel Nebunu.

Au făcut provocări şi au învăţat lucruri noi alături de invitaţi.
Au descoperit poveşti de viaţă trăite la sat.
„Am fost îndrăgostit de viața de aici, de la sat, pentru că am găsit un fel de viață foarte autentică, tradițională”, a mărturisit francezul Fred Gonnetam.
Și au găsit dovada că și acasă se pot realiza vise mari - chiar și primul avion construit în Moldova.
A fost o vară plină de evenimente mondene, iar reporterițele serilor perfecte au fost prezente la toate: de la parade fashion și petreceri de sezon, până la concerte.


Au muncit, s-au distrat, au făcut sport și au gustat preparate speciale.
Nici sănătatea nu a fost neglijată - au testat proceduri de frumusețe și tratamente de îngrijire.
Toamna promite surprize „gustoase”.

Cu forțe noi, echipa O Seară Perfectă este pregătită să revină seară de seară cu invitați speciali, povești autentice și evenimente de neratat.
SURSA FOTO: INSTAGRAM

