De fapt, la o analiza mai atenta, descoperim ca atat titlul, cat si textul, care pare foarte dur, este de fapt o desfiintare ascunsa a miturilor despre tara noastra. Asta pentru ca, in dreptul celor scrise apar poze care combat mesajul. De exemplu, desi se scrie ca "Nu este nimic spectaculos de vazut pe campuri", mai jos apare o poza cu un camp de toata frumusetea. Astfel, articolul pare a fi mai degraba unul care evidentiaza frumusetea plaiului nostru, cu fotografii spectaculoase realizate de fotograful Maxim Chumash. Iata mai jos articolul celor de la kanald.ro, care pare o metoda ascunsa de a promova, de fapt, Republica Moldova.
16 motive pentru care sa NU vizitezi niciodata Republica Moldova
„Natura este un labirint, in care insasi graba cu care te misti te va face sa te ratacesti.“ Asa cum remarca si Francis Bacon, daca nu ai instrumentele necesare asimilarii locurilor noi, ai toate sansele sa fii coplestit. De aceea, avem 15 motive pentru care iti recomandam sa NU traversezi Prutul daca nu esti pregatit. Republica Moldova nu e nici pe departe asa cum ti-ai imaginat-o:
Campurile din Republica Moldova, de-a dreptul anoste
Nimic spectaculos de vazut pe campuri. Conduci pret de ore intregi si de-a stanga si de-a dreapta soselei doar campuri arse de soare, lasate in paragina chiar de mama natura.
![]()
Noaptea - bezna absoluta
Ce Cale Lactee si stele cazatoare? Povesti de adormit copiii. Aici, noptile sunt, efectiv, o pauza infricosatoare de la lumina. Copiii basarabenilor au toate motivele din lume sa vrea sa doarma cu lumina aprinsa.
Mai rau, nu prea ai pentru ce sa te trezesti dimineata...
Dupa asa nopti, ai zice ca diminetile sunt o binecuvantare. Nu si aici. Rasaritul e o luminita palida care nu trezeste nici cele mai alerte gaini iar plantele au uitat demult de fotosinteza.
Si nici nu prea ai cu ce sa-ti umpli timpul
Aici, toata lumea sta in casa. Nu ai nimic de facut. Tinerii stau toata ziua cu ochii in computere si in carti pentru ca nu au ce face afara. Nici macar cainii nu au la cine latra.
De fapt, toate activitatile moldovenilor sunt de-a dreptul banale
Natura nu a fost deloc darnica cu oamenii acestor locuri. Puturile sunt secate, baltile fara de peste iar raurile sunt firicele de apa care abia adapa o turma de oi pe an.
![]()
Femei urate ca nicaieri altundeva
Ca si cum n-ar fi fost de ajuns, femeile din Republica Moldova sunt de o slutenie rar intanita. Nici make-up artistii de la Hollywood nu le-ar putea ajuta sa-i pacaleasca pe barbati sa le cada prada farmecelor (la propriu).
Urate si foarte neprietenoase
De departe unele dintre cele mai antisociale femei din lume - nu merg la petreceri, nici daca sunt organizate in cinstea lor -, iar cand vine vorba sa fie gazde, ospitalitatea le lipseste cu desavarsire.
Poate e de la mancarea traditionala care...
Se confunda usor cu experimentele de la orele de chimie combinate cu cele de la biologie. Deloc apetisant, deloc satios. Ca si cum ai manca urzici crude cu sos de loboda.
E drept, nici agricultura nu prospera...
De unde mancare pe indestulate si de lins pe degete, cand nu munceste nimeni pamantul si asa neroditor? Traditia aratului, semanatului au fost demult uitate aici.
...iar traditiile nu mai sunt transmise din tata in fiu
Imaginile bucolice sunt de domeniul trecutului. De fapt, pastorii s-au mutat cu totii la oras si folosesc oile la intretinerea spatiilor verzi. Mult mai eficace decat masinile de tuns iarba.
Un soi de desert al estului - fara paduri, ape sau creste montane
E atat de deprimant peisajul ca nici aventurierii sau alpinistii nu se incumeta sa il cucereasca. Le e frica sa nu cada in... depresie.
De fapt, nimeni nu se incumeta sa ridice cladiri in acest loc uitat de lume
In aceste locuri e foarte probabil ca salbaticiunile sa fie ca la ele acasa. Asta pentru ca omul n-a indraznit sa le cucereasca prin constructii. Cu asemenea privelisti, cine s-ar incumeta?
Spiritualitatea lipseste cu desavarsire...
Un loc unde si soarelui ii este frica sa apuna. Aici, cu siguranta, spiritualitatea nu s-a nascut la sat.
Si nici nu s-a mutat la oras
A disparut odata cu electricitatea. Chisinaul - un oras cufundat in intuneric, deloc prietenos cu turistii pe timp de noapte.
Un loc unde nici furnicile nu-si fac musuroi
Şi nici artisti nu-si intind panzele. Peisaje lipsite de poezie, de frumos, de spectacol de culori si anotimpuri. Decat sa te expui lor, mai bine stai acasa si te uiti la un film de actiune din ‘90.
Fara indoiala, nu ai niciun motiv pentru care sa vizitezi Republica Moldova. Nici oamenii, nici peisajele ori mancarea, nimic nu te va convinge ca acest loc e rupt din Rai.
Sursa foto: Maxim Chumash
Sursa articol: kanald.ro


