Competiţia a devenit deja o tradiţie importantă pentru amatorii acestui sport.
„Şcoala în anul curent împlineşte 70 de ani din momentul fondării. Este a treia zi a competiţiilor tradiţionale Cupa „Ştefan Cel Mare Şi Sfânt” la hipism, proba dresaj. Competiţiile se desfăşoară deja de 10 ani. Anul curent iarăşi a fost depăşit un record, 173 de participanţi avem. Sunt preconizate 9 categorii cu diferite niveluri de complicitate de la copii începători până la seniori”, a spus directorul școlii de hipism, Alexandr Temciuc.
Emoții și performanță pe arena de dresaj
Pentru participanţi, fiecare concurs este rezultatul multor ani de experienţă şi pregătire.
„Practic hipismul de la 10 ani. Comeptițiile sunt foarte importante pentru mine, ne pregătim din timp, este un sentiment care mereu mă ţine legată de acest sport, sunt mereu entuziasmată, îmi place şi anume în aceste momente prectic te verifici pe tine şi parteneriatul tău cu calul, cât de bine aţi lucrat până acum şi cum puteţi arăta rezultatele”, a spus reprezentantul Asociației Echitație Sportivă, Alina Murtazaliev.
Participarea la astfel de întreceri vine şi cu responsabilităţi importante.
„Pentru mine este foarte importantă odihna şi alimentaţia, mă strădui să fiu cât mai calmă, să dorm cel puţin 8 ore pe zi, calul îl pregătesc, îl curăţ am grijă de el şi încerc să nu-i dau emoţii negative. La început am privit doar ca pe un hobby, ca o altă activitate pe lângă şcoală şi încet încet am început să iubesc caii şi am ajuns la un nivel mai înalt”, a povestit evela Cătălina Andrușca.

Secretul succesului: încrederea dintre sportiv și cal
Fiecare probă aduce aduce noi provocări şi oportunităţi de afirmare.
„Am concurat pe un cal pe care îl iubesc mult şi într-o categorie nouă. Până acuma am fost în categoria copii şi acum am trecut în clasamentul iunaş”, a mențonat eleva Constanţa Ciobanu.
Rezultatele bune se construiesc în săptămânile de antrenament.
„De competiţii ne pregătim cu vreo 3 săptămâni înainte. Calul şi călăreţul trebuie să se deprindă cu toate elementele schemei şi să se asigure că nu uită nimic şi că nu greşeşte nimic, pentru că testele sunt diferite şi sunt şi teste mai complexe şi ca să ne asigurăm că totul va fi bine”, a explicat Loredana Cazmir, elevă.
Atmosfera din competiţie îi motivează pe participanţi să dea tot ce au mai bun.
„Caii sunt nişte animale foarte minunate şi imprevizibile. Aş descrio una foarte competitivă, dar de asemenea şi interesantă, pentru că toată lumea încearcă să acumuleze punctajul pentru a trece în etapa următoare sau pentreu a da testul”, a notat eleva Roxana Cebotaru.



