21 septembrie 2026, 08:16

Râsete și emoții la avanpremiera „Badanta”. Primele reacții după vizionarea noii comedii regizate de Ion Borș: „Mi-a plăcut foarte mult cum au evoluat personajele” - VIDEO

Badanta
Facebook/ Badanta

Râsete, emoții și multă voie bună aseară, la avanpremiera comediei „Badanta”, noua producție semnată de regizorul Ion Borș. Actori, influenceri, jurnaliști și oameni din showbiz au venit să urmărească povestea personajelor Valera și Valea pe marele ecran și să descopere cum s-au transformat cele două personaje cunoscute din „Zebra Show” într-un film de lungmetraj. În cadrul unui reportaj marca „O Seară Perfectă”, invitații au vorbit despre umorul filmului, evoluția personajelor și experiența echipei, iar Ion Borș a dezvăluit și câteva dintre provocările unei producții realizate într-un timp scurt și bazate, în mare parte, pe improvizație.

Pentru actorii de comedie Dumitru Roman și Pavel Sîrbu, care interpretează personajele centrale ale producției, filmările au fost o experiență intensă, dar și una plăcută.

„Filmările au fost destul de complicate, dar totodată foarte plăcute și chiar am vrea să respectăm fiecare experiență”, a spus actorul de comedie Dumitru Roman.

Și actorul de comedie Pavel Sîrbu speră ca reacția publicului să fie una pe măsura așteptărilor echipei și nu exclude o continuare a poveștii.

„Sper ca premiera să treacă bine, publicul să fie la fel de entuziasmat. Dacă o să primim feedback pozitiv, o să facem și partea a doua”.

Printre cei care au avut ocazia să apară în film se numără și influencerul Vita Stanislav. Pentru ea, experiența a fost una neașteptată, mai ales că nu se vedea neapărat în postura de actriță.

„O experiență foarte plăcută. Nu m-am așteptat de la mine că sunt o actriță și abia aștept. Poate cineva o să mă vadă și o să mă cheme încă o dată să mă filmez. Sunt în film niște momente care nu s-au arătat la trailer, dar sunt foarte interesante. Filmul este interesant, este o comedie. Mie mi se pare că toată echipa este pusă pe glume și este foarte ușor de a colabora cu acești oameni”.

Ion Borș, despre provocarea de a transforma „Zebra Show” într-un lungmetraj

Pentru regizorul Ion Borș, „Badanta” a venit cu o provocare diferită față de proiectele sale anterioare, precum „Carbon” și „Hotarul”. De această dată, regizorul a mizat pe comedie, improvizație și pe personaje deja cunoscute publicului.

„Pentru noi, ca echipă, în primul rând a fost o provocare foarte mare. Am avut deja de-a face cu două personaje cunoscute și a fost o provocare cum am putea să punem în condiții aceste personaje pentru a fi mult mai interesante sau captivante. Ceea ce ține de producție a fost într-un timp foarte scurt. Am lucrat pentru prima dată pe improvizație, nu am avut un scenariu bine stabilit, doar câteva puncte unde pornesc personajele, unde ajung și ce se întâmplă”, a explicat regizorul.

După proiecție, invitații au vorbit despre umor, personaje și despre felul în care povestea reflectă și unele realități ale societății.

Părerile spectatorilor

Jurnalistul Dorin Galben a venit la film cu așteptări mari, după ce a urmărit trailerul și i-a recunoscut pe unii dintre cei implicați în proiect.

„Teaserul este foarte bun, iar pentru asta eu am așteptări foarte mari de la film. Am văzut acolo câțiva oameni pe care îi cunosc personal și tare mult mă bucur că „Zebra Show” a ajuns să facă și film”.

Comediantul Marin Madan consideră că proiectul este interesant atât prin distribuție, cât și prin modul în care a fost construit.

„Fiind o producție care a combinat comedianți cunoscuți de la noi, mi se pare un proiect interesant din punct de vedere marketologic, dar, în primul rând, interesant. Vreau să văd ce produs o să avem noi din punct de vedere al artei”, a declarat comediantul Marin Madan.

Pentru actorul de comedie Eugen Iuhtimovschi, care apare și în film, proiecția a fost o experiență inedită.

„Este foarte fain pentru că, parțial, știam anumite secvențe, pe alocuri am văzut pentru prima dată. Cunoșteam scenariul, dar am văzut cum are loc proiecția pe ecran și este minunat. Apar în film, pentru mine a fost o experiență nouă, inedită, stresantă”.

Și prezentatoarea PRO TV Iulia Deliu a apreciat evoluția personajelor Valera și Valea, dar și mesajele strecurate în poveste.

„Știam că va fi o comedie bună, dar este în regia lui Ion Borș. Mi-a plăcut foarte mult cum au evoluat personajele Valera și Valea, îi descoperim foarte interesanți. Se observă și unele probleme ale poporului nostru, migrația, viața diasporei. Totul este ambalat atât de frumos, amuzant. Felicitări întregii echipe, este o evoluție foarte frumoasă în comedy Zebra Show”.

„Badanta” vine astfel în fața publicului cu o poveste construită în jurul personajelor Valera și Valea, dar și cu umorul care a făcut cunoscut universul „Zebra Show”. Avanpremiera a adus primele reacții din partea celor prezenți, iar acum producția își așteaptă publicul în cinematografe.