Prezentatoarea emisiunii iSănătate a povestit că a practicat dansul timp de mulți ani și chiar a activat în acest domeniu. A predat dansuri și a avut rolul de învățătoare, însă, la un moment dat, a făcut o pauză.
„Am făcut dansuri mulți ani la rând. Am fost dansatoare cu acte în regulă. Am și muncit în acest domeniu, am și predat, am fost și învățătoare”, a povestit Vlada Mardari.
Sufletul de artist a readus-o în sala de dans
Chiar dacă s-a îndepărtat pentru o perioadă de dans, pasiunea nu a dispărut. Vedeta spune că sufletul său de artist a făcut-o să revină, de această dată într-o formulă mai restrânsă.
„Am făcut o pauză, dar sufletul meu de artist tânjea după dans. Respectiv, am revenit la dans într-o formulă mai restrânsă. Acum am două ore pe săptămână de dans, am câteva fete cărora le predau”, a dezvăluit prezentatoarea.
Pentru Vlada, dansul nu este doar o activitate fizică, ci o parte importantă din viața sa. Aceasta recunoaște că dansează ori de câte ori are ocazia, inclusiv acasă sau la petreceri.
„Îmi este dor, nu pot să trăiesc fără dans. Dansez acasă când este muzică, dansez la petreceri. Dansul îmi curge prin vene”, a spus ea.
În cadrul discuției, Victoria Roșca a remarcat că dansul poate contribui atât la menținerea formei fizice, cât și la o stare de spirit mai bună.
Confesiunea Victoriei Roșca
La rândul său, Victoria Roșca a mărturisit că încă din copilărie își dorea să danseze, însă, venind din sat, nu a avut parte de aceeași pregătire ca alți copii.
„Eu țin minte că, de mică, îmi doream să dansez, dar am înțeles că asta cumva nu este pentru mine. Eu, venind din sat, îți dai seama, mai făceam noi pregătiri în sat”, a povestit prezentatoarea.


