În studio la O Seară Perfectă, invitata a ales să îmbrace rochia pe care a purtat-o în finala competiției Miss Univers:„Ținuta a fost cusută de Artin Dress, am colaborat pentru acest concurs și am purtat-o în seara finala la Miss Univers. Este o rochie specială pentru mine”.
Djulieta a menționat și faptul că toată viața a visat să ajungă la acest concurs: „A fost un concurs foarte interesant, intrigant, plin de emoții. Visam toată viața să ajung acolo, mă uitam mereu la fetele care au ajuns și mi se părea că este ireal pentru moldovence. Când am văzut că se organizează pentru prima oară la noi, am decis să particip”.
„Pentru prima dată au fost 130 de participante. Pe lângă faptul că eram 130, erau și organizatorii, stiliștii, make-up artiștii și persoanele responsabile de felul în care arătăm, eram sute de persoane într-o încăpere. În camera am stat cu fata care reprezenta Belarusia, chiar am găsit limbă comună și am avut o relație foarte strânsă. Sunt foarte ușoară ca om și cu toate fetele sunt în relații bune, în special cu latino-americancele, dar și cu europencele... Noi toate suntem diferite, de exemplu fetele din Asia sunt foarte liniștite, vorbesc mai lent, fetele din America Latină sunt foart emoționale, ele sunt mereu în centrul atenției. Ele sunt tipajul concursului Miss Univers, așa cum în mare parte acest concurs are loc în America Latină. Anul ăsta a fost în Mexic”, a povestit Calalb.
S-ar întoarce în Mexic, locul unde a avut loc concursul, deoarece această țară ocupă un loc special în inima ei: „Este o țară mult mai diferită de Moldova, chiar și cultura. Am ajuns acolo și am celebrat o sărbătoare a celor decedați, pentru ei este o sărbătoare a fericirii, am avut chiar și machiaje foarte creative. Nu prea am apucat să văd prea multe pentru că, eram prinsă mereu, zi și noapte în muncă. Doar ultima zi am ieșit în centru și am simțit clima, oamenii, mâncarea lor. Este o țară în care m-aș întoarce pentru că, are un loc aparte în inima mea”.
„Nu am întâlnit scene de răutate, piedici și invidie dură, fetele sunt conștiente că zvonurile se răspândesc foarte repede și un astfel de caz te poate arunca din concurs. Toate au fost prietenoase, înțelegem că este o experiență unică. De ce să-ți strici ție viitorul?”, a notat invitata.
Concursul a fost împărțit în două etape - preliminariile și finala: „O săptămână a fost proba interviului. Am fost intervievate în această sferă de persoane influente în domeniu, care ne întrebau în mare parte lucruri despre noi. 40% din acest concurs îl constituie interviurile. Concursul a fost divizat în 2 etape, preliminariile și concursul final. La preliminări am prezentat costumele naționale, costumele de baie și apoi rochiile de seară. Apoi, la proba finală a fost costumul de baie, rochia finală și interviurile”.
De asemenea, invitata serilor perfecte a spus povestea din spatele costumul național pe care l-a purtat: „În primul rând problema lor a fost că am creat costumul în România, iar întrebarea mea este: <<De nu m-a susținut nimeni în Molodva?>>, foarte multă lume din domeniu care ar fi putut ajuta, nu a făcut-o, așa că am creat costumul în România”.
„Miss Univers nu are nevoie de costumul simplu tradițional, trebuie să fie ceva spectacol și ceva stilizat. În cazul meu, eu am ales acest design și am avut acest model. Nu este corect să încurci macul cu trandafirul pentru că, trandafirul este și în stema noastră, chiar și covorul tradițional are trandafiri”, a continuat Djulieta.
Totodată, Djulieta Calalb a spus că cea mai dificilă probă pentru ea a fost cea a interviurilor: „Cea mai dificilă probă a fost cea a interviurilor pentru că, are și cea mai mare importanță și cumva toate suntem frumoase, dar ne manifestăm prin inteligență”.
„Pentru frumusețe este importantă starea emoțională, să fiu bine emoțional pentru că, se vede foarte bine pe față când ești obosită. Chiar și după multe ore nedormite pe care le-am avut în Mexic încă sunt obosită. Somnul este un criteriu important, la fel și hidratarea”, a spus tânăra.
În cele din urmă, modelul a recunoscut că a avut parte de o experință ce i-a schimbat viziunea asupra vieții: „De la acest concurs m-am întors cu experientă unică, cu prietene în foarte multe țări ale lumii. M-am întors alt om pentru că, am viziuni diferite asupra vieții. Orice nu aș face, îmi doresc să fiu fericită pentru că, asta este scopul nostru, deja viitorul va arăta, dar mă văd în sfera frumuseții”.
SURSĂ FOTO: Instagram/ djulietacalalb