Primele doamne ale Americii sunt admirate, urmarite pas cu pas, tinutele lor sunt indelung comentate, iar actiunile lor, puse sub lupa. Ele au evoluat foarte mult, in pas cu timpurile, insa unele au ramas in istorie, prin ceva al lor, care le-a deosebit de toate celelalte.
Frumoasa care l-a cucerit pe JFK
Jacqueline Lee Bouvier Kennedy Onassis s-a nascut la 28 iulie 1929, la Southampton, New York, SUA. A absolvit scoala primara in New York City, acolo unde si-a petrecut si copilaria – alaturi de sora ei, Lee, si de parintii care se certau continuu si care au divortat intr-un final, in 1937.
Mama fetelor, Janet, s-a recasatorit in 1942, cu Hugh Auchincloss, un industrias foarte bogat, care le-a trimis pe Jackie si Lee la cele mai bune scoli.
![]()
John F. Kennedy si Jacqueline s-au casatorit la 12 septembrie 1953, iar nunta lor a fost considerata „evenimentul anului”. La biserica St. Mary’s din Newport, Rhode Island, la ceremonia religioasa, au participat circa 700 de invitati, iar la petrecerea ce a urmat, la Hammersmith Farm, au fost invitate peste 1200 de persoane. Au ramas impreuna pana cand el a fost asasinat, zece ani mai tarziu.
Relatia dintre Jackie si J.F. Kennedy a fost una presarata de infidelitati (de ambele parti), insa erau tineri si frumosi, iar publicul ii adora. Din casatorie au rezultat si doi copii, un baiat si o fata: Caroline (27 noiembrie 1957) si John F. Jr. (25 noiembrie 1960). Jackie a mai pierdut doi copii, tragedii care aveau sa ii aduca mai aproape si sa-i uneasca pe cei doi soti.
![]()
Pe 8 noiembrie 1960, Kennedy a fost ales al 35-lea presedinte al SUA, iar Jacqueline, la 31 de ani, devenea a treia cea mai tanara Prima Doamna din istoria Statelor Unite.
Aparitiile sale din timpul vizitei prezidentiale au impresionat atat de mult, incat, la intoarcerea in SUA, presedintele Kennedy spus ca el este „barbatul care a insotit-o pe Jacqueline Kennedy la Paris”.
Dupa ce Kennedy a fost asasinat, in 1963, Jackie a ramas in atentia publica, fiind vanata mereu de paparazzi.
![]()
![]()
![]()
![]()
Michelle, prima doamna de culoare
Jacqueline Kennedy a fost prima consoarta de presedinte american cu activitate proprie, care s-a remarcat individual de sotul ei. Dupa ea, rolul de Prima Doamna a devenit o adevarata institutie, de care se ocupa, uneori, o armata de oameni.
![]()
Cel mai recent exemplu de Prima Doamna admirata deopotriva pentru frumusete si pentru inteligenta este Michelle Obama – prima femeie de culoare de la Casa Alba. Timp de 8 ani a stat alaturi de Barack Obama fara sa faca nici cea mai mica greseala, din niciun punct de vedere. A fost un model pentru femeile americane si nu numai. Absolventa a celebrei Universitati Princeton. Michelle era femeie de cariera, mama si sotie, jongland cu usurinta cu toate aceste roluri. Naturaletea, pofta de viata si caracterul puternic al acesteia au fost factorii care i-au adus admiratia si respectul intregii lumi. Plina de umor, joviala, prietenoasa, calda, Michelle a avut doar aparitii elegante, fiind mereu laudata pentru alegerile vestimentare. In calitate de Prima Doamna, Michelle a urmarit sa lege propria agenda de planurile legislative ale sotului sau, concentrandu-se, spre exemplu, pe problema obezitatii infantile in momentul in care Barack Obama si-a propus sa reformeze sistemul de sanatate. A promovat intens alimentatia sanatoasa, sportul si miscarea in randul tinerilor americani, afectati in numar tot mai mare de obezitate.
![]()
![]()
Dupa terminarea celor doua mandate ale lui Barack Obama, a circulat zvonul (sau speranta) ca Michelle va candida ea insasi la presedintie, pentru 4 sau 8 ani.
![]()
Hillary, Doamna de Fier
Si Hillary Clinton a ramas in istorie ca o Prima Doamna puternica, demna si implicata in politica – ea este, de altfel, prima si singura Prima Doamna care a fost aleasa in Senatul Statelor Unite. Ba chiar a candidat pentru functia suprema in stat si ar fi putut sa devina prima femeie presedinte al Statelor Unite. A castigat insa Barack Obama, iar Hillary a primit functia de Secretar de Stat. Apoi, anul trecut, a ajuns in „finala” alaturi de Donald Trump, care a castigat mandatul de presedinte al SUA.
![]()
Hillary Clinton a fost mai putin interesata de moda, promovand un stil de femeie puternica, imbracata „business”, in costume cu pantaloni. Nu intamplator, ea a fost prima “First Lady” care a avut un birou in Aripa de Vest (West Wing) a Casei Albe, alaturi de membri importanti din personalul presedintelui. Munca si ambitia stau la baza carierei sale, dupa cum singura a declarat: „Nu m-am nascut First Lady si nici senator. Nu m-am nascut jurista, nici feminista, nici avocata a drepturilor civile. Nu m-am nascut nici sotie, nici mama”. Declaratia apare in cartea „First Ladies – de la Eleanor Roosevelt la Hillary Clinton” a autoarei franceze Regine Torrent, aparuta in 2006 in SUA (disponibila si in limba romana). Volumul prezinta povestile a unsprezece dintre femeile care au marcat, fiecare cu stilul ei, Casa Alba.
![]()
![]()
Melania Trump, actuala Prima Doamna
Actuala Prima Doamna de la Casa Alba a starnit controverse inca din timpul campaniei electorale, cand au aparut in presa fotografii cu ea, dezbracata. Nu este un lucru iesit din comun, daca ne gandim ca Melania Trump a fost fotomodel. Si poate de aceea, in primele luni de la preluarea mandatului de presedinte al SUA de catre Donald Trump, Melania a fost o prezenta foarte discreta. La inceput nici macar nu a vrut sa se mute la Casa Alba, ci a preferat sa locuiasca in New York alaturi de fiul sau Barron, in apartamentul de lux al familiei situat in Trump Tower.
![]()
Melania Trump este imigranta de origine slovena si a declarat ca acest lucru, faptul de a fi crescut intr-o societate comunista, o determina sa inteleaga si sa aprecieze foarte bine valoarea si importanta libertatii si a oportunitatilor egale – idealuri pe care a fost fondata America, tara ei adoptiva.
Melania are 45 de ani si este casatorita cu Donald Trump din 2005 – iar gurile rele spun ca ar fi avut mai multi amanti influenti, inainte de el. Cert este ca viata ei s-a schimbat cand l-a cunoscut pe magnatul american, la o petrecere, in New York. Ea avea 28 de ani, iar el, 52.
![]()
In ultimul timp, Melania pare sa isi fi intrat tot mai mult in rol. A fost alaturi de sotul sau de-a lungul festivitatilor inaugurale, in momente istorice precum primul discurs al acestuia in Congres si a vorbit in fata sotiilor de senatori si membri ai Cabinetului la un dineu organizat la Galeria Nationala de Arta. A gazduit evenimente la Casa Alba si a rostit discursuri – desi cel din campania electorala a starnit alte controverse, caci presa si-a dat seama imediat ca au fost copiate pasaje intregi din discursul lui Michelle Obama adresat la Conventia Nationala Democrata din 2008.
![]()
In ceea ce priveste misiunea sa ca Prima Doamna, Melania si-a exprimat dorinta de a lupta impotriva hartuirii din mediul online, dar pana acum nu a intreprins ceva in acest sens.
Sursa foto: Google.com

