14.05.2025
Plaje ca în Maldive, dar mai aproape de casă! Managerul în turism, Stela Sorbală, îți explică unde poți merge în vacanță vara aceasta, la prețuri avantajoase - VIDEO

Vacanțe all inclusive sau aventuri active, ofertele devin tot mai diverse, astfel încât să răspundă dorințelor fiecărui turist. Care sunt cele mai solicitate destinaţii în acest an, dar şi de la cât pornesc ofertele pentru vacanţe, aflăm de la reporterul Pro TV, Iulia Deliu, din cadrul unui live marca „O Seară Perfectă”.

Dacă unii deja se bronzează liniștiți pe malul mării, alții abia au început să răsfoiască ofertele agențiilor de turism pentru vacanța de vară. Acest sezon vine cu noutăți promițătoare pentru cei care visează la plaje însorite sau city break-uri de neuitat.

„În acest an venim cu noutăți bune pentru turiștii noștri permanenți. Anul acesta au apărut mai multe destinații bune și suntem bucuroși să anunțăm că avem zboruri charter din Chișinău, ceea ce ne-a lipsit foarte mult”, a spus managerul în turism Stela Sorbală.

Printre noutățile sezonului se numără destinații precum Costa Brava, Costa Daurada, Barcelona, Madrid și o destinație nouă - Alamein, este un alt tip de Egypt, cu plaje ca în Maldive.

„Sunt destinații organizate cu pachet turistic. Asta ar însemna că ar fi cu zbor direct, charter, cu transfer, cu asigurare, însemnând că turiștii nu au nicio grijă. Noi organizăm de aici până la capăt”, a notat managerul în turism.

După o escapadă binemeritată, a revenit la pupitrul știrilor! Ce destinație a ales de această dată Iuliana Maranciuc, dar și alături de cine a mers în vacanță - VIDEO

Totuși, Turcia rămâne să fie regina vacanțelor și în 2025, având avantaje precum prețurile pământești și accesul ușor fără viză:

„Turcia este o destinație unde ajungem repede, nu este nevoie de viză, este destul de organizat, prețurile sunt okey, deci, recomandăm turiștilor să se gândească de pe acum pentru perioada de vară”.

În ciuda zvonurilor legate de scumpiri, veștile sunt relativ bune.

„Comparativ cu anul trecut, prețurile nu prea tare s-au ridicat. Anul trecut s-a simțit o creștere destul de simțitoare, dar ca să comparăm, anul acesta prețurile au rămas cam aceleași”, a menționat managerul.

Pentru o vacanță în Spania sau Muntenegru în luna mai, pentru două persoane, suma ajunge la 500-600 de euro de persoană pentru un pachet all inclusive de 4 stele. O familie cu doi copii se pot aștepta la o sumă totală de 2000-2500 de euro, în funcție de hotel, vârsta copiilor și perioada aleasă.

Turcia, însă oferă variante și mai avantajoase, pentru buzunarul fiecăruia.

„În luna mai sunt prețuri foarte bune, inclusiv și pentru Turcia, cei care spun că este foarte scumpă, găsim și la 250 de euro de persoană de 5 stele, simpluț, dar le găsim. Nu sunt povești, prețurile sunt reale”, a afirmat Stela Sorbală.

Explozie de gust și sănătate într-o singură farfurie. Salata recomandată de nutriționista Carolina Costin pentru reglarea digestiei - VIDEO

Un mic avertisment, însă pentru cei care sunt fermecați de video-uri și poze cu plajele din Albania sau Muntenegru. Deși imaginile reflectă realitatea, nu toate hotelurile oferă acces direct la aceste locații spectaculoase:

„Este real, doar că turiștii trebuie să înțeleagă că noi nu găsim aceste genuri de plaje chiar fix la hotelul pe care l-au rezervat”.

Așadar, vara se anunță a fi plină de opțiuni atractive pentru toate buzunarele, iar secretul unei vacanțe reușite este planificarea și informarea în detalii despre fiecare destinație.

SURSA FOTO: GOOGLE

Articole din aceeasi categorie