O gală dedicată oamenilor care scriu istoria
Evenimentul aniversar a reunit oameni de afaceri, interpreți și alte personalități care contribuie, prin activitatea lor, la viața publică din Republica Moldova. Potrivit Irinei Gureeva, în cei 12 ani de la rebranding, revista a trecut prin mai multe schimbări, punând tot mai mult accent pe oameni și pe poveștile lor.
„Astăzi noi o să avem o petrecere extraordinar de frumoasă, pentru că marcăm 12 ani de când revista Promo Plus a făcut un mare rebranding, 12 ani de când eu, Irina Gureeva, fac această revistă. Noi am schimbat foarte multe la ea, acum punem foarte mult accent pe oameni, pe oameni frumoși, la chip și la suflet”, a afirmat redactorul-șef.
Privind în urmă, Irina Gureeva spune că parcursul publicației a avut atât perioade frumoase, cât și momente mai dificile. Un lucru a rămas însă constant: oamenii care au susținut proiectul și dorința echipei de a realiza materiale care să dăinuie în timp.
„Au fost ca și la toți. Când mai frumos, când mai greu, dar de fiecare dată oamenii cu care noi lucrăm sunt alături de noi și noi ne străduim să facem, de obicei, lucruri frumoase, reviste frumoase, interviuri care rămân în istorie”, a menționat aceasta.
Tema galei din acest an a fost „Oamenii care scriu istoria”, un concept prin care organizatorii și-au propus să celebreze personalitățile contemporane, nu doar figurile marcante ale trecutului.
De ce a fost aleasă tema „Oamenii care scriu istoria”
Irina Gureeva a explicat că fiecare aniversare a revistei are o tematică aparte. Dacă în anii precedenți inspirația a venit din atmosfera Balului Vienez și din petrecerile aristocratice franceze, de această dată organizatorii au ales să pună în prim-plan oamenii care se remarcă prin activitatea lor în prezent.
„Și anul trecut am făcut Țara Albă la Palat, ne-am inspirat din petrecerile aristocratice din Franța. Și anul acesta am decis de ce să vorbim despre aristocrație din trecut, pentru să o celebrăm pe cea care este acea contemporană”, a povestit redactorul-șef.
În viziunea sa, aristocrația modernă este reprezentată de cei care dezvoltă afaceri în Republica Moldova, de interpreții care promovează muzica și de oamenii care contribuie la realizarea unor proiecte frumoase în țară.
Ce planuri are revista Promo Plus
Referindu-se la viitorul publicației, Irina Gureeva a recunoscut că este dificil să anticipeze cum va arăta lumea peste 10 sau 20 de ani, în condițiile în care tehnologia și tendințele se schimbă rapid. Totuși, experiența ultimilor 12 ani îi oferă motive să creadă că revista va continua să evolueze.
„Dacă ne uităm în istoria Promo Plus de 12 ani încoace, noi am evoluat în fiecare an cu ceva nou, cu tendințele care sunt la acea perioadă. Așa că cred eu că peste ani vom fi la fel în top ca și acum”, a spus aceasta.
O altă direcție pe care revista a ales să o susțină este promovarea tinerilor artiști. Irina Gureeva a povestit că ideea a apărut anul trecut, când a observat că evenimentele mondene îi aduc, de regulă, în fața publicului pe artiștii deja cunoscuți.
Prin urmare, echipa a decis să le ofere și tinerelor talente oportunitatea de a evolua pe scena galei aniversare și de a fi descoperite de un public mai larg.
„Am decis să promovăm tinerele talente, pentru că în showbizul nostru este foarte greu să deschizi o ușă. Și noi revista noastră vrem să-i susținem, ca ei să cânte și să se promoveze la evenimentul nostru față de lumea frumoasă, care la rândul lor o să-i eticheteze, să-i posteze, ca să-i vadă cât mai multă lume frumoasă de la noi”, a explicat Irina Gureeva.
Astfel, gala celor 12 ani de la rebranding a fost și o ocazie de a aduce împreună personalități cunoscute și artiști aflați la început de drum, oferindu-le acestora din urmă o oportunitate de afirmare.


