01 octombrie 2025, 14:34

Pentru noul său rol, a fost nevoită să se deplaseze într-un scaun cu rotile! Daniela Burlaca: „Eu de felul meu sunt superstițioasă și cred în...” - VIDEO

Pentru noul său rol, a fost nevoită să se deplaseze într-un scaun cu rotile! Daniela Burlaca: „Eu de felul meu sunt superstițioasă și cred în...” - VIDEO

În cadrul emisiunii „O Seară Perfectă”, actrița și regizoarea Daniela Burlaca a vorbit despre cel mai recent rol al său, cel al Fridei, în spectacolul cu același nume. Este vorba despre un personaj complex, care i-a adus nu doar satisfacții profesionale, dar și provocări personale și chiar schimbări fizice.

Rolul pe care și l-a asumat a venit la pachet cu un consum intens de energie, ceea ce i-a adus și câteva kilograme în minus. 

„Probabil, dar este și o motivație că așa ar fi trebuit să fie în mod normal. Atunci când lucrezi la un personaj și îi pătrunzi în sevă, trebuie să corespunzi”, a mărturisit artista.

Daniela Burlaca a menționat că motivația a fost aceeași ca în cazul altor personaje celebre interpretate de ea. 

„Din același motiv din care mi-am asumat și Coco Chanel, Elisabeta și Madam Bovary, din dorința de a plonja în subiecte care schimbă lumea, care lasă amprente, care fac istorie, care vorbesc cu mai mult decât atitudine, vorbesc cu toată ființa. Asta este valabil pentru toate rolurile care m-au marcat pe mine și teatrul”, a explicat regizoarea.

Un fragment aparte al spectacolului este dedicat dansului: 

„Este un tango într-o manieră spaniolă, mexicană. Tot ce am creat este într-o stilistică care vine de acolo, cu 50 de grade în sus, iar elementul acesta de coregrafie este bine conturat, în special în spectacolul „Frida”. Avem și un copil, o fetiță de la cursurile de teatru care participă în spectacol și la fel, este foarte mult implicată în mișcare, de aici probabil și această scădere de kilograme, ne-am mișcat foarte mult”, a povestit Daniela Burlaca.

Asta sigur n-ai știut! Iată cu ce nume sonor din industria muzicală de la noi a colaborat Akord pentru piesa „Cine-i soarele tău”: „Pentru mine nu este nepărat să se cunoscă” - VIDEO

Unul dintre cele mai dificile momente a fost atunci când a trebuit să se așeze într-un scaun cu rotile. 

„Eu de felul meu sunt superstițioasă și cred în energii, cred când se întâmplă bine și când ni se fac niște semne. Am urcat în scaunul cu rotile cu două zile înainte de premieră, pentru mine asta a fost o mare provocare. Mi-era teamă să urc în acel scaun, deși de foarte mulți ani îl avem în teatru și colegii au urcat în el, eu mi-am făcut semnul crucii și am urcat”, a povestit actrița.

Totuși, Burlaca a afirmat că adevărata încercare a venit cu filmările care au completat spectacolul. 

„Dar nu a fost ăsta momentul cel mai complicat cât am lucrat la Frida, pentru că, acest spectacol este construit 50% în manieră cinematografică. Filmările pe care le-am avut timp de 4 zile și 4 nopți au fost și un compromis pentru mine și o provocare, deoarece s-a lucrat noaptea în spații în care nu era nimeni altcineva, se lucra cu sânge, se lucra cu nud. A fost nevoie de multă răbdare, ne-a fost și foarte cald și mai frig, am dormit extrem de puțin”, a adăugat invitata serilor perfecte.

Marina Cârnaț a născut cel de-al zecelea copil! Primele imagini cu bebelușa - GALERIE FOTO

Pregătirile pentru „Frida” au fost cu mult mai lungi decât în cazul altor spectacole.

„Frida este un proiect foarte complicat, chiar dacă suntem obișnuiți să stăm maxim 40 de zile la montarea unui spectacol, așa cum a fost și Hamlet și Karenina, că și ele sunt lucrări foarte mari. Eu am început să lucrez la Frida la începutul lunii mai și când am ajuns la sfârșitul lunii august și mai erau încă 27 de zile până la Frida, simțeam că sunt foarte epuizată”, a recunoscut Daniela Burlaca.

În acest timp, a acumulat nu doar cunoștințe artistice, ci și culturale și istorice. 

„Am învățat multă istorie și nu doar despre tot ce a însemnat Frida, dar tot ce a însemnat Diego Rivera, tot ce a însemnat pictura acelor ani, revoluția, politica, țara, oamenii, cultura, mentalitatea lor. Asta le-am transmis și colegilor mei și cred că distribuția pe care am făcut-o este una foarte bine clasată”, a concluzionat regizoarea.

Daniela Burlaca este o actriță și regizoare din Republica Moldova. Femeia este fondatoarea teatrului Geneza Art unde muncește toată familia ei. E căsătorită cu actorul Iurie Gologan. Ei au două fiice: Milissa și Salma.

SURSA FOTO: PRO TV CHIȘINĂU; INSTAGRAM