La fel ca părul, și scalpul are nevoie de îngrijire, în special atunci când vă confruntați cu probleme în această zonă.
Mariana Bîrcă a menționat: „Pielea scalpului este o continuitate a tenului și trebuie să acordăm o atenție deosebită. Astăzi majoritatea persoanelor se confruntă cu diferite anomalii ale pielii, mătreață, dermatită, scalpul gras. Asta este o problemă actuală care doare destul de mult, iar din lipsa de timp, nu acordăm atenția de care are nevoie. Procedurile pentru scalp ne ajută atât pe doamne, cât și pe bărbați, care tot preferă această procedură, deoarece mulți bărbați se confruntă cu problema mătreții”.
Pentru un efect mai bun, este indicat ca procedura de peelling a scalpului să fie combinată cu o procedură de hidratare a lungimii părului.
„Astăzi o să arătăm o procedură de peeling pentru scalp și nu o să ingorăm nici lungimea în același timp. La scalp o să lucrăm cu produse pe bază de apă termală, argilă marină, iar pentru lungime, noi o să facem o altă procedură mai mult ca nutriție, hidratare și reconstrucție”, a adăugat Mariana.
Pentru acest tratament trebuie să-ți rezervezi în jur de două ore, așa cum procedura se efectuează în câteva etape.
Mariana Bîrcă a dezvăluit etapele procedurii: „Această procedură nu are contraindicații, fiindcă este o procedură mai organică care nu conține substanțe chimice. Ea se efectuează cam în patru etape, este masajul scalpului, după ce o să lucrăm cu uleiurile esențiale care au funcția de proprietăți antibacteriene, iar după aceasta clienta noastră stă cu căciulița termică, după care spălăm părul și-l hidratăm cu o măscuță hidratantă din aceeași serie termală”.
După ce am stat cu căciula termică, spălăm și hidratăm părul și trecem la ultima etapă, aranjarea.
În funcție de gravitatea problemei, specialistul va recomanda numărul ședințelor de peeling.
Mariana Bîrcă a dezvăluit: „La început dacă noi avem o problemă mai acută, eu ca specialist recomand cel puțin două au trei proceduri, dar cu condiția că clienta noastră își schimbă rutina la domiciliu, adică încearcă să folosească produse profesionale și produse potrivite anume tipului ei de scalp. Fiindcă atunci când noi alegem șamponul, noi îl alegem pentru un scalp gras, dar nefolosind ceva corespunzător pentru lungime, o să-mi usuc foarte tare lungimea și atunci o să trebuiească și alte produse”.
Măștile naturale pentru păr făcute acasă din produse alimentare ar putea mai mult dăuna, spune specialistul.
„Mereu am spus-o și o s-o mai spun că alimentele sunt pentru consum, iar pentru păr sunt produsele profesionale care trebuiesc folosite. Dacă dă senzația că o să folosesc ou sau ulei de cocos acasă și o să-mi facă bine părului, să stiți că nu este ața, asta dă o senzatie de moment părului și îl încarcă doar, deoarece clientele oricum ajung la salon cu problema că părul este foarte încărcat și lipsit de viață”, a spus Mariana.
Totuși, peelingul nu este unica procedura ce ne ajută să soluționăm problemele scalpului.
Mariana Bîrcă a concluzionat: „Pentru scalp este peelingul, scrubul, este reminalizare, este o procedură foarte bună și interesantă pentru clientele cu scalpul extrem de gras și lungimea uscată”.