Artistul a împărtășit vestea cu urmăritorii săi de pe rețelele de socializare, mărturisind că apariția biografiei sale pe enciclopedia online reprezintă o etapă importantă în recunoașterea activității sale.
„Cu bucurie vă anunț că biografia mea este acum publicată oficial pe Wikipedia, un pas important în recunoașterea parcursului meu artistic”, a scris Marcel Ștefăneț.
Pe pagina dedicată artistului sunt prezentate mai multe repere ale carierei sale, de la activitatea de violonist, compozitor și dirijor până la proiectele muzicale pe care le-a fondat și coordonat.
„Transbalkanica” și „Ethno Republic”, proiectele care i-au consacrat activitatea
Marcel Ștefăneț este fondatorul conceptului muzical „Transbalkanica” și conducător artistic al proiectului „Ethno Republic”. În biografia sa sunt menționate și cele mai importante distincții obținute de-a lungul anilor.
Artist al Poporului și Artist Emerit
Artistul a primit titlul onorific de „Artist Emerit” în 2012, iar în 2020 i-a fost conferit titlul de „Artist al Poporului”.
Un alt moment important al carierei sale este participarea la „John Lennon Songwriting Contest”, unde, în 2005, s-a clasat pe primul loc la categoria World cu piesa „Transbalkanica”.
Pagina de Wikipedia include și informații despre începuturile activității sale artistice, datate din 1994, precum și despre originile sale. Marcel Ștefăneț provine dintr-o cunoscută dinastie de lăutari din nordul Republicii Moldova, din municipiul Bălți.

Cine este Marcel Ștefăneț
Marcel Ștefăneț s-a născut în anul 1974 într-o familie de lăutari. El a fost îndemnat de către tatăl său, Gheorge Stefăneț, să-și facă o carieră în muzică, ocupația de bază a familiei. Datorită acesteia Marcel a întalnit-o pe soția sa - Cornelia. Actualmente, cei doi au împreună o fiică, pe nume Alexandra.


