Pare ușor să fii reporter, însă, în realitate, când ieși pe teren, lucrurile stau altfel.„Eu am o nostalgie pentru că, când eram studentă am locuit pe strada Ismail și veneam foarte des aici să fac cumpărături. Cele mai proaspete fructe și legume pe timpuri erau aici. Nu am mai fost de ceva timp și sunt curioasă să văd pentru că, eu aveam anumite doamne de la care cumpăram mai multe chestii și sunt extrem de curioasă să văd cum s-a schimbat, dacă chiar o să găsim acele produse. Sunt foarte entuziasmată, uite ce oameni frumoși sunt aici”, a povestit Olga Ţăpordei, expert în personal branding.
Plimbându-se prin piaţă, Olga Ţăpordei a aflat ce obişnuiesc să cumpere moldovenii: „Eu mai mult legume și fructe”, „Am trecut întâmplător. Am luat roșii, castraveți, ardei”.
![](https://assets.protv.md/articles/files/thumbs/750x/2025/02/05/vip.magazin172526743134481155930412959312290197192-1734854526m8w7q6f-17387387842ixk8n3.jpeg)
Ca un adevărat reporter, a întrebat şi despre preţuri. „La piață oricum este mai ieftin”, „Ceva poți găsi în magazin mai ieftin, ceva aici”, „De obicei cumpăr legume și fructe. Prețurile la piață sunt mai scumpe decât la magazine, dar aici le alegi mai frumoase”, au spus câțiva cumpărători.
Olga Ţăpordei a stat şi la poveşti cu vânzătorii. „Lucrez de vreo 20 de ani. Am ieșit la pensie. Murăturile se vând bine, oamenii cumpără castraveți, varză murată”, a menționat unul dintre ei.
„Să fi fost în locul lor, dădeam interviu la toate televiziunile, oamenii să mă cunoască, să vină la mine să cumpere”, a notat Olga.
Unii trecători nu au fost prea vorbăreţi, iar Olga şi-a dorit să afle motivul:„Oamenii sunt mai puțin vorbăreți pentru că, este frig și noi mai puțin suntem vorbăreți. Nu aș spune că sunt mulți oameni în perioada rece a anului, sunt mai triști”, „În această perioadă, sunt oameni foarte puțini”.
![](https://assets.protv.md/articles/files/thumbs/750x/2025/02/05/tapordei17331670983514382797675805045240256053-17348545264wvq32n-1738738784y9m9yec.jpeg)
Ultimul punct pentru interviu a fost la ghereta cu pateuri. Întrebată de către Olga dacă se vând atât de multe ca înainte, vânzătoarea a răspuns: „Nu se vând așa ca înainte, dar unii nu pot veni la piață fără a mânca un pateu”.
Experienţa de reporter a fost una nouă pentru Olga, însă, extrem de interesantă: „Lumea zice că în perioada rece a anului oamenii sunt mai triști, așa că venim atunci când sunt mai veseli. Cel mai provocator a fost să-i fac pe oameni să vorbească cu noi. În rest, cei care au vrut să vorbească, au fost foarte deschiși, foarte pozitivi și foarte drăguți cu noi”.
![](https://assets.protv.md/articles/files/thumbs/750x/2025/02/05/decupare-2023-07-03T121831.112-16883759171oc9wpl-1703508463iboq23h-1720340887shggl5b-1738738784rojfatl.jpeg)
SURSĂ FOTO: Instagram