07.07.2025
O tânără mamă, de nerecunoscut după ce a slăbit 57 de kilograme: „Am făcut o singură schimbare majoră”. Acum are siluetă de model

O tânără mamă care cântărea odinioară peste 115 kilograme a reușit să își înjumătățească greutatea corporală fără ajutorul medicamentelor sau a injecțiilor pentru slăbit, care sunt atât de la modă zilele acestea.

O tânără mamă, de nerecunoscut după ce a slăbit 57 de kilograme: „Am făcut o singură schimbare majoră”. Acum are siluetă de model

Kyra Dawson, în vârstă de 31 de ani, a dat jos aproximativ 57 de kilograme, după ce a recunoscut că avea o problemă cu alcoolul care îi scăpase complet de sub control.

Fosta „petrecăreață” a declarat, potrivit Daily Mail, că ani buni a ieșit noapte de noapte în oraș, consumând vin și vodcă în exces.

„În cele mai rele perioade, comandam cinci porții de mâncare pe zi când eram mahmură. Mâncam toată ziua și apoi începeam să beau seara, și tot așa”, a povestit ea.

O zi obișnuită de excese începea cu un mic dejun foarte gras, un prânz cu pui prăjit, pizza la cină și gustări constante, toate stropite cu mult alcool.

A început să bea din adolescență, dar nu își dădea seama cât rău își face

A început să bea regulat la 15 ani, însă abia când a atins „fundul sacului” a realizat cât de mult îi dăunau obiceiurile.

„La început, nu credeam că am o problemă. Mi se părea că pur și simplu îmi place să mă distrez. Preferam votca”, a spus Kyra.

Renunțarea la alcool a fost momentul decisiv, atât fizic, cât și psihic.

„Din clipa în care am încetat să beau, kilogramele au început să dispară”, a povestit ea. „Nu mai pofteam la mâncăruri grase și nu mai simțeam nevoia să mă îndop când eram mahmură. În alcool e atât de mult zahăr . Doar renunțând la băutură am dat jos vreo 25 kg”.

Când a rămas însărcinată, viața ei s-a schimbat cu totul

Kyra a început să își schimbe viața în 2020, când l-a cunoscut pe fostul ei partener. A decis să renunțe la alcool și la mâncarea nesănătoasă pentru a-și recăpăta sănătatea.

Punctul real de cotitură a venit câteva luni mai târziu, când a aflat că e însărcinată cu fiul ei, Reo, acum în vârstă de trei ani.

„Venirea băiețelului meu pe lume mi-a salvat viața. Mi-am dorit să fiu altfel pentru el, să nu treacă prin copilăria pe care am avut-o eu. Mi-a dat un scop”, a recunoscut Kyra.

A renunțat la micul dejun copios și a început să mănânce iaurt cu fructe, salate și proteine slabe, cum ar fi pui sau pește, cu orez și legume.

Jennifer Lopez a lansat o melodie nouă inspirată de relația cu Ben Affleck: „Dezastrul pe care l-ai lăsat în urmă”

Cât a costat nunta Anastasiei Nichita cu Valeriu Mircea? Iată ce dezvăluiri a făcut campioana: „Eu nu m-am așteptat că vor fi așa cheltuieli” - VIDEO

A început să facă plimbări lungi și dans, propunându-și să atingă zilnic 10.000 de pași, și s-a înscris la sală ca să se mențină.

Până în 2024, Kyra slăbise aproape 60 de kilograme, ajungând la 62 kg.

Acum, îi încurajează pe toți cei care se luptă cu dependența de alcool sau cu mâncatul compulsiv să ceară ajutor.

SURSA FOTO: GOOGLE

Sursa: peroz.ro
Articole din aceeasi categorie
28.07.2025
Escapadă cu năbădăi pentru Cynthia Elisoa! Moldovencei din Madagascar nu i-au permis să intre în Italia: „M-au trimis înapoi, ca pe o scrisoare la poștă” - VIDEO

Moldoveanca din Madagascar, Cynthia Elisoa, și-a plănuit o vacanță alături de Katy Rain în Italia. Cele două au stabilit să filmeze câteva cadre pentru piesa recent lansată - „The Girl Who Wanted Love”, dar lucrurile nu au mers ca pe strune. Cynthia a întâmpinat probleme atunci când a aterizat la Roma, fiiind nevoită să stea o zi în aeroport, iar spre dimineață s-a întors în Republica Moldova. 

28.07.2025
Dorin Galben își sărbătorește ziua de naștere! Cadoul pe care l-a primit de la logodnica sa îl va ține minte toată viața: „Am aflat că...” - FOTO/ VIDEO

Dorin Galben își sărbătorește ziua de naștere. Jurnalistul a împlinit vârsta de 34 de ani și se bucură din plin de actuala etapă din viața lui. Recent, logodnica sa, antrenoarea de dicție Violeta Scrișu, i-a făcut un cadou care cu siguranță va fi ținut minte toată viața. Află mai multe din articolul de mai jos.

28.07.2025
28 iulie: evenimentele, curiozitățile și personalitățile zilei - FOTO

28 iulie este a 209-a zi a calendarului gregorian și a 210-a zi în anii bisecți. Mai sunt 156 de zile până la sfârșitul anului.

28.07.2025
Victoria Beckham, ironii la adresa soțului său după ce s-a tuns singur: „Arată rău” - FOTO/VIDEO

David Beckham a dat greș după ce a încercat să-și taie singur părul acasă recent, iar soția sa, Victoria, nu a ratat ocazia să râdă de el pe rețelele de socializare.

28.07.2025
Îți mai amintești legendara piesă „Dragoste de închiriat” de la Akcent? La 20 de ani de la lansarea versiunii originale, artistul a revenit cu un remake alături de Misha Miller - VIDEO

Misha Miller, una dintre cele mai apreciate voci de la noi, a colaborat cu artiști internaționali precum Akcent și SERA pentru piesa „Don’t Leave (Kylie)”. Noua melodie marchează două decenii de la apariția hitului care a definit o generație -„Dragoste de închiriat”, semnat de Akcent. Colaborarea promite să cucerească din nou topurile muzicale.

28.07.2025
Ce a cerut Jennifer Lopez pentru concertul din România. Condițiile impuse de artistă

Jennifer Lopez nu a fost doar cu un show spectaculos în Piața Constituției din București pe 27 iulie, ci și cu un set de reguli bine stabilite pentru a-și menține stilul de viață sănătos și echilibrat. Cerințele vedetei reflectă preocuparea sa pentru o alimentație curată, un ambient relaxant și condiții premium pentru întreaga echipă.

27.07.2025
Unde va avea loc nunta fiicei lui Steve Jobs. Locația exclusivistă aleasă de Eve pentru marele eveniment abia a primit licența

Eve Jobs, fiica regretatului cofondator Apple, Steve Jobs, se pregătește pentru una dintre cele mai exclusiviste nunți ale anului, iar locația aleasă pare să fi făcut o mișcare de ultim moment pentru a se asigura că ceremonia va fi legal recunoscută. Potrivit Page Six, luxoasa proprietate Estelle Manor, unde urmează să aibă loc evenimentul, a primit chiar astăzi licența oficială pentru a organiza ceremonii civile.

27.07.2025
Un duo mamă-fiică adorabil! Nepoata Prințesei Diana, Kitty Spencer, și micuța ei s-au asortat în Toscana

Kitty Spencer o transformă pe fiica sa, Athena, într-o mică fashionistă. Cel puțin, asta se vede din frumoasele imagini postate din vacanța lor în Italia.

27.07.2025
Momentul când Prințul William a devenit „scut uman” între Kate Middleton și Meghan Markle! Tensiunile regale, dezvăluite

Prințul William a acționat ca un „scut uman” între Kate Middleton și Meghan Markle, conform unui expert în limbajul corpului. Incidentul a avut loc în timpul unui eveniment RAF în 2018, la scurt timp după presupusa ceartă legată de rochiile domnișoarelor de onoare.

27.07.2025
Cum arată sora la fel de frumoasă a divei Jennifer Lopez. Este persoana care a ajutat-o să treacă peste divorț

Weekendul acesta, românii au ocazia s-o cunoască pe una dintre cele mai sexy cântărețe din lume, Jennifer Lopez.

27.07.2025
Nicolle Trifan nu se mai ascunde, și-a oficializat relația! Cine este omul de afaceri de care s-a îndrăgostit antrenoarea de fitness - FOTO/VIDEO

Recent, antrenoarea de fitness, Nicolle Trifan, a început să lase indicii că inima ei ar putea fi deja ocupată. Deși dădea semne că trăiește o poveste de dragoste, identitatea bărbatului de lângă ea rămânea un mister bine păstrat… până acum.

27.07.2025
Valeriu Mircea, despre moartea neașteptată a fratelui său: „Îmi părea un pic straniu că așa băiat puternic și sănătos să se ducă la...” - VIDEO

Invitat în cadrul videocastului „Fii cu Zina Bivol”, luptătorul MMA Valeriu Mircea a deschis una dintre cele mai sensibile file ale vieții sale: moartea fratelui său. Cu emoție și vulnerabilitate, sportivul a vorbit despre cel mai dureros moment pe care l-a trăit vreodată – pierderea fratelui său, pe când acesta avea doar 17 ani.

27.07.2025
Felix Baumgartner, înmormântat în mare secret. De ce a ales Mihaela Rădulescu să țină totul ascuns și ce decizie ar fi luat familia

La mai bine de o săptămână de la moartea lui Felix Baumgartner, misterul din jurul înmormântării sale se adâncește.

27.07.2025
De ce prinții William și Harry nu vor moșteni casa copilăriei prințesei Diana, locul unde este și înmormântată

După moartea tragică a prințesei Diana, în 1997, multe dintre bunurile ei – bijuterii, bani și alte obiecte personale – au fost lăsate moștenire fiilor săi, prinții William și Harry.

27.07.2025
Când a aflat că se însoară cu Jennifer Aniston, Gwyneth Paltrow a reacționat dur: „Are un gust groaznic în materie de femei”

O nouă biografie dedicată lui Gwyneth Paltrow scoate la iveală detalii neștiute despre reacția actriței în momentul în care a aflat că fostul ei logodnic, Brad Pitt, se va căsători cu Jennifer Aniston.

26.07.2025
Cine au fost cele trei soții ale lui Hulk Hogan. Legendarul sportiv ar fi fost implicat și într-o aventură cu prietena fiicei sale

Hulk Hogan, cunoscut atât ca actor, cât și ca legendar wrestler, s-a bucurat de o carieră de succes, dar a dus în paralel o viață amoroasă complicată. De-a lungul anilor, s-a căsătorit de trei ori și a avut mai multe relații controversate, printre care și cu una dintre prietenele fiicei sale.

26.07.2025
Au trecut patru ani de când soția lui Nicolae Bogros s-a stins din viață. Ce mesaj a transmis maestrul pe rețelele de socializare: „În casa noastră nu se mai face nici măcar bradul de Anul Nou” - FOTO

Timpul trece, dar amintirile rămân. La patru ani de la moartea celei care i-a fost soție, parteneră de scenă și sprijin neclintit, maestrul Nicolae Botgros trăiește în continuare cu durerea pierderii Lidiei Bejenaru. Într-un mesaj sfâșietor publicat pe rețelele de socializare, dirijorul „Lăutarilor” a rememorat clipele petrecute împreună, a vorbit despre golul lăsat în urma artistei și a mărturisit cum viața sa s-a schimbat radical. Printre rânduri, se simte nu doar dorul nemărginit, ci și recunoștința pentru munca și talentul Lidiei, recunoscute de întreaga țară. Familia, prietenii și admiratorii lor se alătură durerii, amintind că iubirea și credința sunt cele care leagă sufletele dincolo de moarte.

26.07.2025
Camila Cabello, îndrăgostită până peste cap. Vacanță cu iubitul miliardar, în Ibiza. Imaginea care a declanșat un val de comentarii

Camila Cabello admite că este îndrăgostită de iubitul ei miliardar, după ce a confirmat oficial relația cu Henry Junior Chalhoub, printr-o postare pe contul ei de Instagram. 

26.07.2025
Sharon Osbourne vrea să-l îngroape pe Ozzy în grădina vilei lor din Marea Britanie. Artistul a murit acasă, înconjurat de familie

Prieteni apropiați ai lui Sharon Osbourne susțin că aceasta își dorește să-l înmormânteze pe regretatul său soț, Ozzy Osbourne, chiar în grădina reședinței de familie din Marea Britanie.

26.07.2025
Regele Charles își ascunde cu greu problemele de sănătate. Ce a observat toată lumea la ultima sa apariție oficială

În familia regală, coroana cântărește uneori mai greu decât își poate imagina cineva – iar prioritățile se schimbă radical când devii rege. Regele Charles al III-lea cunoaște prea bine acest lucru.

26.07.2025
Kanye West, val de critici după concertul din Shanghai. Fanii au cerut banii înapoi pe bilete: „Cel mai prost show la care am fost vreodată!”

Kanye West are rar concerte așa că nu e de mirare că biletele la show-urile sale se vând ca pâine caldă. În iulie, rapperul a cântat pe Stadionul Shanghai din China, acolo unde zeci de mii de fani s-au adunat să-și vadă idolul.

26.07.2025
Cristian Porcari și Mark Stam, colaborarea verii 2025! Ce rol are Smiley în clipul piesei „Mărie”: E o poveste cu umor - VIDEO

Cristian Porcari și Mark Stam, colaborarea verii 2025! Cei doi artiști au o piesă care aduce bucurie pură: „Mărie”.

25.07.2025
Horoscop 26 iulie 2025, cu Neti Sandu. O zi cu surprize, împăcări și eliberări emoționale

O zi cu surprize. O să putem repara greșeli – mai mari sau mai mici – din trecut și o să ne simțim, în sfârșit, eliberați de vinovății. Vedeta zilei - Smiley, cântăreț.

25.07.2025
Ce avere a lăsat Hulk Hogan și cui îi rămâne. Legenda wrestlingului avea în conturi o sumă colosală

Hulk Hogan, una dintre cele mai emblematice figuri din istoria wrestlingului mondial, a murit la vârsta de 71 de ani, în urma unui atac de cord suferit la reședința sa din Clearwater, Florida.

25.07.2025
A reușit să facă la 9 ani ce nu reușesc alții la 30! Fiica autorului Dumitru Cojuhari a lansat prima ei carte: „Nu am fost ajutată de nimeni” - FOTO/VIDEO

Fiica autorului Dumitru Cojuhari, Dumitrița, a lansat de curând prima sa carte, la doar 9 ani. Află dintr-un articol marca perfecte.md ce a inspirat-o să facă acest pas, cât timp i-a luat să o scrie și ce a simțit când a ținut pentru prima dată cartea tipărită în mâini.

25.07.2025
Maria Kovalchuk, tânăra bătută în Dubai, amenințată după interviu. Mama sa dezvăluie mesajul primit pe telefon

Într-un interviu publicat pe YouTube în urmă cu câteva zile, Maria Kovalchuk îi acuză pe doi tineri care ar fi bătut-o după o petrecere în Dubai.

25.07.2025
TOP 15! Care sunt cele mai populare piese ascultate de moldoveni pe YouTube, în ultima săptămână - VIDEO

În articolul de mai jos echipa Perfecte.md îți prezintă top 15 cele mai ascultate melodii de către moldoveni pe YouTube din ultima perioadă.

25.07.2025
De ziua ei a ales să lucreze în loc să se distreze! Cine este interpreta de la noi care a luat această decizie - VIDEO

Cunoscuta interpreta de la noi, Lia Taburcean, a implinit 28 de ani. Interpreta nu a sărbătorit, ci a mers la un eveniment privat chiar de ziua ei. 

25.07.2025
Violeta Scrișu, la limita disperării: „Cred că numai mie poate să mi se întâmple așa” - FOTO/VIDEO

Ceea ce trebuia să fie o simplă călătorie din Italia spre Republica Moldova, s-a transformat într-un adevărat „maraton” al ghinionului și întârzierilor. Într-o singură zi, Violeta Scrișu a schimbat peste trei transporturi, a avut parte de o mulțime de întârzieri și mai avea puțin și rămânea în Italia. 

25.07.2025
„Așa vreau să trăiesc”. De ce moldovenii plecați peste hotare aleg să revină acasă, în Satul German

August este luna în care mulți moldoveni stabiliți temporar peste hotare revin în țară ca să-și viziteze rudele, să meargă la medici sau pur și simplu să se odihnească. Mulți dintre ei erau convinși acum câțiva ani că nu vor mai reveni definitiv în Republica Moldova, dar viața este plină de surprize. Și de planuri. 

25.07.2025
Ce faci în weekend-ul 26-27 iulie în Moldova! Recomandările perfecte.md - FOTO

Te așteaptă un weekend plin de energie și distracție! Petrece într-un mod memorabil, participând la evenimentele pe care ți le recomandăm.

25.07.2025
Top 11 cei mai buni fotografi din Republica Moldova, potrivit ChatGPT - FOTO

Alex Iordache, Nathaniel Kowalsky și Dima Zaharia sunt doar câțiva dintre cei mai popolari și buni forografi din țară, potrivit ChatGPT. Descoperă într-un articol marca Perfecte.md cine mai face parte din acest top.

25.07.2025
25 iulie: evenimentele, curiozitățile și personalitățile zilei - FOTO

25 iulie este a 206-a zi a calendarului gregorian și a 207-a zi în anii bisecți. Mai sunt 159 de zile până la sfârșitul anului.

25.07.2025
„Îmi prețuiesc cum știu eu munca”! Doina Danielean - despre prețurile pe care le cere pentru moderarea unei nunți. Iată ce include pachetul de servicii - VIDEO

Doina Danielean, una dintre cele mai solicitate moderatoare de evenimente din Republica Moldova, are deja calendarul aproape complet pentru vara lui 2026. Cererile pentru lunile iunie și august au început să curgă, iar rezervările se fac cu mult timp înainte. Deși este în continuare foarte solicitată, Danielean și-a redus în mod conștient numărul de evenimente, preferând calitatea în locul cantității. În plus, tarifele pentru serviciile sale variază în funcție de dată, lună și locație, iar pentru evenimentele în afara orașului se aplică o taxă suplimentară de deplasare. 

25.07.2025
Povestea lui Valeriu Mircea, transpusă într-o piesă. Cum sună ea - VIDEO

Campionul mondial la arte marțiale mixte și soțul vicecampioanei olimpice Anastasia Nichita, Valeriu Mircea, a publicat pe rețelele de socializare un fragment dintr-o piesă care reflectă perfect viața sa de luptător. Melodia vorbește despre greutățile prin care a trecut, despre drumul anevoios către succes și despre dragostea profundă pe care o poartă țării în care s-a născut. Versurile sunt însoțite de un video emoționant, ce cuprinde imagini din cele mai memorabile momente ale carierei sale.

25.07.2025
„O să am o soră”! Modul inedit prin care Iuliana Beregoi a aflat vestea cea mare - VIDEO

Alina Todasca și Cătălin Dascălu, managerii și producătorii Iulianei Beregoi, au anunțat recent într-un video postat pe online că urmează să devină părinți. Vestea a emoționat profund întreaga familie Beregoi, lacrimile de bucurie fiind inevitabile. Acum, chiar de ziua Alinei, s-a organizat și un gender party pentru a afla sexul bebelușului.

25.07.2025
O tânără a cumpărat un vas de ceramică vechi, însă a avut un șoc când l-a deschis acasă! Ireal ce se putea afla înăuntru

După ce a cumpărat un vas de ceramică de la un magazin de vechituri, tânăra s-a dus acasă pentru a-l deschide, însă a avut un șoc în momentul în care a văzut ce se afla înăuntru.

25.07.2025
Anna Lesko duce la extrem provocarea lui Nicki Minaj. Adam, fiul ei, o implora să se oprească - FOTO

O provocare lansată de Nicki Minaj pe rețelele sociale a stârnit și curiozitatea vedetelor și a influencerilor. Anna Lesko a dus acest challenge la extrem, iar fanii i-au apreciat imediat curajul.

25.07.2025
Celebrul luptător american Hulk Hogan a murit la 71 de ani. Care este cauza decesului - VIDEO

Celebrul luptător american,Terry Gene Bollea, cunoscut sub numele său de ring Hulk Hogan, a murit, joi, la vârsta de 71 de ani, potrivit Fox News.

24.07.2025
Cine este Andrea Preti, logodnicul lui Venus Williams. Este cu 8 ani mai tânăr decât celebra tenismenă

Andrea Preti, un actor cu rădăcini danezo-italiene, în vârstă de 37 de ani, a cucerit inima celebrei jucătoare de tenis Venus Williams, în vârstă de 45 de ani.

24.07.2025
Veste cutremurătoare pentru Prințul Harry și Meghan Markle! După un câștig de 100 de milioane de dolari, primesc lovitura

Contractul de 100 de milioane de dolari al lui Meghan Markle și Prințului Harry cu Netflix nu va fi reînnoit în septembrie.

24.07.2025
Vlada Boțan a recunoscut, în lacrimi, că nu a susținut nici la sesiunea repetată examenele de Bacalaureat: „E probail cel mai greu video pe care l-am filmat până acum” - VIDEO

Influencerița și prezentatoarea radio, Vlada Boțan, a mai încercat să suțină examenul de Bacalaureat la sesiunea repetată, după ce a picat de câteva ori, dar nu a fost cu succes nici de această dată. Tânăra a apărut în lacrimi pe Instagram spunând că este distrusă emoțional. În același timp, ea cere să-i fie respectate datele cu caracter personal pentru că, îi afectează în mod direct persoanele apropiate. 

24.07.2025
Ele sunt vedetele din Moldova despre care nu știai că-s rude. Ce legătură există între Igor Sîrbu și Elena Javelea, Daniela Burlaca și Viorel Cozma, dar și alții - FOTO

Unele dintre aceste vedete sunt rude de sânge, în timp ce altele sunt legate printr-o apropiere sufletească, având relații de tip nași-fini sau fiind cumetri. Ce legătură există între Igor Sîrbu și Elena Javelea, dar și alții, află în articolul de mai jos.

24.07.2025
Gabriel Nebunu s-a ales cu bătăi de cap la concertul lui Jennifer Lopez: „După ce am lăsat pașaportul la poartă într-un plic, am stat o oră în rând și mi s-a spus că...” - FOTO/VIDEO

Interpretul Gabriel Nebunu a fost recent în Turcia pentru a participa la concertul susținut acolo de Jennifer Lopez. Mare admirator al artistei, Gabriel a fost fascinat de prestația acesteia. Totuși, experiența nu a fost lipsită de peripeții: tânărul a fost nevoit să își lase pașaportul la intrarea, într-un plic, și să cumpere încă un bilet pentru a putea intra. Mai multe detalii, află în articolul de mai jos.

24.07.2025
Cum arată violența domestică ascunsă! Psihologul Dan Rusu: „N-ar mai trebui să fie văzută ca fiind doar o palmă, ci mai degrabă...” - VIDEO

Violența domestică nu înseamnă doar vânătăi sau certuri, căci, în spatele multor relații aparent liniștite se ascund forme subtile, dar devastatoare de abuz. În cadrul podcastului „Acasă la Măruță”, psihologul și doctorul în criminologie, Dan Rusu, a vorbit despre dinamica periculoasă a relațiilor abuzive, despre cât de greu este să recunoști un agresor și de ce instinctul e, uneori, singura noastră alarmă reală.

24.07.2025
Ești productivă la serviciu și epuizată acasă? Psihologul Emilia Vorobiov îți spune adevărul pe care nu ți l-a zis nimeni: „Tu nu ești leneșă, asta pur și simplu este...” - VIDEO

Te-ai întrebat vreodată de ce nu ai chef de nimic după o zi de muncă sau de ce nu-ți mai vine să te apuci de un hobby, sport sau proiecte personale? Psihologul Emilia Vorobiov vine cu un mesaj care a rezonat puternic în rândul celor care se simt adesea blocați în propriile gânduri: „Tu nu ești leneșă, asta este afectul traumei”. Potrivit ei, ceea ce pare a fi lipsă de motivație sau „lene” este, de fapt, un semnal că psihicul tău are nevoie de vindecare, liniște și refacere.

24.07.2025
Penthouse în inima Chișinăului — clasă premium de la dezvoltatorul de încredere Milanin

Dacă visezi la o viață fără compromisuri, îți prezentăm o ofertă unică: un penthouse situat chiar în centrul Chișinăului, într-un bloc de clasă premium, construit de dezvoltatorul de încredere și testat în timp — Milanin.

24.07.2025
A costat, totuși, nunta anului 100 de mii de euro? Valeriu Mircea vorbește pentru prima dată despre cheltuielile de la nuntă: „Ne-am încadrat până în...” - VIDEO

La scurt timp după ce mama Anastasiei Nichita a declarat pe rețelele sociale că fiica ei și ginerele au cheltuit 100 de mii de euro pentru nuntă, luptătorul de MMA Valeriu Mircea a rupt tăcerea. Invitat în cadrul videocastului „Fii cu Zina Bivol”, Mircea a vorbit despre nunta sa cu campioana olimpică și despre cheltuielile aferente.

24.07.2025
„Am început cu investiți de vreo 5 mii de euro, iar acum suntem la rulaje de milioane”! Povestea Victoriei Marta, femeia care și-a transformat ideile într-un plan perfect, iar acum se bucură de succes. Iată ce afacere a deschis aceasta - VIDEO

Victoria Marta este fondatoarea unei rețele de magazine care vând detergenți direct de la robinet. Antreprenoarea povestește că a început totul cu o investiție de doar 5 mii de euro, iar în decurs de patru ani a ajuns să înregistreze rulaje de ordinul milioanelor. Invitată la podcastul „Titania”, ea a vorbit despre cum i-a venit ideea, cum s-a transformat inițiativa într-o afacere de familie și care au fost provocările de la începutul drumului.

24.07.2025
24 iulie: evenimentele, curiozitățile și personalitățile zilei - FOTO

24 iulie este a 205-a zi a calendarului gregorian și a 206-a zi în anii bisecți. Mai sunt 160 de zile până la sfârșitul anului.

24.07.2025
Bruce Willis, afectat grav de boală: nu mai poate vorbi, merge sau citi. Mărturii sfâșietoare despre starea actorului

Noi detalii sfâșietoare ies la iveală despre starea de sănătate a lui Bruce Willis, diagnosticat cu demență frontotemporală. Boala i-a răpit abilitatea de a vorbi, citi sau merge. Potrivit presei străine, legenda de la Hollywood, în vârstă de 70 de ani, nu-și amintește că este un star celebru de cinema.

24.07.2025
Interviul cu tânăra torturată în Dubai stârnește reacții. Băiatul care a invitat-o în camera de hotel vorbește pentru prima dată despre cele întâmplate

Într-un interviu publicat pe YouTube în urmă cu câteva zile, Maria Kovalchuk îi acuză pe doi tineri care ar fi mutilat-o după o petrecere în Dubai. Unul dintre ei, Artiom P., a contactat-o pe jurnalista Ksenia Sobchak și i-a împărtășit versiunea sa despre cele întâmplate.